ÎN URMA ACCEPTĂRII PROGRAMULUI DE REORGANIZARE,
BURSA 17.11.2011

EMILIA OLESCU
 
"Romarm" nu mai este monitorizată de FMI
     * Interviu cu Vasile Crișan, directorul general al companiei "Romarm"
     Reporter: "Romarm" urmează să intre într-un proces de reorganizare. Care este obiectivul principal al aces-tei reorganizări?
     Vasile Crișan: Ceea ce înseamnă cu adevărat o reorganizare a "Rom-arm" se produce acum. Am propus Guvernului un proiect al acestei reorganizări și ne-a fost acceptat atât de către Executiv, cât și de Fondul Monetar Internațional. Consider că ceea ce vrea Fondul Monetar, pentru "Romarm" cel puțin, este un lucru pe care și noi îl dorim, adică independența financiară. O societate comercială, indiferent dacă este de stat sau privată, este sănătoasă din punct de vedere economic dacă nu depinde financiar de cineva. Ceea ce este cel mai important, acum, este că, în urma aprobării acestui plan de reorganizare, "Romarm" nu mai este o companie monitorizată de FMI. De asemenea, după cea de-a doua evaluare pe care au făcut-o autoritățile asupra companiei, "Romarm" se află încă în studiu de analiză privind implementarea unui management privat.
     Reporter: Ce urmează să faceți pentru a vă dobândi independența financiară?
     Vasile Crișan: Urmează să implementăm măsurile propuse în cadrul programului de reorganizare și rentabilizare economică.
     Reporter: Concret, care sunt aces-tea?
     Vasile Crișan: În primul rând, ne-am propus să transformăm compania, ca structură. Să nu mai func-ționeze pe cele 16 filiale, ci pe patru divizii. Prima divizie va fi cea de armament, muniție și echipamente pentru infanterie. Iar ca fabrici care fac parte din această divizie sunt Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Cugir și Metrom Brașov. Divizia a doua va fi divizia de artilerie și vehicule blindate de luptă, formată din fabricile Uzina Automecanică Moreni, Uzina Mecanică București și Arsenal Reșița. Divizia a treia va fi de muniție pentru artilerie, fiind formată din fabricile U.P.S. Dragomirești, Uzina Mecanică Mija, Tohan, Carfil și U.M. Plopeni, iar divizia a patra - de rachete - va fi formată din fabricile Electromecanica Ploiești și Centrul de Producție Industrială Clinceni. Fabricile care intră în componența unei divizii se completează una pe alta. Cu alte cuvinte, în momentul în care primește una o comandă, imediat, pentru a se scurta timpul de livrare pentru beneficiari, oricare din fabricile unei filiale poate să preia o parte din comanda aceea, întrucât sunt aproape identice, din punctul de vedere al produselor pe care le execută.
     Reporter: Ce se va întâmpla cu fabricile care au datorii istorice?
     Vasile Crișan: Pentru celelalte fabrici - Pirotim Victoria, Fabrica de Pulberi Făgăraș și Uzina de Produse Speciale Făgăraș -, având în vedere situația lor economică și lipsa perspectivelor de a oferi produse cu caracter special în condiții de eficiență economică și de competitivitate, propunem reorganizarea lor ca societăți comerciale sub autoritatea Ministerului Economiei. Acesta va declanșa un proces accelerat de privatizare, în cazul primelor două, și de lichidare în cazul Uzinei de Produse Speciale Făgăraș.
     Reporter: Ați estimat ce economii veți reuși să faceți prin acest proces de reorganizare?
     Vasile Crișan: Pe lângă economia făcută cu fabricile care vor rămâ-ne la MECMA, vom realiza o economie foarte mare mai ales la cheltuielile de personal, pentru că nu vor mai fi 16 directori generali, vor fi patru. Altfel spus, nu vor mai fi 16 salarii de director general, 16 salarii de director economic, 16 salarii de director comercial, 16 salarii de director general adjunct etc.
     Reporter: Când va deveni, practic, "Romarm" o companie independentă din punct de vedere financiar?
     Vasile Crișan: După ce vom implementa toate măsurile pe care ni le-am propus.
     Reporter: Și acest lucru când este prevăzut că se va întâmpla?
     Vasile Crișan: Ne-am propus ca anul viitor să implementăm acest program.
     Reporter: Pe lângă reorganizarea companiei în patru divizii, ce mai presupune programul acceptat de Guvern?
     Vasile Crișan: Mai urmărim atragerea unor entități din sectorul economic privat, român sau străin, pentru parteneriate cu "Romarm". Dorim o formă de asociere, poate să fie joint-venture, cumpărare de acțiuni, asta rămâne de văzut în cadrul discuțiilor. La ora actuală avem în derulare discuții cu aproximativ șapte companii private de profil, cinci străine și două cu capital românesc, cu care negociem o astfel de colaborare.
     Reporter: Sunt discuții concrete de colaborare?
     Vasile Crișan: Da, sunt discuții concrete.
     Reporter: Puteți să ne dați și nume?
     Vasile Crișan: Nu pot face acest lucru, pentru că avem încheiate acorduri de confidențialitate.
     Reporter: Înțeleg că ați fi dispuși inclusiv să vindeți un pachet din acțiunile "Romarm"...
     Vasile Crișan: Da, să facem vânzare de acțiuni, vânzare de active...
     Reporter: Ați discutat cu vreuna din cele șapte companii cu care purtați negocieri și despre această posibilitate?
     Vasile Crișan: Nu, pentru vânzarea de acțiuni nu am discutat cu nimeni. De altfel, cred că cei mai mulți vor să vină și să participe împreună cu noi la dezvoltarea unui produs și, ulterior, să se stabilească proporția cu care a contribuit fiecare parte.
     Reporter: Vă gândiți și la o listare pe Bursă, atunci când va fi posibil?
     Vasile Crișan: Listare pe bursă... Nu știu dacă în momentul acesta suntem atractivi pentru o astfel de mișcare. În momentul de față, obiectivele sunt cele pe care vi le-am prezentat, ceea ce înseamnă că, prin acest mod de acțiune, ne asigurăm un nucleu dur din componenta de finanțare, capital pentru investiții, fapt ce conduce la o independență financiară față de stat, dar și la o piață mult diversificată și extinsă la nivel mondial, având în vedere și interesul major al partenerului.
     Reporter: Veți lansa produse noi?
     Vasile Crișan: Da. Deja în aproximativ o săptămână vom avea cel mai nou produs cu marca "Romarm" și acesta este pușca de asalt cu calibrul 5,56. Mai lucrăm la transportorul blindat de trupe și al cărui prototip va fi lansat în 2013.
     Reporter: Ce alte investiții veți derula anul viitor?
     Vasile Crișan: Cercetarea-dezvoltarea este un capitol foarte important pe care punem accent. De asemenea, avem în vedere retehnologizarea, acolo unde, din cauza costului de producție nu suntem atât de competitivi. În momentul în care vizăm o retehnologizare, avem în vedere ca și costul de producție să ni se micșoreze și, în felul ăsta, să fim pe piață cu produsele din portofoliul nostru la niște prețuri mai mici.
     Reporter: Câți angajați are compania?
     Vasile Crișan: 5400.
     Reporter: Intenționați să faceți disponibilizări?
     Vasile Crișan: Nu, din contră, probabil că anul viitor vom mai angaja personal.
     Reporter: 90% din producția "Romarm" merge la export. Ce, mai precis, exportați?
     Vasile Crișan: Exportăm produse din sectorul armelor de infanterie, din sectorul rachetelor și armelor cu destinație antiaeriană.
     Reporter: În ultima vreme a cres-cut foarte mult cererea de armament. Care sunt țările care și-au crescut cererea în acest domeniu?
     Vasile Crișan: America și-a mărit cel mai mult cererea de armament.
     Reporter: Înseamnă că se pregătește de război?
     Vasile Crișan: Nu neapărat. Întotdeauna, pe timp de pace, trebuie să te pregătești de război. De altfel, în America nu există cerere pentru arme militare, ci de autoapărare. Pe acest segment avem o cerere foarte mare, pentru că noi producem și arme cu destinație pentru sectorul civil.
     Reporter: În România, cum a evoluat cererea de armament?
     Vasile Crișan: În România, cererea este foarte bună, pentru că avem un program național cu Ministerul Apărării Naționale. Pentru prima dată, Armata Română a inițiat un program național în vederea dotării cu armament și tehnică militară de producție românească. Până acum, toți miniștrii Apărării făceau aprovizionări din străinătate, iar acum ministrul de resort a decis să demareze un program național și să implice economia românească în acest proiect - un lucru foarte bun, pentru că industria sprijină economia românească.
     Reporter: În ce constă acest program național?
     Vasile Crișan: Acest program național constă în livrarea unui avion fără pilot, care se face la Romaero, cu o companie tot din domeniul militar, a transportorului blindat de trupe la care lucrăm - 8X8, cu nivel de protecție trei - și a puștii de asalt 5,56.
     Reporter: Cum caracterizați piața pe care activați?
     Vasile Crișan: Noi suntem foarte bine așezați pe piață, avem o tradiție de 70 de ani, avem profesioniști foarte buni, produsele noastre sunt foarte căutate. Sunt multe companii pe piață, dar nu avem nicio concurență, sunt companii mici, cu alt obiect de activitate, nu ne intersectăm pe domeniul nostru. În orice caz, noi vrem să atingem foarte bine capitolul de competitivitate, dar avem în vedere și reducerea pierderilor. Vreau să menționez că, datorită acestui program, la sfârșitul lui 2012 noi nu vom mai avea pierderi.
     Reporter: În acest moment, "Romarm" este pe pierdere...
     Vasile Crișan: Per total, da, suntem pe pierdere, din cauza filialelor care au datorii istorice, însă unul dintre obiectivele majore ale programului nostru de reorganizare și rentabilizare economică este creșterea cifrei de afaceri și extinderea pieței de profil.
     Reporter: Mulțumesc! 

     "Romarm" este cea mai importantă companie românească producătoare de armament și este deținută de stat, fiind principalul furnizor autohton de tehnică de apărare, muniție, armament, explozive, elemente de protecție, vehicule blindate.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2011, ora 11:26)  
 felicitari pentru interviu! mi-ar fi placut sa citesc si ceva despre aceasta societate, de ce este ea sau a fost importanta pentru romania!


 
2.  eh..
    (mesaj trimis de beowulf în data de 17.11.2011, ora 13:50)  
 de gustibus non discutandum..
 dar RAMI mai traieste?
 ghinararii mai au banuti?
 da...noi ne revenim?


 
3.  Crisan nu are scoala sa scrie dar sa si vorbeasca
    (mesaj trimis de observatorul securistilor spagari în data de 25.11.2011, ora 19:56)  
 De ce BURSA ,un ziar cu pretentii, il tamaie pe acest plutonier spagar?


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 09.06.2013, ora 19:16)  
 Povesti de adormit copii! Industria de aparare se scalda intr-o mocirla de nedescris! Este un buboi care se va sparge in curand!


 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
DUPĂ SCANDALUL PRIVIND MODIFICAREA REFERINȚEI PENTRU CALCULUL REDEVENȚEI LA GAZE,
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.01.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de ieri, prin volumul mare înregistrat de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BURSELE DIN LUME / DATORITĂ REZULTATELOR COMPANIILOR
     Acțiunile de pe piețele din Europa au crescut ușor ieri, după recordurile consemnate în ziua anterioară pe Wall Street. Sectorul tehnologic a avut cele mai importante câștiguri, în baza...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0446
2.3834
3.0592
3.9727
0.1834
0.6259
0.2144
4.6614
5.2814
1.5077
3.4322
0.2250
0.4843
1.1167
0.0671
0.4742
1.0030
3.7984
0.3121
1.1846
0.5937
0.0596
0.3565
0.2042
2.7707
0.0393
0.1323
1.0341
0.6265
0.1191
163.0820
5.4816
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
.