BURSA 13.10.2017

CORNEL CODIȚĂ
 
mărește imaginea
CORNEL CODIȚĂ      De ce să tragem cu ochiul? Simplu! Poate ni se arată și nouă viitorul, locul acela presupus minunat dar care, nu rareori, este doar un înlocuitor performant, în lumea aceasta, al iadului, de pe cealaltă. Poate, poate, în acest fel, reușim să pătrundem noima celor ce se întîmplă în politica din România, astăzi și, pe cale de consecință, în viețile noastre de mîine... că de poimîine, dacă o ținem tot așa cu degringolada PSD-ului, nu mai bag mîna în foc, nici măcar pentru Dumnezeu!
     Nu este deloc greu și nici lipsit de temei să presupui că Dragnea nu se pricepe, că nu poate și nici nu vrea mai mult, că Tudose a căzut ca musca în lapte, deci este rupt, paralizat, între frica de a se îneca și tentația de a se înfrupta din bunătățile în mijlocul cărora s-a trezit pe nepusă masă, că baronii PSD-ului nu știu și nu îi interesează nimic mai mult, dar nici mai puțin, decît scutul gros în fața puștii justiției și cureaua lată a beneficiilor guvernării abundent revărsate peste feuda pe care o stăpînesc, că păpușarii din spatele cortinei teatrului nostru politic nu mai au timp și nici chef să se ocupe de coerența guvernării, prea ocupați cum sunt, unii să își salveze averile, pielea și rețelele de putere, iar alții să îi înlocuiască pe cei dintîi cu oamenii și rețelele lor de putere, că Iohannis nu are de gînd și nici cum să mai iasă din chingile sistemului, pregătite pentru el încă din vreme și, în loc să facă ceva, preferă să lase PSD-ul să se scufunde sub greutatea muntelui de inepții, erori, bîlbîieli, jaf și pîrjol cu care umple fiecare zi de așa zisă guvernare... etc. Toate astea... bune și frumoase... mă rog, oribile și cît se poate de rău mirositoare, dar parcă tot nu este de ajuns, nu este mulțumitor pentru a explica cum se face că un partid cu o bază electoral-parlamentară, atît de solidă, de cînd a cîștigat alegerile, nu face altceva decît încearcă, în fel și chip, să se spînzure cît mai repede și mai temeinic! Ceva... ceva important... foarte important, chiar...nu se leagă!
     Ne uităm în globul de cristal și parcă... parcă se întrezărește ceva prin fumul gros care se lasă doar o secundă dat la o parte... un palat... aduce a Cotroceni! Lectura la care ne trimite această imagine este desigur cea impusă de constatarea, altfel banală, că politicianul român, din ziua întîi a mandatului primit, la nimic altceva nu se gîndește, mai temeinic și mai spăimos, decît la viitorul mandat și vrînd nevrînd la viitoarele alegeri. Ele sunt soluția miraculoasă care îi prelungește prea plinul bucuriei privilegiilor și al cîștigurilor grase ale "guvernării", ale vieții actuale, ele sunt soluția care îl apără de "portăreii" justiției trimiși să încaseze daunele de pe urma relelor și păcatelor de care s-a umplut alesul, pe timpul mandatului în curs.
     Singurele alegeri pe care PSD-ul le-a ratat la ultimele trei runde sunt cele prezidențiale. De aici se trag ponoasele, meandrele întortocheatei sale aventuri, la guvernare sau în opoziție, în mandatele Băsescu și în acest prim mandat Iohannis.
     Între ce și ce are de ales Dragnea, din această perspectivă? Iohannis pare să îi fi spus, cît de cît convingător, că are de ales între precipitarea judiciară a unora dintre dosarele cu greutate, pe care i le-a legat de gît DNA-ul, finalizarea lor cu neplăcute condamnări cu executare și jocul pe sîrmă care îl asigură pe actualul cotrocenean că va mai rămîne acolo liniștit, încă un mandat! Spun cît de cît convingător, pentru că nici Dragnea nu e lipsit de mijloace pentru a specula slăbiciunea temporară a Președintelui în funcție, devenit pentru cîteva săptămîni, în perioada electorală, președinte fără mandat și candidat la propria succesiune, timp în care nu mai este acoperit de imunitatea absolută față de orice demers judiciar. Cîteva dosare, sau măcar un scandal serios i-ar putea exploda în față candidatului Iohannis, pulverizîndu-i șansele. Din perspectiva PSD-ului ca actor politic, alegerea este la fel de dificilă: între un candidat prezidențial inexistent acum, ce trebuie inventat și acreditat la public în următorii mai puțin de doi ani, în condițiile în care întreaga scenă publică este acaparată de Dragnea și oamenii săi. Acel candidat nu poate fi Dragnea, lucrul ar trebui să-i fie deja cît se poate de clar omului care stă pe scaunul de lider al PSD... decît... decît dacă este chemat să joace rolul de victimă sigură a celui care trebuie și va și cîștiga... Iohannis. Dacă nu are un candidat credibil, cu șanse, și nici nu îl mai poate "inventa" în timpul rămas, atunci singura soluție este să contribuie serios la viitorul succes al actualului Președinte și să se bucure de beneficiile politice ale aranjamentelor care vor fi fundamentat înțelegerea respectivă, cum ar fi impunitatea liderului actual al PSD, sinecuri și poziții la guvernare... etc. Vor accepta baronii locali ai PSD-ului acest aranjament? Cu siguranță, nu de la sine. Dragnea va trebui să cîștige o bătălie grea pentru a-i convinge, iar dacă nu o face în cîteva lui, atunci mandatul lui la cîrma partidului se va frînge, odată pentru totdeauna. Sau, mai rău pentru PSD, partidul va fi inițial rupt pentru a se reasambla sub o altă conducere, mesaj, poziționare politică, parcurs pentru care va plăti, însă, cu pierderi importante de reprezentare parlamentară și forță electorală. Am putea avea, astfel, un nou caz de "reformă prin ruptură", singura modalitate de "modernizare și evoluție politică" de care sunt în stare partidele noastre. În această variantă, Iohannis va fi obligat să relanseze PNL-ul, să asigure recuplarea lui cu ramura rebelă a lui Tăriceanu și să îl transforme în vehiculul politic capabil, măcar, să justifice, dacă nu să asigure electoral viitorul succes la urne al actualului Președinte. Întrebarea cheie este: unde ar trebui să se afle PSD-ul înainte de viitoarele alegeri prezidențiale? Pe caii cei mari ai unei guvernări plină de succes? Ar vrea ei... dar nu prea se arată... în globul de cristal, vreu să zic! Atunci? La guvernare, dar cu atîtea bube în cap încît la alegeri va da lumea în ei mai degrabă cu pietre, decît cu voturi? Ar fi bine pentru Iohannis, dar cu siguranță nu și pentru PSD, iar Dragnea poate fi pedepsit nu doar de "Omul de la Cotroceni", ci și de propriii "colegi", dacă nu asigură partidului reprezentarea parlamentară care să îl așeze în postura de maker al guvernării și după alegerile care vin. Nu mai rămîn decît băncile de opoziție? Da, dar cum să treci în opoziție, cînd tu ești la guvernare cu o majoritate solidă, fără putința de a scăpa de corvoadă, decît prin dezertare?!! Ceea ce se întîmplă acum, continuat încă vreo cîteva luni, un an, poate, ar putea fi răspunsul la această întrebare... Dragnea și cîțiva inițiați subțiază cu bună știință susținerea politică pentru propriul executiv, pe care îl hărțuiește cu conflicte interne, conflicte cu conducerea executivă a partidului și dușuri reci tip DNA, pînă ce, ceea ce astăzi pare nerezonabil, cedarea guvernării, ar putea să devină concluzia naturală, logică, pentru oricine se interesează de ceea ce se mai întîmplă cu România.
     Dintr-o dată, bolul s-a întunecat, iar fumul alb care îl umple a devenit impenetrabil...! Pînă aici am putut, pînă aici v-am citit printre întrezăririle, fantasmele și plăsmuirile din care sunt alcătuite, el și politica din România, deopotrivă. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  Simbol: Politica din Romania
    (mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2017, ora 00:14)  
 Simbol:UN PORUMBEL ALB ZBURIND PESTE APE FRAMINTATE.
 Explicatie:Desi totul este framintat in jur, esti capabil sa te ridici mai presus de asta si sa gasesti un teren sigur. Desi pentru o vreme s-ar putea sa fii pierdut din vedere de catre ceilalti, si ei sa aiba senzatia ca i-ai abandonat, te vei conduce si-i vei conduce spre siguranta si incredere.
 Esenta:Transcende rea grijilor prin luciditate spirituala. Misiune profetica. Pace.
 Negativ:A fi prea cuprins de ingrijorare, si a nu putea accepta ca lucrurile merg spre mai bine, sau a nu putea accepta vreo forma de mingiiere din partea altora


 
  1.1.   PSD va cadea programat  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de dAN , in data de 13.10.2017, ora 11:06)
 
 Intre sefii de partide se discuta cand va fi mai bine pentru ei sa cada PSD-ul (de la guvernare). Este o negociere si nu doar pentru ei negociaza ci si pentru niste straini. E la fel ca dupa revolutie, nimic nou.


 
  1.2.   Observație oarecum corecta  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 13.10.2017, ora 17:09)
 
 Totuși nu chiar corectă pentru ca mai sunt unele lucruri de spus. Dar noul ziarist nu a observat în globul de cristal nimica despre pensie. Ea exista și nu este. Ce s-a spus nu s-a făcut. De ce sa ne răspundă domnul ziarist.


 
2.  profetie indeplinita!
    (mesaj trimis de Salomeea în data de 14.10.2017, ora 06:56)  
  Baha Ulah spune ca va veni o perioada de criza in care nimenu nu va mai dori sa conduca!


 
  2.1.    Printul Pacii  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Silvia , in data de 15.10.2017, ora 00:49)
 
 Camera Deputaților din Italia a celebrat nașterea lui Bahá’u’lláh.Timp de 45 de minute deputații L-au amintit pe Prințul Păcii


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Bănci-Asigurări, 11:55
     Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut astăzi la nivelul de 2,11%, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 11:18
     Omul de afaceri Adrian Mititelu este audiat la DNA, în această dimineață, el spunând că a fost citat ca martor într-un dosar de luare și dare de mită.  detalii
Internaţional, 10:42
     Cinci indici bursieri europeni au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în scădere.  detalii
Piaţa de Capital, 10:23
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  detalii
Companii-Afaceri, 10:04
ÎN TRIMESTRUL AL TREILEA AL ACESTUI AN,
     Principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în țara noastră în trimestrul III 2017 l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (55,5% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 58,9% din total, potrivit unui comuinicat de presă.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
15.12.2017
BVB
     Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de ieri a fost de 34,1 milioane lei sub media zilnică anuală de 48 milioane lei și în scădere față de...  detalii
15.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Piețele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, în majoritate, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de politică monetară, promițând totodată că...  detalii
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0007
2,3690
3,0517
4,9642
0,1804
0,6224
0,2191
4,6332
5,2671
1,4746
3,4752
0,2288
0,4753
1,0975
0,0668
0,4670
1,0209
3,9185
0,2908
1,1838
0,5929
0,0609
0,3596
0,2057
2,7403
0,0388
0,1429
1,0668
0,6140
0,1205
158,2582
5,5438
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
.