BURSA 03.02.2011

Decebal Todăriță
 
Sibex: Cum să-ți protejezi portofoliul de acțiuni Fondul Proprietatea prin hedging
     Primele zile de tranzacționare ale acțiunilor Fondul Proprietatea s-au scurs generând o serie de comentarii si opinii. Deși multe voci avizate prevăd o perioadă "roz" pentru evoluția fondului și pentru întreaga piață de capital românească, există și investitori mai puțin optimiști în ceea ce privește viitorul pe termen scurt al acestuia. Prin urmare, implicațiile unor fluctuații de preț pot fi decisive pentru atingerea sau ratarea unor planuri de investiție care inițial pot părea bine documentate și argumentate.
     Orice scădere înregistrată pe piața la vedere diminuează considerabil valoarea portofoliului. În aceste condiții, singura variantă de neutralizare a scăderilor rămâne operațiunea de hedging. Ultimele statistici ne indică faptul că numărul "jucătorilor" care apelează la strategii de hedging cunoaște o creștere exponențială, strategia fiind accesibilă atât micilor investitori, cât și marilor companii naționale. Aceste investiții au explodat pe fondul unor șocuri izbucnite pe piețele internaționale unde aurul și petrolul au înregistrat, începând din 2008, scumpiri fără precedent care, conform ultimelor evoluții, continuă și în prezent, prețul barilului de petrol ajungând recent la 100 de dolari, iar aurul atingând maxim după maxim în ultimele luni din 2010. Tranzacțiile derulate în acel moment (2008) pe piața internațională au condus la falimentul a nu mai puțin de 17 mari companii aeriene, datorat creșterii prețului barilului de petrol coroborat cu neglijența sau inconștienta factorilor de decizie la nivelul acelor societăți. Totuși, un exemplu pozitiv îl constituie prima mare societate româneas­că, mă refer aici la Petrom care, începând din anul 2008, aplică strategii de hedging. Numai în anul 2009, prin acoperirea riscului legat de mișcarea prețului țițeiului, Petrom a reușit să aducă un profit net cu 34% mai mare decât în 2008, în condițiile în care afacerile producătorului de petrol au scăzut și vânzările s-au contractat.
     Hedgingul este calitatea principală a piețelor futures. Scopul său este ca un producător sau un deținător de marfă să poată bloca prețul acesteia pentru o perioadă mai lungă de timp, fără alte consecințe. Seamănă cu o poliță de asigurare pe care producătorul o inițiază fără a fi interesat de speculația prețului. În momentul în care producătorul consideră că perioada critică a trecut, el poate să închidă strategia de hedging.
     Extrapolând riscul la nivelul pieței de capital observăm că și aici oscilațiile de preț și temerile privind devalorizarea acțiunilor Fondului Proprietatea pot să-și pună amprenta asupra performanțelor unui portofoliu.
     *  Studiu de caz:
     Un investitor deține o cantitate de 1.000.000 acțiuni Fondul Proprietatea la prețul X lei. Fiind un cunoscător al riscului ce decurge din posibile scăderi ale prețului, el poate intra într-un hedging total cu acoperirea riscului la toate acțiunile deținute sau un hedging parțial prin protejarea portofoliului între 25-50%. Astfel, inițiază o operațiune de hedging pe 40% din portofoliul deținut, însemnând intrarea pe piața futures cu o vânzare de 400 contracte, echivalentul a 400.000 acțiuni FP, la un preț futures întâlnit de Y lei. În cazul în care se vor înregistra scăderi la un preț de Y-0,05 lei, protecția pentru cele 400.000 acțiuni îi va aduce un profit de 400.000 x 0,05 lei/acțiune = 20.000 lei, pentru o scădere de Y-0,1 lei/acțiune, profitul va fi de 400.000x0.1 lei/acțiune = 40.000 lei. În momentul în care se consideră că etapa de corecție a trecut, hedgingul poate fi închis iar inițiatorul său își va bloca profitul din futures în cont, neatingându-se de acțiunile deținute pe piața la vedere. În situația în care corecția nu s-a produs în piață, randamentul portofoliului protejat este nul pentru că profitul din piața la vedere anulează posibila pierdere din piața futures.
     Pentru a face uz de asemenea instrumente, o societate sau un investitor va trebui să contacteze un SSIF autorizat. După încheierea unui contract între părți, la Sibex "jucătorul" primește gratuit platforma Eltrans și poate să inițieze singur sau cu ajutorul brokerului strategiile de hedging.
     În cadrul unui seminar organizat de Sibex, un manager spunea în dis­cursul său că, "până la introducerea contractelor futures la Sibiu, cei care se lansau în afaceri în România riscau să aterizeze pe o pistă neluminată." Pornind de la această afirmație, este evident că strategiile de management al riscului de portofoliu sunt deosebit de utile deținătorilor de acțiuni de pe piața spot, deci și pentru cei care au în portofoliul lor titlurile Fondul Proprietatea. 

     Disclaimer: Acest articol este un demers educațional și nu reprezintă un sfat de investiție. Responsabilitatea aplicării strategiei expuse aparține în exclusivitate investitorilor.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 17-24 MAI
CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 15 - 22 MAI
CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 12 - 19 MAI
CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 11-18 MAI
CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 10-17 MAI
CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 9-16 MAI
PLASAMENTE ALTERNATIVE
PLASAMENTE ALTERNATIVE
PLASAMENTE ALTERNATIVE
PLASAMENTE ALTERNATIVE
PLASAMENTE ALTERNATIVE
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.05.2017
SIBEX
     După volumul foarte slab de miercuri (n.a. - 5 contracte), piața Sibex se îndrepta către un nou rezultat dezastruos și joi.  detalii
26.05.2017
BVB
     * Marcel Murgoci, "Estinvest Focșani": "Piața a avut o evoluție pozitivă, pe un volum de peste 14 milioane de euro"
     * Tilurile Romgaz, cele mai lichide
       "Artego" Târgu Jiu (ARTE) și-a răscumpărat 399.062 acțiuni proprii (4,01% din capitalul social), la prețul de 7 lei/acțiune, oferta publică inițiată de companie fiind închisă, în ședința...  detalii
25.05.2017
BVB
     Toți indicii "Bursei de Valori București" (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 41,94 milioane de lei,...  detalii
25.05.2017
SIBEX
     La Sibex, prima jumătate a ședinței de la mijlocul săptămânii nu a fost una foarte generoasă din perspectiva lichidității.  detalii
24.05.2017
SIBEX
     După jumătate din ședința de marți, piața futures de la Sibiu se situa într-o poziție inferioară față de ședința anterioară, la aceeași oră.  detalii
24.05.2017
BVB
     * Titlurile "OMV Petrom", cele mai lichide
     * Indicii, în creștere, pe un rulaj de 10,4 milioane euro
       Opt dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 47,4 milioane...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 mai 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,0380
2,3306
3,0039
4,1729
0,1720
0,6123
0,2241
4,5583
5,2615
1,4770
3,6433
0,2213
0,4862
1,0857
0,0716
0,4674
1,1342
4,0489
0,3057
1,2393
0,5877
0,0625
0,3603
0,2171
2,8492
0,0371
0,1539
1,1024
0,6132
164,1881
5,6051
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
24.05.2017
     The public agenda in Romania is dominated by the SIPA scandal, and, more recently, by the activity of the Parliamentary Investigation Commission concerning the presidential elections of 2009. There...  details
24.05.2017
THE MINISTRY OF ENERGY HAS PROPOSED THE AMENDMENT OF THE LEGISLATION ON SHARE CAPITAL INCREASES WITH THE PLOTS OF LAND CONTRIBUTED BY THE STATE, IN THE PRIVATIZED COMPANIES
     * The former head of the privatization department: "OMV needs to bring in to Petrom 12.7 million Euros, instead of 165 million Euros"
     * Veridio reports unclear factors in the draft Government decision drawn up by the Ministry of Energy
     * In November 2016, Petrom still had to obtain ownership certificates for 0.78% of the total plots of land
       After neglecting its own interest for years and despite the warnings of the Court of Auditors, the authorities of the state have accepted the postponement of the share capital increase, with the...  details
22.05.2017
     * Three foreign players - Abu Dhabi Investment Council, VARDE and a Canadian investment fund - are rumored to be interested in Bancpost
      * The bank is also attractive to some lenders operating in Romania
       Aside from the banks in Romania interested in acquiring Bancpost, there are also apparently some foreign entities that have set their sights on Bancpost, according to some market sources. They are...  details
19.05.2017
FOLLOWING THE ARTICLE PUBLISHED YESTERDAY IN BURSA
     BCR yesterday apologized to one of its customers, after BURSA reported that their performing loan with no arrears is registered with the Cadastre Office as having been assigned to a company...  details
18.05.2017
THE EUROPEAN COMMISSION CRITICIZING THE MONOPOLY IN THE TRADING OF NATIONAL GAS
     * BRM accuses the intention to nationalize the trading of natural gas
     * The commission for industries and services: "The European model: one exchange for the transparent, competitive and non-discriminatory trading of natural gas"
     * Sources: The European Commission and the PEGAS pan-European platform for the trading of natural gas warns that the amendments are not compatible with the competition regulations
     * Virgil Popescu, PNL: "We will be asking for the draft law to be sent back to the commission"
       The European Commission reacted on Tuesday, after the deputies of the Commission for Industries and Services have passed a series of amendments to the Natural Gas Law, according to which the gas...  details
17.05.2017
     * Transactions of 62.82 million lei in the first trading day
     * "The EBRD has participated in the offer and it has been allocated the biggest block of shares", the DIGI CEO said
     * Bulgac: "We have considered the listing in Amsterdam or Warsaw as well"
       Shares of DIGI Communications (DIGI) have been listed yesterday, on the Bucharest Stock Exchange, closing the session at 41.2 lei/share, up 3% over the price in the IPO, after closing at 41.7...  details
16.05.2017
     * The ASF has recorded the DIGI shares
       * UPDATE 10:12 DIGI stock opened at 41.7 lei/share
     Digi Comunications (DIGI) opened today's trading session on the BSE, above the closing price in the IPO, at 41.7...  details
15.05.2017
     SIF2 Moldova wants to conduct public buyback offer for its own shares and has already submitted the prospectus for that offer with the Financial Oversight Authority (ASF), according to an...  details
15.05.2017
COPY-PASTE ANSWERS
     * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission in the Senate
       * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission...  details
12.05.2017
THE DIGI OFFER HAS ENDED AT A PRICE OF 40 LEI/SHARE, AND THE LISTING IS SCHEDULED FOR MAY 16
     * The lawyer says that the ASF must observe ex officio the market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters
     * Piperea: "The law punishes even manipulation attempts, and the fine can go as high as 275,000 lei per day"
     * Raiffeisen secretively replaced an announcement concerning the reallocation between tiers, posted on the BSE website
       The Financial Oversight Authority (ASF) needs to urgently refer the matter to itself concerning a potential market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters in the Digi...  details
11.05.2017
UNPRECEDENTED SITUATION
     * RCS&RDS has been prosecuted just as the IPO was ongoing
     * Some investors forced to withdraw
     * Before the subscription, the EBRD had made a commitment to subscribe, but it had asked the company to make commitments to fight bribery and corruption
       Whether it meant to or not, the National Anti-Corruption Department was a major player in the offer for the listing of Digi Communications, the parent company of RCS&RDS.  details
10.05.2017
SUBSCRIPTION RATE OF 2783%, ON THE UNGUARANTEED RETAIL TIER UNTIL YESTERDAY
     * Some brokers claim that the granting of loan in order to buy stocks skews the demand
     * The ASF shirks any responsibility concerning this offer
     * On May 8th, 2017, RCS&RDS was officially notified by the DNA that it is a suspect in the ongoing investigation
     * Investors can withdraw their subscriptions until 17:00
       Few of the investors in the Digi Communications offer got scared off by the prosecution of two of the RCS&RDS executives and withdrawn their subscriptions, after the amendment of the prospectus...  details
09.05.2017
ANDREEA LAMBRU, THE PRESIDENT OF HIDROELECTRICA:
     * The Ministry of Energy is preparing the change of the privatization method, according to Mrs. Lambru
       Andreea Lambru, the new chairman of the supervisory Board of Hidroelectrica, doesn't expect the company to get listed this year, hinting that time is needed for the Ministry of Energy to change...  details
05.05.2017
     * (Interview with Mr. Dorel Goia, majority shareholder in Teraplast)
     * Goia: "The insolvency of Romcab is a loss both for the economy of the county of Mureș, as well as for the national economy "
       For the economy to grow, we need as many privatizations on the stock exchange as possible, listings of great companies and a sustained education at the national level, so that the investment in the...  details
04.05.2017
FINANCIAL EDUCATION FOR BANKERS
     Valentin Lazea, the chief-economist of the NBR, is making progress, setting foot into cultural territory.
     In a speech at the Cristian Popișteanu symposium of April 26th, 2017, Valentin Lazea noted...  details
.