2010 - AN EXCEPȚIONAL PENTRU BURSA DIN VARȘOVIA
BURSA 05.01.2011

ADINA ARDELEANU
 
Ludwik Sobolewski, președintele Bursei din Varșovia.
Ludwik Sobolewski, președintele Bursei din Varșovia.
       Lucrăm îndeaproape cu Sibex la stabilirea posibilității unor listări duble la Varșovia și Sibiu, ne-a spus Ludwik Sobolewski, președintele Bursei din Varșovia, în cadrul unui interviu. Domnia sa ne-a dezvăluit de ce 2010 a fost un an excepțional pentru operatorul polonez și ce planuri are pentru 2011.
       Warsaw Stock Exchange a desfășurat o ofertă publică inițială în noiembrie 2010 și s-a listat pe propria piață. Oferta Bursei de Valori din Varșovia a fost subscrisă de peste 323.000 investitori de retail, iar cererea de acțiuni oferite instituționalilor au fost depășită de pes-te 25 ori. Astfel, Bursa a atras 1,2 miliarde zloți polonezi (304 milioane euro) în cadrul ofertei, iar valoarea de piață a WSE calculată la prețul final pentru segmentul investitorilor instituționali se ridică la 1,9 miliarde zloți (486 milioa-ne euro).
       La finalul lunii noiembrie 2010, capitalizarea WSE era de 132,35 miliarde euro. Piața principală număra 400 de companii la finalul anului trecut, dintre care 26 străine.

 
     *  Interviu cu Ludwik Sobolewski, președintele Bursei din Varșovia
     Reporter: Cum ați caracteriza anul 2010 pentru Bursa din Varșovia?
     Ludwik Sobolewski: A fost un an excepțional. Am încheiat câteva proiecte ambițioase, precum relansarea short-selling-ului, introducerea ETF, lansarea pieței de energie și demararea unui parteneriat strategic cu NYSE-Euronext.
     Dacă ar fi să numesc cel mai important eveniment, acesta ar fi oferta publică inițială a Warsaw Stock Exchange, care ne-a adus un plus de vizibilitate și ne-a poziționat compania pe radarele investitorilor globali.
     Reporter: Care sunt schimbările pe care le-a adus listarea în activitatea bursei?
     Ludwik Sobolewski: A fi o companie trazacționată public este o provocare ce necesită câteva adaptări ale activităților noastre zilnice pentru a primi noi investitori, precum și noi obligații de raportare. Faptul că suntem listați pe una din piețele noastre aduce un plan interesant și unic relației cu participanții la piață.
     Există câteva situații provocatoare când trebuie să ne îndeplinim cu acuratețe obligațiile, atât ca operator de piață, cât și ca societate listată public. Astfel, trebuie să ne privim identitatea dintr-o nouă perspectivă. Pe termen lung, totuși, listarea ne permite să ne urmărim strategia cu și mai multă încredere decât înainte.
     Reporter: Care sunt așteptările dumneavoatră, în anii viitori, de la parteneriatul semnat cu NYSE Euronext?
     Ludwik Sobolewski: Suntem la începutul acestui parteneriat. Cooperarea noastră se va extinde mai mult decât simpla implementare a platformei NYSE Universal Trading la Bursa din Varșovia. Cercetăm și cons-truim aria de proiecte ce vor fi implementate în cadrul parteneriatului nostru în lunile și anii viitori.
     Reporter: Care sunt ambițiile WSE pentru 2011?
     Ludwik Sobolewski: Vom continua să ne întărim piețele și să extindem oferta de produse. Există un potențial extraordinar, de exemplu pe piața ETF (Exchange Traded Funds), lansată în 2010. Short-selling-ul, relansat la mijlocul lui 2010, aduce viteză în dezvoltarea pieței derivatelor. Mă aștept ca 2011 să fie un an de succes în ceea ce privește listările noi atât pe piața principală a WSE, cât și pe platforma NewConnect (n.r. platformă alternativă pentru start-up-uri), în special în ceea ce privește companiile străine, care vor fi din nou în lumina reflectoarelor la bursa poloneză.
     Reporter: Plănuiți să mai faceți achiziții anul viitor?
     Ludwik Sobolewski: Strategia noastră este să construim un centru financiar regional în Varșovia. Achizițiile nu sunt modalitatea noas-tră preferată să ne atingem scopul. Sporirea capacității să atragem emitenți regionali, intermediari și invetitori globali nu depinde de achiziții, fapt demonstrat de ultimii ani.
     Reporter: Vă așteptați la listări duble cu Bursa din Sibiu în 2011?
     Ludwik Sobolewski: Lucrăm îndeaproape cu Sibex la stabilirea posibilității unor listări duble la Varșovia și Sibiu. Totuși, este devreme să vorbim de companii concrete. 

     "Listarea ne-a plasat pe radarele investitorilor globali".

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
12.12.2017
BVB / SCĂDERI PE LINIE LA BVB
     * Lichiditate de numai 30 de milioane de lei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de luni, printr--o tranzacție realizată pe piața "deal", în valoare de 7,38 milioane...  detalii
12.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în prima zi a unei săptămâni în care sunt așteptate reuniuni importante de politică monetară în SUA și Europa.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 13 decembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2,9803
2,3687
3,0632
4,9757
0,1805
0,6224
0,2210
4,6327
5,2626
1,4733
3,4772
0,2277
0,4716
1,0985
0,0667
0,4675
1,0248
3,9431
0,2886
1,1923
0,5956
0,0612
0,3612
0,2056
2,7351
0,0388
0,1446
1,0735
0,6132
0,1210
157,3742
5,5605
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
.