CONFERINȚA ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai buna" - Ediția a V-a
OPINII
BURSA 22.02.2017

CRISTIAN DOGARU
 
mărește imaginea
     Ieșirea Morgan Stanley din acționariatul Romcab (MCAB) s-a făcut cu pași mici, grosul acțiunilor fiind vândute între 2014 și 2016 unor investitori persoane fizice. În prezent, pe site-ul companiei tronează un grafic frumos cu free-float-ul MCAB din care rezultă că, pe lângă majoritarul Sadalbari SRL (69%), mai avem doar 2,4% din capital deținut de persoane juridice, restul fiind în posesia unor investitori mărunți, persoane fizice (28,5%).
     Cele aproape 23 de procente pe care le deținea, la un moment dat, gigantul Morgan Stanley, la finalul anului 2007, retras complet chiar înainte de apariția insolvenței, au fost pasate, în general, micilor inves¬titori, cei atrași de "PER"-ul (n.r. price earnings ratio) mic al companiei. Și, dacă vom da o căutare după referința "Romcab" prin presa de specialitate, nimic nu suna alarmant în ultima vreme. Ba, totul părea ok, compania avea "multipli tentanți", ca să citez niște brokeri ce apăreau prin presă, cu recomandări de inves¬tiții.
     Faptul că, în timp ce marele speculator Morgan Stanley vindea pe rupte între 2014-2016 (urmăriți raportările de la BVB, compania americană apare în zeci de tranzacții de vânzare, de la câteva sute de acțiuni la câteva mii și zeci de mii), cei care intrau în companie erau investitorii de buzunar locali n-a părut ciudat.
     "Cum de nu apare niciun instituțional care să preia «povara» Morgan Stanley ci doar micii speculatori români pun umărul?" ar fi fost o întrebare tare nimerită atunci... gândim acum cu mintea de pe urmă. Dar cei mai mulți și-au lăsat vigilența la poarta MCAB, doar era o companie în creștere, cu cifre de afaceri și profituri care evoluau ascendent de la an la an, nu? De la 650 milioane lei cifra de afaceri, în 2014, la 823 milioane, în 2015, și 806 milioane, după primele 9 luni din 2016, ce frumos! De la un profit de 15 milioane lei, în 2014, la 42 milioane, în 2015, și 39 milioane lei, după primele nouă luni din 2016, ce poate fi mai entuziasmant? Asta până să vină dușul rece la raportările rezultatelor preliminate pe 2016, când aflăm că profitul de 39 milioane din septembrie 2016 s-a transformat într-o pierdere de aproape 180 de milioane lei, în numai trei luni. O veste care găsește compania cu acțiunile în picaj, după solicitarea insolvenței și mai multe decontări ratate...
     Toți acești mici investitori care s-au grăbit să cumpere când Morgan Stanley își făcea disciplinat bagajele, vânzând ordonat să nu stârnească panică, au susținut chiar creșterea cotațiilor, de vreme ce prețul acțiunilor s-a apreciat, între 2014 și 2016, de la 3 lei, la 9 lei (cu un vârf de 10 lei chiar)!
     Niciun broker nu s-a găsit să-i tragă de mânecă pe cumpărători și bănuiesc că n-au luat toți acțiunile prin conturi de tranzacționare online... Era atât de greu să remarci că e ceva cam suspect ca o companie cu datorii de 200 milioane euro să aibă o capitalizare mai mică de 20 de milioane euro, de două ori cât profitul pe care oricum nu îl distribuia ca dividende? Sigur, vinovații ar trebui căutați și printre auditori, dovadă pirueta greu de înțeles a rezultatelor financiare raportate între noiembrie 2016 și februarie 2017...
     Dar micii investitori nu aveau legătură cu aceștia, interfața lor erau brokerii, care n-au rolul să bage doar ordine în piață, mai oferă și ceva consultanță de investiții. Sau cel puțin asta pretind, când taxează tranzacțiile cu 0,5-1% din valoarea lor, comision mult peste procentul perceput acestora de BVB, la rândul sau. Or, ce s-a petrecut la Romcab demonstrează că și brokerii s-au complăcut în poveștile cu zâne, PER-uri și P/BV-uri, amintindu-ne că brokerul este, în ultima instanță, un agent de vânzări și nu un guru al piețelor financiare, altfel și-ar câștiga existența din speculații și nu din activitatea de intermediere. 

 link: SGS invocă obligații de confidențialitate din contractul cu "Romcab"
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  Cam tarziu
    (mesaj trimis de George în data de 22.02.2017, ora 00:10)  
 
  E usor acum. De ce nu ati scris dvs articolul acesta in timp ce se derulau evenimentele de care vorbiti ?


 
  1.1.   dar  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de auditorii? , in data de 22.02.2017, ora 07:13)
 
 dar cine au fost auditorii? ASF ce zice?


 
2.  Normal ca administratorii sunt de vina
    (mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2017, ora 00:10)  
 administratorii au semnat ptr situatiile financiare, brokerii si actionarii de pe bursa nu au cum sa stie ce se intampla in spatele usilor inchise


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de Cristi C în data de 22.02.2017, ora 00:37)  
 Uitați-vă pe documentul de pe siteul MCAB care arată fluxul de numerar operațional negativ din 2014 și 2015. Firma asta a fost permanent o schemă Ponzi. Poate ideea afacerii a fost că dacă ajunge la o masă critică mare, poate trece pe profit printr-o economie de scară care să îi reducă din costurile unitare prin repartizarea costurilor fixe asupra unei producții mai mari.
 
 Nu a mai ajuns acolo.


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2017, ora 02:35)  
 MS vinde de mult nu doar din 2014, dar cantitati mici pentru ca nu a avut cui.
 Din 2008 au incarcat sa inchida orice operatiune in Romania.
 La ce lichiditate avea MCAB pana in ultimele zile, nu era foarte interesanta pentru nici un fond de investitii.
 Dar mergea de o specula.


 
5.  Nu in ultima instanta.
    (mesaj trimis de Cristi în data de 22.02.2017, ora 09:00)  
 Ne costa destul de mult ca sa intelegem ca trebuie sa ne amintim in prima instanta de acest fapt. Cu putine exceptii ( notabile! ), regele e descult! Iar in rarele momente cind are o informatie cu adevarat valoroasa, chiar credeti ca o sa puna mina pe telefon ca sa o transmita unui client de retail pentru un comision de 0.5-1%? Sau sa o faca publica intr-un interviu pe bursa.ro? Marea majoritate citeste aceleasi siteuri si aceleasi rapoarte de analiza asa ca deseori detectezi comportamentul de turma si in breasla lor!
 Asa ca brokerii trebuie tratati cu doza de sare necesara. Sunt oameni care vor si trebuie sa vinda si care ne induc ideea ca pot bate piata, ca putem neglija orice idee de eficienta informationala. Unii o fac in mod profesionist, iar altii, din nefericire pentru ei dar si pentru noi, in mod inconstient.


 
6.  BCR este de vina
    (mesaj trimis de Costel în data de 22.02.2017, ora 19:42)  
 BCR este unul dintre vinovati.
 A facut in asa fel ca inainte de intrarea in insolventa sa-si asigure intaietate la recuperarea creantelor prin manaria cu garantiile Salbadari.


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 10:23
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri în depreciere.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
28.04.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, pentru prima oară în ultimele șapte zile, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să păstreze nemodificată dobânda cheie.  detalii
28.04.2017
BVB
     * Gabriel Rotaru, "Intercapital Invest": "Apropierea IPO-ului DIGI a găsit piața locală în corecție"
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 33,6 milioane de lei (7,42 milioane...  detalii
28.04.2017
SIBEX
      La Sibex, finalul de aprilie este unul modest, participanții depărtându-se din nou de piață, după ce săptămâna anterioară dăduseră impresia că sunt mai implicați în speculații, pe fondul unui...  detalii
27.04.2017
SIBEX
      După jumătate din programul de tranzacționare, ședința de la mijlocul săptămânii se anunța una foarte slabă.  detalii
27.04.2017
BVB
     * Titlurile "Banca Transilvania", cele mai lichide
       Șașe dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 39 milioane...  detalii
27.04.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în condițiile în care unele companii au raportat rezultate financiare pozitive, iar altele - dezamăgitoare.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 27 aprilie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,1061
2,3156
3,0613
4,1831
0,1680
0,6088
0,2296
4,5289
5,3615
1,4483
3,7358
0,2155
0,4853
1,0708
0,0732
0,4704
1,1651
4,1565
0,3133
1,3102
0,6029
0,0648
0,3664
0,2188
2,8628
0,0367
0,1564
1,1316
0,6052
168,9724
5,6913
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
28.04.2017
ILAN LAUFER, MMACA:
     * The Start Up Nation program is set to be approved in the Parliament
       Taxes that can't be paid online will not be paid at all, Ilan Laufer, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA), who mentioned that by...  details
26.04.2017
     EU politicians and the international markets have received with enthusiasm the result of the first round of the presidential elections in France.  details
25.04.2017
WHILE THE GOVERNMENT IS POSTPONING THE INCREASE OF THE SHARE CAPITAL WITH THE VALUE OF THE PLOTS OF LAND
     * The lawsuit concerns the payment of environmental obligations of 34 million Euros
     * Through the privatization contract, the Romanian state has committed to pay the decommissioning and environmental costs
     * The total amount of the OMV receivables against the government - 542 million Euros
     * Market sources are saying that both the works as well as their amount have been set by an interministry commission and that the Romanian government hasn't paid any part of that amount to Petrom
     * Sources: The company has received approximately 25-30 million Euros out of European funds, for the decommissioning and environmental costs
       OMV, the majority shareholder in "Petrom", has initiated an arbitrage proceeding against the Romanian government, on March 7, in the International Court in Paris, for the payment of...  details
21.04.2017
FLORIN GEORGESCU, FIRST DEPUTY GOVERNOR OF THE NBR:
     * Florin Georgescu: "Between 2009-2012, the sale price of non-performing loans has fluctuated between 2% and 7%, and in 2013-2016 - between 7% and 16%"
     * Last year, the tax administration initiated audits among banks, identifying irregularities that have serious consequences, according to Ionuț Mișa, former executive within the ANAF
       The quick expansion of lending and the effects of the crisis have led to the accumulation of a high volume of non-performing loans, (NPL), "substantially resolved in the last two years",...  details
20.04.2017
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA IS PROVIDING FINANCIAL EDUCATION TO MAGISTRATES (II)
     The lending boom in the second half of the last decade was caused by a combination of factors, with the most important being, according to the opinion of the NBR, the overall trend towards...  details
19.04.2017
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA PROVIDES FINANCIAL EDUCATION TO MAGISTRATES (I)
     The National Institute of Magistrates organized on April 10th, 2017, in its continuous training program, a new seminar with the participation of representatives of the National Bank of Romania.  details
13.04.2017
IN THE ABSENCE OF ANY ACHIEVEMENT, DECISIONS MADE LIGHTLY
     * BSE shareholders have approved the new commission plan, which will increase costs, especially for retail brokers
     * Claudia Ionescu, elected on the board of the BSE
     * The merger with Sibex has been approved by the General Shareholder Meeting
       The current management of the Bucharest Stock Exchange and its employees will be awarded shares that are bought back as part of a buyback program, as the shareholders of the BSE have decided...  details
12.04.2017
THE FIRST TRANSPARENCY EXAM, FAILED
     * DIGI Communications: "No individual may rely, for any purpose, on the information included in this press release, or on the accuracy, impartiality or exhaustiveness thereof"
     * The company isn't responding on whether it has submitted a request for the approval of the prospectus and what an "adjusted" EBITDA means, as the company has announced a margin of 31.2% for that indicator
       Dutch company "Digi Communications N.V.", the majority shareholder of "RCS&RDS" SA which holds 95.79% of the shares, yesterday announced that it intends to get listed on the...  details
11.04.2017
ALREADY FIVE YEARS OF DELAY
     * PNL senator intends to call the Secretary General in the Budget and Finances Commission for explanations
     * Mihai Busuioc, the current secretary general of the Government, is being nominated for a seat on the Supervisory Board of Petrom, on behalf of the government
     * PM Grindeanu has met with OMV Petrom officials twice in the last two months
       It's been already five years since Victor Ponta and the PSD government should have raised the state's stake in the biggest Romanian company, OMV Petrom, Florin Cîțu, the vice-president of...  details
07.04.2017
     "Ferrovial" SA, the Spanish company that is the biggest shareholder in London airport Heathrow, has decided to halt future investments in the airport, due to the uncertainties tied to the...  details
07.04.2017
     * "Sadalbari" creditors include - Banca Transilvania, International Investment Bank, as well as Stareal Limited, the offshore in favor of which the company has pledged its majority stake in "Romcab"
       "Sadalbari" SRL, which owns 69% of "Romcab" (MCAB) has entered insolvency upon request, on March 31st, according to the ruling of the Court of Mureș.  details
06.04.2017
IN A LETTER SENT TO THE INM AND THE CSM, CONSUMER ASSOCIATIONS WANT TO BE PRESENT IN THE DEBATES
     * Dan Suciu, NBR: "Every decision being made about these seminars belongs to the INM and the CSM"
       Four consumer associations - Parakletos, the Association of Romanian Financial Services Users (AURSF), the Association for the Counseling of Romanian Bank Customers and Insurance Policy Holders...  details
05.04.2017
     * Radu Hanga and Ana Bobircă, new members on the Board of SIF5 * Record quorum - 56.95%
       Tudor Ciurezu, together with four other candidates for the Board of Directors of SIF5 Oltenia, have won new four-year terms each, following the elections held in yesterday's General Shareholder...
  details
05.04.2017
THE CURRENT MANAGEMENT HAS RECEIVED A NEW TERM, IN JUST ONE VOTING ROUND
     * 93.86% votes in favor of Ceocea
       The elections for a new board of SIF Moldova yesterday went without unspectacularly, as the five board members of SIF2 who were in the running - Costel Ceocea, Horia Ciorcilă, Claudiu Doroș,...  details
04.04.2017
THE FIRST COMPLETED AUDIT, AFTER THE TAX INSPECTIONS IN THE BANKING SYSTEM
     * Inspections by the tax administration are ongoing in other Romanian banks as well
       The National Tax Administration (ANAF) has found, following the specialized inspections conducted in the banking system, that one of the banks that operates on the Romanian market owes the state...  details
.