BURSA 14.04.2017

CRISTIAN DOGARU
 
mărește imaginea
     Compania Digi Communications, al cărei principal activ îl reprezintă liderul pieței de televiziune și internet prin cablu și al patrulea jucător pe telefonia mobilă (RCS&RDS), ar vrea să se lis¬teze la Bursa de Valori București, cât timp dobânzile sunt încă la minime istorice având in vedere datoriile apreciabile ale "RCS&RDS", din companie ieșind investitorii strategici în "favoarea" retailului în căutare de "oportunități".
     De ce "Digi" (Digi Communications este brandul ales pentru listare) și nu RCS&RDS? În primul rând, din cauza structurii acționariatului. Free-float-ul este mai mic la RCS (unde Digi Communications, fostul Cable Communications, are 95%) decât la compania ce-o controlează și care ar putea să vândă prin bursă circa un sfert din acțiuni. Și, cum nu vorbim de o majorare de capital sau de reducerea ponderii majoritarului (cum se întâmplă când statul listează câte ceva), ci de o ieșire din acționariat a investitorilor strategici care marchează profit în condițiile în care, din dividende, și-ar fi recuperat banii infinit mai greu (până acum compania a fost concentrată pe extindere, iar profitul, cât mai rămânea după plata dobânzilor la datoriile contractate, avea altă destinație), s-a ales varianta care permitea listarea unei felii cât mai mari din companie. În al doilea rând, pentru rezonanța numelui - cei mai mulți știu furnizorul de televiziune și internet prin cablu și telefonie mobilă ca "Digi".
     Exitul prin listare la bursă, cu garanția deci a unei evaluări "corecte" (de fapt rezultatele companiilor care lansează IPO-uri sunt bine pregătite -citește cosmetizate - pentru maximizarea prețului pe acțiune) este mult mai interesant pentru investitorii din echipa lui Zsoltan Tezsari, fondatorul RCS, dividendele fiind oricum o pasăre rară. De pildă, între 2008 și 2016, RCS a acordat dividende doar de trei ori, cu o valoare cumulată de aproximativ 100 milioa¬ne lei, ceea ce pentru o companie care se dorește evaluată între 1,5-2 miliarde euro după listare (ceea ce denotă că nu va fi deloc ușor de absorbit pachetul scos la vânzare în mai) nu e deloc grozav.
     Care sunt problemele de care ar trebui să țină cont investitorii?
     Ca și la Medlife (sau Adeplast în trecut), datoriile mari. Vorbim de datoriile companiei telecom deținute de Digi Communications, RCS&RDS, cea care dă adevărata valoare a acțiunilor Digi.
     În bilanțul de la Ministerul Finanțelor pe 2015, RCS&RDS are datorii de 4,42 miliarde lei (echivalentul a 970 milioane euro) la venituri totale de 3,34 miliarde lei (734 milioane euro) și capitaluri de numai 477 milioane lei (valoarea de lichidare a business-ului nu e deci strălucită). Atunci compania a raportat pierdere de 23 milioane lei.
     În 2016, lucrurile au stat mai bine - firesc, probabil se decisese listarea!-astfel încât după primele 9 luni, după cum anunța compania, avea venituri totale de 617 milioane euro și un profit de 17,8 milioane euro (la EBITDA de 197 milioane euro, de unde se vede că dobânzile atârnă greu). Anul trecut, de altfel, RCS&RDS și-a refinanțat grosul datoriilor printr-o emisiune de obligațiuni de 350 milioane euro și un credit sindicalizat de 1,7 miliarde lei (374 milioane euro). Precum la Med¬life, și la RCS&RDS avem un acționar cu poziții dominante. Zoltan Teszari controlează indirect compania RCS&RDS, deținand 58% din RCS Management, acționarul majoritar (cu 57%) al Digi Communications care are 95% din RCS&RDS.
     Nici raportarea pe Digi Communications nu stă extraordinar la capitolul profitabilitate. Profit net de 11,8 milioane de euro în 2016, la venituri totale de 842,8 milioane de euro, în creștere cu 12% față de 2015, potrivit datelor din raportul anual. Veniturile pe piața românească ale companiei au cumulat anul trecut 612 milioane de euro, cu 13% mai mult față de 2015, operațiunile din Ungaria au totalizat 138 milioane euro, plus 9,5% față de 2015, iar veniturile din Spania au crescut cu 14,8%, la 84,7 milioane de euro. Operațiunile din Italia și Cehia au adus venituri de 9,6 milioane de euro în 2016, de la 11,4 milioane de euro în 2015 (subsidiara din Cehia a fost vândută între timp).
     Concluzia? Ca la orice companie îndatorată (vorbim de RCS-RDS) în vremuri de dobânzi la minime istorice, succesul viitor al business-ului depinde în ce măsură va reuși să supraviețuiască unei creșteri a costurilor finanțării. Împrumutul obținut de RCS în 2016, ca urmare a emisiunii de obligațiuni, poartă dobânzi de 5% și e scadent în 2023, dar ce se va întâmpla atunci cu dobânzile în piață având în vedere că deja se vorbește de începutul unei politici de majorare a dobânzilor de referință în zona euro? Iar costuri mari pentru RCS-RDS înseamnă profit mic sau deloc, deci adio dividende la Digi Communications.
     Nu este deci o investiție pentru retail, mai ales pentru cei care privesc pe termen scurt ci, eventual, pentru ceva fonduri de pensii care au orizont mai mare de așteptare sau, mai ales, pentru parteneri strategici care înghit mai ușor și aventurile din media ale RCS&RDS, destul de costisitoare pentru bilanțurile companiei (implicit pentru cele ale Digi Communications). 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  Obligatiuni
    (mesaj trimis de Anonim în data de 14.04.2017, ora 00:22)  
 Ținând cont ca împrumutul prin emisiunea de obligatiuni este la dobânda fixa, orice majorare a dobânzilor de referință nu ii va afecta.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Neica nimeni , in data de 14.04.2017, ora 08:14)
 
 Evaluarea de catre investitori, chiar si a obligatiunilor cu dobanda fixa, se face la piata. Deci cotatia actiunii o sa fie puternic afectata de majorarea dobanzilor. De ce ? Pentru ca la scadenta actualelor obligatiuni compania nu o sa fie capabila sa restituie decat o mica parte din principal si o sa fie obligata sa rostogoleasca datoria la noile valori ale dobanzii ca sa nu intre in incapacitate de plata. Investitorii tin seama permanent de dobanda din piata a obligatiunilor si ajusteaza profitul curent al companiei la noul cost al finantarii. In consecinta indiferent de metoda de evaluare evaluarea companiei scade vertiginos atata timp cat gradul de indatorare e foarte mare.


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 14.04.2017, ora 10:18)
 
  Neica nimeni, este o viziune simplista. Este adevarat ,compania a crescut foarte mult si foarte repede in ultimii ani , crestere bazata pe datorie si pe reinvestirea veniturilor. Dar este foarte posibil ca RDS sa intre intr-o alta etapa a existentei ei , o etapa matura , in care sa se concentreze pe cresterea profitului.
  Si sa nu uitam , chiar daca a crescut pe datorie , compania a crescut intr-un mod organic, intern, prin investitii ,si nu prin achizitia altor companii. Este mult mai periculoasa cresterea pe datorie prin achizitii pentru ca de obicei acestea se fac la suprapret.


 
2.  Ca si Medlife
    (mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2017, ora 07:50)  
 Nici medlife nu era pentru retail si uitați cât au crescut actiunile


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Neica nimeni , in data de 14.04.2017, ora 08:27)
 
 Actiunea creste atata timp cat dobanda e stabila, marja profitului este constanta si societata creste (din interior sau prin achizitii). Cand dobanda creste, marja profitului scade si/sau cresterea se diminueaza reevaluand compania constati ca pretul per actiune poate sa fie mai mic mai mare sau egal cu cel din piata in functie de amplitudinea fluctuatiei parametrilor de mai sus. Nu am pus in calcul irationalitatea investitorilor...


 
3.  un articol obiectiv ....
    (mesaj trimis de Simona în data de 14.04.2017, ora 08:34)  
 .... printre putinele articole obiective
 pe aceasta tema ... SNN-ul nu era pe un munte de datorii si uite ca e cu 30% mai jos decat pretul de la IPO;
 SNG-ul era pe un munte de cash la IPO si uite ca abia acum a ajuns la pretul de la data listarii , dupa ce a stat mult si bine pe minus ... urmeaza tzeapa numita Hidroelectrica ...


 
  3.1.   halal investitor  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de RADU , in data de 18.04.2017, ora 12:17)
 
 Hidroelectirca teapa ? apropo asa se scrie corect si romaneste nu tzeapa sau vreti sa pareti interesanti? cum sa fie teapa energia hidro cea mai ieftina din lume / si cum sa vina romanii sa investeasca pe bursa daca cei ca tine ai anunta ca aici se dau tepe?


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de Radu în data de 14.04.2017, ora 11:47)  
 Daca trustul domnului Voiculescu ar cumpara aventura media numita Digi 24, Digi Communications ar obtine ceva fonduri cu care sa mai acopere din datorii. :-)
 Sau poate vrea domnul Dragnea sa investeasca si el in media? :-)


 
5.  amenda :)
    (mesaj trimis de un guru în data de 18.04.2017, ora 12:16)  
 Acest articol descurajeaza investitia in piata de capital :) Sa nu va dea ASF amenda :)


 
6.  fără titlu
    (mesaj trimis de vlad istrate în data de 26.04.2017, ora 14:05)  
 Domnule autor, dumneavoastra sunteti doar un ziarist, nu mai trageti concluzii asa de radicale. Lasa-ti oamenii mai capabili decat dumneavoastra sa ajunga singuri la o concluzie, ca de, daca va pricepeati, nu erati ziarist. Inca o mizerie de articol (doar ultima parte ce-i drept) marca ziarul Bursa. Voi chiar nu intelegeti ca o bursa dezvoltata v-ar ajuta si pe voi? De ce tot timpul aveti atitudinea asta jegoasa fata de orice lucru care reprezinta un progres?


 
  6.1.   No comment  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 26.04.2017, ora 14:36)
 
 "Lasa-ti oamenii mai capabili", adica, "Lasa liniuta ti".


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 12:07
     Un bărbat a înjunghiat opt persoane sâmbătă, în orașul Surgut, din centrul Rusiei, potrivit Reuters.  detalii
Miscellanea, 11:23
     Ministerul Culturii a lansat o procedură de licitație deschisă pentru a încheia un acord-cadru de prestări servicii de transport aerian în perioada 2017-2018, cu o valoare cuprinsă între 80.000 și 600.000 lei, criteriul de atribuire al contractului fiind prețul cel mai scăzut, potrivit unei surse din presă.  detalii
Macroeconomie, 10:47
     Ministerul Finanțelor a modificat proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG) privind plata defalcată a TVA și a decis amânarea aplicării obligatorii a mecanismului plății defalcate de la 1 octombrie 2017 la 1 ianuarie 2018, în urma unor consultări publice cu mediul de afaceri, potrivit unui comunicat de presă.  detalii
Internaţional, 10:44
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri în depreciere.  detalii
Revista Presei, 10:38
     * ADEVARUL
     * Teodor Meleșcanu: "România a făcut o ofertă de a găzdui aproape 2.000 de refugiați aflați acum în Grecia și Italia"
     România a făcut recent o ofertă de a găzdui aproape 2.000 de refugiați aflați acum în Grecia și Italia, a declarat, într-un interviu acordat Realitatea TV, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, care a precizat că în țara noastră există deja 700 de refugiați. Întrebat cum participă România la lupta împotriva grupării Stat Islamic, el a spus că este în lucru o inițiativă privind trimiterea de către România a 50 de jandarmi și polițiști pentru pregătirea forțelor de securitate irakiene în lupta împotriva Daesh, dar și că țara noastră și-a asumat obligația de a contribui cu 800.000 de euro la coaliția luptei împotriva terorismului.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.08.2017
BVB
     * Titlurile BRD, cele mai tranzacționate
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 48,7 milioane de lei (10,63 milioane euro), mult mai mică decât cea...  detalii
18.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ușor ieri, pe fondul îndoielilor traderilor privind o viitoare majorare a dobânzii de către banca centrală americană.  detalii
17.08.2017
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de ieri, de două tranzacții de tip "deal" realizate cu acțiuni "SIF Moldova" (SIF2), totalizând 51,5...  detalii
17.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii îndreptându-și atenția către informațiile economice odată ce tensiunile geopolitice s-au mai redus.  detalii
11.08.2017
BVB
     * Marcel Murgoci, "Estinvest": "Ședința s-a desfășurat în ton cu ceea ce s-a întâmplat pe piețele externe"
     * "OMV Petrom" și "Banca Transilvania" și-au publicat rezultatele la șase luni
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost una de scăderi, care s-a desfășurat "în ton" cu evoluțiile de pe piețele externe, potrivit domnului Marcel...  detalii
11.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, pe fondul persistenței tensiunilor geopolitice dintre Coreea de Nord și SUA, care și-au adresat reciproc amenințări.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0951
2,3460
3,0880
4,0606
0,1758
0,6170
0,2198
4,5883
5,0360
1,5110
3,5800
0,2198
0,4918
1,0728
0,0657
0,4805
1,1069
3,9066
0,2946
1,2305
0,5855
0,0609
0,3423
0,2184
2,8612
0,0385
0,1531
1,0636
0,6199
0,1176
162,7078
5,5046
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
11.08.2017
     Twenty seven banks haven't paid any profit tax in the last 6 years, which has shaken Minister of Public Finances Ionuț Mișa, as well as some MPs, bankers and even the Governor of the National...  details
10.08.2017
11 DAYS LEFT / TRICKS TO FORCE THE EXTENSION OF THE MANDATE OF THE CEO OF THE BSE
     Considering how many tricks Lucian Anghel, the president of the Bucharest Stock Exchange has tried, in order to extend the term of CEO Ludwik Sobolewski, it would be actually crazy if they...  details
08.08.2017
JACK CUTIȘTEANU, PETPROD:
     The state speculates the economy and household consumers, through Hidroelectrica, CEO, Nucleareletrica and CEH, says Jack Cutișteanu, the CEO of Petprod, referring to the evolution of the price of...  details
03.08.2017
FINANCE MINISTER CONFIRMS WHAT BURSA REPORTED FIVE MONTHS AGO:
     * PNL senator Daniel Cătălin Zamfir asks for a "list of shame" of banks that don't pay taxes
     * According to information obtained by BURSA, between 2011-2015, banks in Romania paid 1.3 billion lei (288 million Euros) in taxes
       Public Finance Minister Ionuț Mișa says that almost three quarters of banks operating in Romania haven't paid profit tax in the last few years. With that statement, the head of the Finance...  details
02.08.2017
GABRIEL DUMITRAȘCU, ABOUT THE INCREASE OF THE PRICE OF ELECTRICITY:
     * Dumitrașcu: "Among other things, we recently even had to import the system services, and system services energy is three times more expensive than that on the Day-Ahead market"
       The price of electricity and its increase on the Day-ahead market (PZU) of the OPCOM exchange keeps causing discontent among the players and specialists on the market and is keeping consumers on...  details
01.08.2017
EUROPEAN MP RAMONA MĂNESCU:
     * "We have asked for clarifications and a position of the Commission on whether the Hungarian initiative complies with the Energy Security Strategy of the European Union and the coordination with BRUA"
       The announcement of Hungarian gas operator FGSZ that BRUA would end in Hungary instead of in Austria was surprising and it didn't come as a result of consultations with its regional partners or...  details
31.07.2017
STOCK MARKET SOURCES:
     Lucian Anghel, the president of the BSE, today summoned the Board of the BSE to discuss the terms of the contract of Ludwik Sobolewski, whose mandate expires on August 21st. According to sources...  details
28.07.2017
IN THE ROW OF THE DOUBLE STANDARD
     * The Minister of Agriculture continues to hide the names of the products that have a double standard and of their producers
     * "The minister of agriculture mismanaged the issue of the double standard of food products", says Costel Stanciu, the president of the APC, who asked for the resignation of Petre Daea
       The results of the tests concerning the double standard, conducted on some of the foods and presented on Wednesday by agriculture minister Petre Daea has raised a series of questions, angering both...  details
27.07.2017
ROW AROUND OLTCHIM
     * Ștefan Vuza made a series of statements lately, saying that Oltchim is not making investments, that are there companies that parasitize Oltchim and that the plant's profit isn't real
     * Oltchim executives: "It can be said that the participation of Chimcomplex in the process for the sale of Oltchim has been made exclusively in order to get access to information that would then be used for the benefit of their own businesses"
     * Piperea: "If, because of these statements, the sale of the distinct blocks of assets fails, then Oltchim will bring a tort liability lawsuit, signed by me"
       At Oltchim there is corruption and there are no parasite companies, lawyer Gheorghe Piperea, bankruptcy trustee of the Râmnicu Vâlcea plant, in response to the statements made over the course of...  details
26.07.2017
SOURCES CLOSE TO THE SITUATION:
     * Sources: "A large segment of the price asked for the Mariott building represents the loan contracted by Grand SRL and guaranteed by the state"
     * Dedeman wants to buy the Marriott complex, according to our sources
     * AFI Europe has announced that Dedeman is scrapping plans to buy AFI 4 and 5
       The Austrians of Strabag are asking for 140 million Euros for the building the Marriott hotel of Bucharest is operating in, according to sources close to the deal.  details
25.07.2017
SPECIALISTS:
     * The BRUA project can no longer be funded, after Hungary announced that it would stop on the Hungarian territory, our sources are saying
       The BRUA pipeline, which was supposed to go through Bulgaria, Romania, Hungary and Austria, will have the same fate as Nabucco, meaning it won't be built, some market specialists think.  details
24.07.2017
CEC BANK CHAIRMAN REACTS TO THE STATEMENTS OF LUCIAN ISAR:
     * (Interview with Mr. Radu Grațian Ghețea, the president of CEC Bank)
     * CEC Bank intends to end this year with a three figure profit
     * CEC Bank chairman: "When the EBA makes moves and finds an easing of interest rates is possible, then that will happen over here as well"
     * Radu Ghețea: "In the case of Romcab, we have begun the foreclosure, we have foreclosed some of the collaterals and we will continue to foreclose on others"
       CEC Bank intends to end this year with a three figure profit, Radu Grațian Ghețea, the chairman of the bank told us in a sizeable interview.  details
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
.