Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 04.12.2009
CHIAR DACĂ PERFORMANȚA BURSEI ÎN ULTIMELE 8 LUNI ARATĂ UN APETIT DE RISC MAI RIDICAT,
Andreas Balaskas, Ieba Trust: Investițiile în România trebuie însoțite de prudență
Domnul Andreas Balaskas, vicepreședintele Ieba Trust, a venit în România în septembrie 2008, după 10 ani de activitate pe piața de capital din Grecia. Potrivit domniei sale, mare parte din cariera sa s-a desfășurat în companii foarte mari, ultima dintre ele fiind casa de brokeraj a grupului Marfin. Pe piața de capital, în principal a fost analist, însă a avut și câteva alte poziții, participând la proiecte corporate - fuziuni și achizitii, IPO-uri. Andreas Balaskas declară că a venit în țara noastră pentru a beneficia de oportunitățile pieței de aici, de procesul de dezvoltare care va urma.
     "Întrucât există puține domenii de business sănătoase, orice fel de investiție trebuie făcută cu mare prudență în România, bineînțeles, fără a pierde din vedere potențialul de creștere pe termen lung al țării", este părerea domnului Andreas Balaskas, Vice- președintele casei de brokeraj Ieba Trust, care deține acest post din septembrie 2008, subliniind, de asemenea, că investițiile trebuie să țină cont și de tipul investitorului (individual, instituțional sau fond de investiții).

     Domnia sa ne-a relatat într-un interviu: "Piața de capital este foarte mică, nereflectând economia reală a țării, piața de imobiliare a stagnat și alte câteva segmente de business se descurcă greu în a-și menține vânzările și investițiile. Încă trebuie să așteptăm o revenire puternică a economiei, în timp ce afacerile locale au nevoie de un capital substanțial să supraviețuiască și să meargă mai departe".

     Între timp, însă, Bursa de Valori ar trebui să ia măsuri imediate pentru dezvoltarea pieței de capital, este de părere domnul Balas-kas: "Piața de capital din România are câteva lucruri bune - o reglementare bună, o trans-parență bună - însă ar trebui să acționeze mai rapid și dinamic.

     Două exemple ar fi: (i) implementarea IFRS (n.r. standardele internaționale de contabilitate) cu un calendar specific și obligatoriu pentru constituenții indicelor BET și BET-C, anual și trimestrial și (ii) conferințe obligatorii organizate de companii prin care să furnizeze cât mai multe informații investitorilor după încheiera exercițiului financiar și o conferință cu analiști (sau investitori interesați) o dată pe an.

     În plus, cred că autoritățile ar trebui să convingă sau să oblige companiile listate să-și schimbe atitudinea în sensul că aceste companii să-și dezvăluie în permanență situația afaceriilor, planuri, intenții investiționale, precum și o previziune asupra business-ului și al sectorului în care operează. Aceste lucruri nu ar trebui lăsate doar la dis-creția emitenților. Nu este suficient doar să publici balanța trimestrial. Când o companie decide să rămână listată sau să se listeze, trebuie să înțeleagă că are o responsabilitate nu numai către acționarul majoritar, dar și către comunitatea investițională.

     În prezent, piața bursieră este una dintre opțiunile mai ieftine de a atrage capital și actualii acționari trebuie să convingă acționarii noi să investească în planurile lor de afaceri.

     Oficialii de la BVB ar putea organiza road-show-uri cu câte 10-15 companii, în piețe europene dezvoltate, precum Londra, să aranjeze întâlniri între companii și investitori. Obișnuiam să particip, la Londra, precum și în alte țări europene, de două ori pe an, la astfel de evenimente, care atrăgeau, în medie, 300 de investitori instituționali de fiecare dată. Acolo se vedea sau atrăgea interesul. Mai ales, acum, că piața este mică și sunt puține companii listate este foarte ușor de făcut așa ceva".

     Chiar dacă mărimea contează, când conducerea companiei dă transparența informațiilor furnizate, investitorii se simt mult mai confortabil și doritori să investească, în opinia vicepreședintelui Ieba Trust.

     Andrea Balaskas consideră că și Guvernul ar putea contribui la dezvoltarea pieței de capital, prin privatizarea companiilor sau a unor companii prin Bursă. Domnia sa ne-a declarat: "Am făcut câteva calcule. Dacă ar fi încercat să listeze separat 30-40 de companii din portofoliul Fondului Proprietatea, s-ar fi dublat capitalizarea bursei din prezent, asta în afară de listarea propriu-zisă a Fondului. Rezultatele ar fi arătat cu siguranță o piață de capital mai mare și mai puternică, cu mult mai mult volum de tranzacții, companii în creștere precum și un volum mai mare de impozite încasate pentru statul român. Nu înțeleg ce mai așteptă și de ce rămân pasivi în ceea ce privește acest lucru".

      Strategia de așteptare, impusă de criză

     Acționarii "Ieba Trust" au făcut o nouă strategie în urmă cu doi ani, au schimbat o parte din conducerea companiei, însă duritatea crizei i-a făcut să adopte o atitudine de așteptare - "wait and see".

     Pentru acest an, casa de intermediere nu are mari așteptări, după cum ne-a spus domnul Balaskas: "Ținta noastră este să ne menținem și să acoperim costurile. Ca să vă spun adevărul, nici pentru prima jumătate a anului viitor nu avem așteptări prea mari. În ciuda apetitului crescut al investitorilor care s-a făcut simțit din aprilie, cred că vom vedea o diferență reală de abia spre sfârșitul anului viitor. Piața are nevoie cu disperare de mai multe companii listate și mai multe active în ges-tiune".

     În primele 11 luni din acest an, Ieba Trust a intermediat tranzacții cu acțiuni de 77.797.307,14 lei, deținând o cotă de 0,85% din piața Bursei de Valori București (n.r. acțiuni și unități de fond), conform datelor Bursei de Valori București. Potrivit domnului Balaskas, compania încearcă să își îmbunătățească procentul din piața bucureșteană prin oferta de produse, neavând în vedere preluarea altor companii de brokeraj.

     "Pentru a cumpăra o casă de brokeraj trebuie să ai un motiv foarte clar, să îți aducă un beneficiu sigur începând cu a doua zi", ne-a explicat Andreas Balaskas, adăugând: "Vedem că, în acest moment, pe piață sunt multe case de brokeraj, dar, fără a le subestima, ne dăm seama că nu ne pot oferi nimic în plus. Chiar dacă unele au, să spunem, 2-3 conturi foarte bune, nu este suficient. Ce intenționăm este să găsim oameni foarte buni, de exemplu oameni de vânzări care au conturi bune, experiență în domeniu".

     Referitor la oferta de produse, vicepreședintele "Ieba Trust" a precizat că, în urmă cu câteva luni, intermediarul a lansat o platformă de tranzacționare electronică. "Ceea ce încercăm este să le oferim investitorilor individuali acces și pe alte piețe, însă într-un mod personalizat", ne-a mai spus domnia sa, menționând că, pe lângă produsele obișnuite (intermedierea tranzacțiilor cu acțiuni, obligațiuni), "Ieba Trust" este implicată și în IPO-uri (n.r. initial public offer - ofertă publică inițială ), M&As (n.r. mergers and acquisitions - fuziuni și achiziții), consultanță. "Din cauza crizei, unele proiecte au fost amânate, altele se derulează în continuare. Lucrurile se mișcă încet", a precizat domnul Balaskas. 
ADINA ARDELEANU
 

 

.