Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 05.07.2018
A învăța înseamnă a căuta mereu să știi ceea ce nu știi
click aici
     Procesul învățării nu înseamnă acumularea neselectivă de informații, cunoștințe și abilități. Înseamnă în primul rând conștientizarea iluziei profunzimii explicative și, uneori, gândire contra-intuitivă1sau chiar contra-factuală2. În oceanul comunității cognitive, mintea individuală poate să găsească, prin efort sau noroc, idei care pot părea complet noi, geniale chiar, idei pe care să și le aproprie, ca și când ar fi ale individului. De aici iluzia cunoașterii și insesizabilitatea propriei ignoranțe. Individul nu mai realizează că nu știe. Mult mai important este faptul că cele mai multe alegeri, acțiuni și comportamente sunt intuitive, stereotipice chiar, fiind bazate pe ceea ce știe și face toată lumea. Saltul intuitiv de la o frântură de informație la o întreagă paletă de concluzii și opțiuni necesare deciziei poate fi o metodă bună și eficientă de a te descurca într-o comunitate cognitivă, dar și o cale către decizii greșite sau chiar fatale3. De aceea, este necesar un răgaz suficient pentru reflexie și pentru inferență deductivă, o suspiciune sănătoasă pentru certitudinile subiective, o analiză prospectivă a consecințelor unei acțiuni (mai degrabă decât o fundamentare a deciziei pe valori sacre, ultime, de netăgăduit).

     Iluzia, ca și ignoranța, poate fi o plăcere (după Voltaire, iluzia este chiar cea dintâi plăcere), dar nu este o fericire și, mai ales, nu este o plasă de siguranță.

     Învățarea înseamnă mai ales ca dis-cipolul să poată alege singur, în urmarea unor sugestii sau linii directoare ale lectorului.

     O schemă a iterațiilor acestui proces de învățare eficientă poate suna așa:

     (i) afirmația unei idei sau a unui principiu;

     (ii) o explicație sumară a conținutului și a consecințelor;

     (iii) un detaliu sau o serie de amănunte explicative.

     Pe treapta a doua a explicației se situează pragul de sus al explicației "suportabile" de mare majoritate. Explicația detaliată, cauzală, este rejectată de cei mai mulți dintre noi. Din rațiuni de economie de efort, suntem mulțumiți cu mult înainte de a primi explicații detaliate. Doar puțini, adică cei care sunt aplecați către reflecția cognitivă, vor aprecia această a treia treaptă a explicației; unii, excesivi, vor pretinde chiar mai multe explicații și vor purcede ei înșiși la explicații suplimentare, de natură a despica firul în patru și a contrazice chiar afirmația inițială.

     În achiziții și în procesul de învățare, această constatare este esențială. Înțelegem ceea ce este sumar explicat, dar nu trecem decât rareori la explicații detaliate, întrucât, de cele mai multe ori, acestea sunt inutile.

     Într-adevăr, cui îi pasă de explicațiile detaliate? Lumea este, oricum, complexă și este imposibil să știi totul. A consuma timp prețios pentru a afla amănunte și explicații nu foarte utile pare o pierdere de timp. Chiar și experții în anumite domenii refuză să se implice sau chiar să asculte cea de-a treia explicație, pentru că, în general, lucrurile banale, de consum curent, nu necesită explicații. Toată lumea "stie" cum funcționează lucrurile banale, deci și noi, la nivel individual, știm (de unde și iluzia profunzimii explicației) și, de aceea, explicațiile detaliate sunt inutile și ignorate de toată lumea. Mai mult chiar, detaliile provoacă aversiune.

     Piața chiar este, în contemporaneitate, concepută să profite de aversiunea noastră față de detalii. Fără să mintă la modul propriu, campaniile publicitare fie se bazează pe justificări vagi, pe care le asociază cu imaginea unor persoane de succes sau cu mituri oarecare, fie își împanează mesajul cu jargoane pseudo-științifice, menite a da o aparență de respectabilitate stiințifică, în care majoritatea oamenilor se încred. Afirmațiile înșelătoare și explicațiile defectuoase ale profesioniștilor persuasiunii și ai marketingului sunt eficiente întrucât avem tendința să îi lăsăm pe alții să gândească pentru noi. De aceea, multe puncte de atracție ale ofertei "sună bine" pentru că fac referire la comunitate, fără să aibă, totuși, nicio bază factuală. Educația financiară, pretinsă de lobby-ul financiar ca metodă - panaceu de combatere a fenomenului de supra-îndatorare pentru consum-, nu poate avea efecte palpabile, câtă vreme se concentrează pe individ. După nivelul 2 al explicației, atenția și concentrarea se pierd în detalii și prolixitate, iar amintirea experiențelor financiare sau juridice negative se pierd repede în "conflict" cu beneficiile imediate ale consumului pe credit. Oricum, spulberarea iluziei în care ne complacem nu este o experiență pozitivă, întrucât nu ne place să fim considerați incompetenți.

     Cel mai important lucru de spus și conștientizat este că indivizii nu iau niciodată decizii singuri (de unde inutilitatea educației individuale). Opțiunile lor sunt formulate de alții - profesioniști ai persuasiunii, fabricanți ai consimțământului, creatori și promotori ai trendurilor, grupuri care impun membrilor valorile de grup etc. Deseori, oamenii copiază deciziile luate de alții, pentru că acestea sunt la modă și pentru că această cale pare comodă și eficientă. Decizia individuală este, în mare parte, de sorginte colectivă. Răspunderea este diluată, salvarea individuală este la pachet cu cea de grup, identitatea este blurată și, deci, opțiunea mai păstrează doar rămășițe de individualitate.

     În demersul continuu de înlăturare a valului iluziei profunzimii explicative trebuie:

     (i) să reduci complexitatea; nu ridica nivelul așteptărilor dincolo de gradul de complexitate pe care o poate suporta omul normal; explică-i omului ca și când ar avea 5 ani, pentru a-i da oportunitatea de a înțelege și a-și evalua opțiunile, în vederea luării unei decizii iminente sau ulterioare;

     (ii) să formulezi reguli simple, care funcționează mulțumitor și pot fi asimilate și aplicate fără un efort exagerat; eforturile pentru educația individuală în domeniile foarte complexe, ca economia și finanțele, pot fi neutralizate de efectul de intimidare, de reacția de rejectare față de ceva perceput (chiar greșit) ca prolix și care (cert) depășește gradul de rezistență la avalanșa de detalii și inferențe;

     (iii) să oferi educația și consilierea la momentul și în timpul potrivite; dacă se face educație financiară și juridică în școli și în licee, s-ar putea ca informația să fie redundantă și de mult uitată la momentul deciziilor din viața reală;

     (iv) să îți verifici periodic înțelegerea proprie asupra fenomenelor pe care încerci să le explici; în fiecare clipă să știi că nu știi sau, și mai important, să știi ce nu știi; universitarii, față în față cu o idee nouă, dar neconformă cu ideile lor pre-concepute, se comportă după acest tipar: mai întâi, ideea este ignorată, apoi ideea este rejectată (cu lux de amănunte și prin toate tratatele și lucrările de specialitate), apoi ideea este declarată evidentă (universitarii o cunoșteau de mult, căci se subînțelege...); efectul Dunning-Kruger este real, oricât a fost de ironizat în trecut: cei care au cele mai slabe performanțe își supraestimează cel mai mult propriile abilități.

     

     NOTE:

     

     1 Idei care, la prima vedere, contrazic prejudecățile și cutumele, precum și modul intuitiv de gândire și, de aceea, pare contrariantă. Gândirea contra-intuitivă este ceea ce contrazice benefic automatismele și cutumele de gândire main-stream. Acestea, deși sunt eficiente și fără greș în cele mai multe dintre situațiile curente, pot fi periculoase, fiind deseori motivația multor catastrofe individuale sau colective.

     2 Ce ar fi fost dacă... Post - factum analizăm, uneori cu eforturi demne de cauze mai bune, cum ar fi fost realitatea dacă nu s-ar fi întâmplat niște lucruri, dacă nu ar fi existat anumite evenimente sau serii de fapte ghinioniste. Este încercarea de a rescrie o narațiune alternativă, în speranța evitării ulterioare a scenariului.

      3 În lumea animală, când liderul turmei se îndreaptă către prăpastie sau către fluviul plin de crocodili, iar ceilalți îl urmează, din nevoia instinctuală de a scuti eforturi și energie, turma întreagă este în pericol. 
GHEORGHE PIPEREA
 

 

.