Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 10.09.2017
ABC:
Investitorii se refugiază în aur, în contextul tensiunilor dintre SUA și Coreea de Nord
click aici
     Aurul, valoare de refugiu prin excelență, are, de luna trecută, o tendință de creștere, care s-a accentuat în ultimele zile, metalul prețios încheind săptămâna cu o cotație de circa 1.352 dolar/uncie, cea mai mare valoare din acest an și foarte aproape de nivelul din 2013, relatează cotidianul spaniol ABC.

     Explicațiile privind această tendință sunt diferite, dar analiștii sunt de acord în privința unui punct: aprecierea s-a produs simultan cu escaladarea tensiunilor dintre SUA și Coreea de Nord. De fapt, indicele de risc geopolitic, un indicator pe care îl folosește ca referință consiliul guvernatorilor Rezervei Federale a SUA pentru adoptarea deciziilor de politică monetară, a ajuns la 290 de puncte. Este vorba despre cel mai mare nivel după începutul războiului din Irak în 2003, scrie ABC, potrivit Agerpres.

     Și, cu toate că aurul, cu fluctuații, a început să se scumpească din decembrie 2016, ultimul test nuclear al Phenianului și răspunsul "copleșitor" al SUA - secretarul de stat pentru Apărare, Jim Mattis, amenințând cu "o ripostă militară masivă" - "au crescut și mai mult cererea de active sigure, precum aurul", explică banca daneză de investiții "Saxo Bank", care subliniază că depășirea pragului de 1.300 dolari/uncie "a dezlănțuit noi achiziții", ceea ce se poate observa și la alte metale prețioase, precum argintul.

     Francul elvețian și yenul japonez, alte active în care investitorii se refugiază în perioade de volatilitate, sunt, de asemenea, în creștere în ultimele săptămâni. Din ianuarie, moneda elvețiană s-a apreciat în raport cu dolarul cu 8,3%, o creștere bazată și pe căderea monedei americane, care din ianuarie s-a depreciat, comparativ cu euro, cu peste 13%.

     "Când există incertitudini, aurul este considerat un activ sigur. Ca urmare a faptului că cererea de aur crește și oferta este foarte limitată, foarte puțin elastică, prețul se majorează sensibil", explică Rafael Pampillon, profesor de Economie la IE Business School, care, de asemenea, semnalează că volatilitatea dolarului și perspectiva unei creșteri a inflației pe piețe precum zona euro, au consolidat atractivitatea acestor investiții. "Aurul oferă o protecție ce îl ferește pe investitor de deteriorarea activelor financiare sensibile la inflație", a adăugat Pampillon.

     Oricum, percepția incertitudinilor este subiectivă pentru investitori, relatează ABC, care menționează că tensiunile geopolitice sunt numai unul dintre factorii capabili să afecteze traiectoria curentului investițional.

     "În principiu, toate piețele financiare înregistrează incertitudini ridicate comparativ cu alte cicluri economice", a precizat Juan Manuel Martinez Mindez, partener "EY", care a subliniat că îndoielile legate de politicile monetare, tensiunile dintre țările arabe, la care se adaugă și "slăbiciunea" dolarului au făcut ca aurul să redevină căutat. 
Amalia Ionescu
 

 

.