Gala BURSA 2018

Acţiunile europene, cel mai ridicat nivel al ultimei luni

F.B.
Internaţional /

Acţiunile europene, cel mai ridicat nivel al ultimei luni

Acţiunile europene au atins joi cel mai ridicat nivel din ultima lună, continuând evoluţia pozitivă de după alegerile din Statele Unite, datorită rezultatelor financiare bune raportate de Societe Generale, Commerzbank şi Sodexo, care au atenuat îngrijorările legate de o încetinire a creşterii profiturilor, arată Reuters.

Indicele pan-european STOXX 600 este în urcare cu 0,33%, după un avans de până la 0,6% pe parcursul tranzacţiilor, la cel mai ridicat nivel după 10 octombrie.

Indicele STOXX 50, al celor mai importante acţiuni din zona euro, a urcat cu 0,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,4%, iar CAC 40 al bursei din Paris tot cu 0,4%.

Indicele titlurilor băncilor şi companiilor de asigurări a înregistrat între cele mai bune performanţe, avansând cu 1,1%, iar indicele companiilor din sectorul călătoriilor a consemant la rândul său o evoluţie favorabilă, datorită rezultatelor trimestriale peste aşteptări obţinute de Sodexo.

Titlurile Sodexo, a doua mare companie de catering la nivel mondial, au urcat cu 6%, la cel mai ridicat nivel după luna martie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită