Acţiunile Tesla au scăzut ieri cu peste 5%

A.M.
Internaţional /

(sursa foto: Twitter)

(sursa foto: Twitter)

Acţiunile Tesla au scăzut ieri cu peste 5%, la cel mai redus nivel din ultimele două zile, şi au anulat complet creşterea provocată de anunţul făcut pe Twitter al directorului general Elon Musk referitor la intenţia de a retrage compania de la bursă, transmite Reuters.

Declinul titlurilor a fost provocat de reacţia sceptică a Wall Street faţă de ideea lui Musk de a retrage de la bursă acţiunile Tesla şi de o informaţie publicată de Wall Street Journal potrivit căreia Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) a întrebat Tesla de ce Musk a anunţat planul pe Twitter şi dacă afirmaţia sa este adevărată, relatează News.ro.

Acţiunile au scăzut mai mult, ieri, după ce Bloomberg a relatat, citând două surse, că SEC a analizat deja declaraţiile publice ale Tesla. Reprezentanţii Tesla şi cei ai SEC au refuzat să comenteze. Agenţia de evaluare financiară Moody's a anunţat joi că planul Tesla de a deveni companie privată este negativ din punctul de vedere al perspectivei ratingului.

Viitorul Tesla depinde în mare parte de automobilul de serie Model 3, iar compania creşte producţia după luni de zile care au fost descrise de Musk drept "un iad al producţiei". Compania are şi datorii convertibile de 1,2 miliarde de dolari care vor ajunge la scadenţă în martie 2019, a notat Moody's.

Potrivit surselor, analiştii de pe Wall Street şi-au exprimat îndoiala în privinţa capacităţii miliardarului de a atrage sprijin financiar suficient pentru a duce la bun sfârşit planul de a transforma Tesla în companie privată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo