Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 12.09.2018
ADAIR TURNER, EX-PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII FINANCIARE DIN MAREA BRITANIE:
Economia globală nu este amenințată de sectorul bancar, ci de datoria masivă
click aici
     La zece ani de la prăbușirea gigantului bancar Lehman Brothers, mulți specialiști se tem de o nouă criză financiară, însă, de fapt, sistemul financiar global este mult mai solid decât înainte de 2008 și nu reprezintă o amenințare pentru economia globală, potrivit lui Adair Turner, fost președinte al Autorității pentru Servicii Financiare din Regatul Unit, care scrie, în publicația Financial Times (FT), că pericolul este reprezentat de datoriile excesive.

     Adair Turner, semnatarul articolului, a fost președinte al autorității în intervalul 2008-2013.

     Domnia sa atrage atenția că expansiunea economică a fost "anemică" în perioada menționată, în pofida stimulentelor masive acordate de băncile centrale. "Acestea nu au produs supraîncălzirea prezisă de teoria economică, ci un deceniu de creștere lentă și inflație care, în medie, a fost cu mult sub ținta băncilor centrale", spune Adair Turner, adăugând: "Este adevărat că în ultimul an economia globală a început să aibă o evoluție mai bună, dar numai datorită deficitelor bugetare mari și în creștere atât în SUA, cât și în China".

     Conform autorului, această evoluție slabă reflectă factori mai importanți decât "inovațiile financiare inutile și reglementarea inadecvată a capitalului".

     Adair Turner declară: "Criza a reflectat greșelile din sistemul financiar, care s-au înmulțit în mai bine de un deceniu. Revenirea post-criză a fost foarte slabă din cauza unei creșteri masive a datoriei populației și a celei corporative".

     De la declanșarea crizei, această povară a datoriilor nu a dispărut, ci pur și simplu s-a mutat, la nivelul economiei mondiale, de la sectorul privat la cel public din țările dezvoltate, spune Adair Turner, menționând: "Datoria globală totală, ca procent din PIB, este, acum, mai mare decât oricând. Acest exces de datorie face economia globală extrem de vulnerabilă la șocuri".

     Semnatarul articolului concluzionează că un sistem financiar mai solid nu reprezintă un motiv de liniște, astfel că ar putea apărea o recesiune economică importantă, agravată de marea povară a datoriilor. 
V.R.
 

 

.