Gala BURSA 2018

ADJUNCTUL SECRETARULUI PENTRU COMERŢ AL SUA:România oferă oportunităţi companiilor americane din domeniul securităţii cibernetice

Elena Deacu
Companii #Securitate Cibernetică /

Săptămâna viitoare, reprezentanţi ai 20 de companii americane vor analiza oportunităţi cu partenerii români actuali şi potenţiali precum şi cu membrii organizaţiilor guvernamentale, în cadrul unei misiuni comerciale din domeniul securităţii cibernetice a Departamentului Comerţului al SUA ce va avea loc la Bucureşti şi va fi condusă de Bruce Andrews, adjunctul Secretarului pentru Comerţ al SUA.

"Înainte de a ajunge în România, unde voi conduce o misiune comercială a Departamentului Comerţului al SUA pe tema securităţii cibernetice (11 - 13 mai), sunt entuziasmat că voi stabili legături cu economia românească. Dezvoltarea României este importantă pentru Statele Unite iar întărirea securităţii cibernetice este o provocare majoră a zilelor noastre", a declarat Bruce Andrews.

Potrivit domniei sale, misiunea "are loc într-un moment potrivit". Anul acest, CERT-RO, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Cibernetică, punct naţional de contact pentru incidente cibernetice, a raportat că în 2014 a primit şi procesat peste 78 de milioane de alerte de securitate cibernetică. Acestea au afectat peste 2,4 milioane de IP-uri unice din România. Peste 50% dintre alertele primite s-au referit la sisteme informatice configurate necorespunzător, nesecurizate sau vulnerabile.

Efectele distrugătoare ale atacurilor cibernetice sunt extrem de reale şi pot si resimţile la multe nivele, de la companii la persoane fizice, de multe ori depăşind graniţele permeabile ale economiei globale actuale. Aceste atacuri cibernetice provoacă economiei, anual, pierderi financiare semnificative. Fiecare cetăţean român al cărui salariu e depus la bancă sau care plăteşte facturi pe internet poate fi o victimă.

Fiecare instituţie e vulnerabilă în faţa atacurilor cibernetice rău intenţionate care afectează, în ultimă instanţă, consumatorii.

"România e o piaţă importantă pentru tehnologia americană datorită interdependenţei dintre infrastructura informatică şi domenii precum cel bancar, transporturi, energie şi apărare naţională, toate acestea fiind supuse atacurilor cibernetice. Statele Unite salută eforturile României de a face din securitatea infrastructurii vitale o prioritate la cel mai înalt nivel prin implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică şi a Planului Naţional de Acţiune. Aşteptăm cu interes continuarea dialogului cu reprezentanţii acestui domeniu", a mai spus Bruce Andrews.

Potrivit reprezentantului SUA, amplificarea atacurilor cibernetice necesită atât soluţii tehnologice, cât şi bune practici cuprinzătoare cu privire la securitatea cibernetică la nivelul companiilor din domeniu şi al guvernului. Soluţiile oferite de cele 20 de companii care participă la misiune: hardware inovativ, software, tehnologii ale serviciilor din acest domeniu, vor contribui la securitatea României şi a cetăţenilor săi, în paralel cu oferirea de sprijin pentru creşterea economiei locale.

În timpul misiunii, participanţii americani vor avea întâlniri directe, intermediate de Ambasada SUA, cu reprezentanţi ai companiilor româneşti şi vor discuta cu oficiali guvernamentali locali şi regionali, reprezentanţi ai camerelor de comerţ, grupuri de afaceri, despre politici specifice domeniului, tarife, norme şi proiecte. Un interes deosebit va fi acordat infrastructurii naţionale din domenii vitale precum utilităţile, telecomunicaţiile, securitatea militară şi civilă. România continuă să facă progrese în acest domeniu prin crearea unui Centru de Inovare în domeniul Securităţii Cibernetice, cu sprijinul Agenţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA şi Fidelis Cybersecurity, şi a unui Centru Regional de pregătire a poliţiştilor români în domeniul combaterii criminalităţii informatice.

Multe companii americane care participă la misiune vor împărtăşi cele mai recente experienţe în domeniul bunelor practici cu oamenii de afaceri şi oficialii guvernamentali români. "Dorim, de asemenea, să învăţăm mai multe despre cum poate colabora România cu Departamentul Comerţului al SUA, cu biroul de securitate cibernetică din cadrul Institutului Naţional pentru Standarde şi Tehnologie al acestui Departament (NIST) şi cu firmele noastre pentru a continua eficient colaborarea în vederea gestionării riscurilor de securitate cibernetică", a transmis Andrews.

Reflectând creşterea importanţei securităţii cibernetice pentru acestă regiune, atât din punct de vedere geografic, cât şi politic, desfăşurarea misiunii comerciale coincide cu un Summit regional de Securitate Cibernetică organizat la Bucureşti. Evenimentul, co-organizat de guvernele României şi Statelor Unite, cu participarea a 11 ţări din zonă, este încă o dovadă a viziunii şi poziţiei de lider ale României în promovarea dialogului despre colaborarea regională pe acest subiect vital.

"Guvernul şi sectorul privat ale SUA sunt hotărâte să ajute România, un partener strategic şi economic, să îşi întărească liniile de apărare din domeniul informatic. Date fiind creşterea economică a României, forţa de muncă bine educată şi deschiderea faţă de produsele americane, oamenii de afaceri americani se uită tot mai mult către oportunităţile de aici. În ajunul misiunii comerciale şi pregătindu-ne pentru aceasta, aşteptăm cu interes explorarea unor noi oportunităţi de afaceri", conchide Andrews.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. da, vin sa ne bage pe gat tehnologii vechi, comisionate de cine trebuie

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită