Adrian Ţuţuianu a contestat excluderea din partid

V.V.
Politică /

Adrian Ţuţuianu

Adrian Ţuţuianu

Senatorul Adrian Ţuţuianu a anunţat, ieri, că a contestat excluderea din partid, deşi nu a primit oficial hotărârea Comitetului Executiv, în plus a cerut în instanţă suspendarea excluderii, până la clarificarea situaţiei prin decizie definitivă.

Senatorul Adrian Ţuţuianu a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se află într-o situaţie dificilă, fiind exlus din PSD, după 20 de ani.

"Sigur că mă aflu într-o situaţie personală dificilă. Excluderea din Partidul Social Democrat înseamnă punerea între paranteze a 20 de ani de muncă în PSD, în viaţa politică judeţeană şi naţională, 20 de ani la care nu am de gând să renunţ foarte uşor", a spus Adrian Ţuţuianu.

Acesta a precizat că nu a primit hotărârea Comitetului Executiv prin care a fost exclus, dar a decis să depună contestaţie, pornind de la ceea ce se cunoaşte în mod public.

"Dat fiind refuzul comunicării acestei hotărâri, am decis şi am promovat ieri contestaţia împotriva hotărârii aşa cum este ea cunoscută din spaţiul public, urmând ca eventuale adăugiri să aduc la această contestaţie dacă cineva va voi vreodată să mi-o comunice. Tot ieri am înregistrat, la Tribunalul Dâmboviţa, o cerere de suspendare a executării hotărârii CExN al PSD, din data de 5 noiembrie 2018, hotărâre prin care s-a dispus excluderea subsemnatului din PSD. Am cerut, pe cale de ordonanţă preşedenţială, suspendarea acestei hotărâri până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarul de fond care are ca obiect cererea de anulare a hotărârii CExN din data de 5 noiembrie 2018", a mai declarat Ţuţuianu.

Senatorul a spus că nu intenţionează să se înscrie în alt partid.

Comitetul Executiv al PSD a votat, în 5 noiembrie, pentru excluderea din partid a lui Adrian Ţuţuianu şi a lui Marian Neacşu, aceştia anunţând încă de atunci că vor contesta decizia.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Circ gratis

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită