Masa Rotundă - România și Rusia în căutare de noi formate de cooperare
ADVERTORIAL
BURSA 13.06.2018
mărește imaginea
     Atunci cand aducem ultimul omagiu celui plecat dintre noi, ne dorim cu adevarat ca acesta sa fie petrecut cu demnitate pe lumea cealalta, aceasta forma de respect pentru cel decedat existand dintotdeauna in cultura umana. Majoritatea religiilor lumii asociaza decesul cu o forma de "eliberare" sau "trecere". Este unul din obiceiurile intalnite la fiintele evoluate social, precum elefantii, lupii sau delfinii.
     Din traditiile asociate inmormantarii face parte si depunerea de flori. De altfel, in antichitate, oratorul roman Cicero descria acest obicei ca pe un gest de a garanta linistea raposatului, dar si pentru a purifica pamantul, simbolism care s-a pastrat pana in prezent. Care sunt insa alegerile potrivite in cadrul acestui eveniment?
     Deoarece depunerea florilor are o mare importanta, de cinstire a persoanei trecute in nefiinta, dar si de impartasire a sentimentelor de regret dar si de atasament fata de cel decedat, este recomandat sa facem apel la o firma de servicii funerare. Specialistii unei astfel de firme cunosc alegerile potrivite in astfel de ocazii si va pot pune la dispozitie o serie de optiuni, potrivite pentru orice buzunar.
     Deasemenea, este important sa apelati pentru astfel de ultim omagiu la o casa funerara din apropierea dumneavoastra, pentru a va asigura ca florile raman proaspete. Spre exemplu, daca locuiti in Bucurestii Noi sau in Baneasa, este indicat sa faceti apel la o firma de servicii funerare din sectorul 1, care va face tot posibilul sa asigure persoanei trecute in nefiinta un elogiu demn de amintit.
     
     Iata care sunt optiunile puse la dispozitie de catre o firma de servicii funerare din sectorul 1, in materie de aranjamente florale:
     Coroane funerare: Acestea sunt cele mai des intalnite in Romania, fiind compuse din flori albe si rosii, care impreuna aduc un tribut raposatului. Cele mai comune forme pe care le pot lua coroanele funerare sunt cea de lacrima, dar si cele circulare, sau in forma de inima sau cruce. Acestea au atasate panglici cu mesaje personalizate, compuse fie de familia celui plecat dintre noi, fie de catre firma de servicii funerare.
     Jerbe funerare: Seamana cu coroanele funerare, fiind o varianta mai redusa ca dimensiuni, care au de obicei un suport impletit din ramuri de brad.
     Buchete funerare - Fiind de multe ori prevazute cu suporturi de fixare pentru capacul sicriului, sunt o aparitie din ce in ce mai comuna.
     O alta modalitate de a ne arata respectul, dar si natura relatiei cu cel decedat, este tipul de flori ales. In tara noastra exista traditia de a se oferi flori in numar par, pentru ca cel plecat dintre noi sa-si poata gasi perechea pe lumea cealalta
     Iata care sunt cele mai comune tipuri de flori inalnite:
     
     Crini - Albul fiind culoarea doliului in multe din culturile lumii, crinii albi sau crinii Arum sunt o alegere potrivita pentru inmormantare, simbolizand puritatea si inocenta redata sufletului celui plecat dintre noi.
     Garoafe - Sunt printre cel mai des intalnite flori la inmormantare, putand fi alese fie cele rosii, fie cele albe.
     Crizanteme - In Orientul indepartat (China, Japonia, Coreea), aceste flori semnifica jalea si tristetea. De asemenea, in multe tari din Europa, crizantemele albe sunt vazute ca un simbol al mortii, fiind des incluse in aranjamentele pe care le pun la dispozitie firmele de servicii funerare
     
     Trandafiri - Desi sunt considerati un simbol al iubirii, ei se daruiesc si la inmormantari, deoarece semnifica afectiunea fata de cel decedat. Astfel, se pot darui in pereche de doua flori daca persoana a fost tanara, trandafirii albi semnificand puritate si nevinovatie. Trandafirii rosii evoca tristetea nemarginita, iar cei galbeni sunt daruiti de obicei de prieteni si apropiati, pentru a simboliza simpatia fata de persoana decedata.
     Gladiole - Aceste flori simbolizeaza sinceritatea si integritatea, fiind potrivite ca un ultim omagiu adus de catre prieteni foarte apropiati.
     
     Puteti cere sfaturi in privinta florilor si a formei aranjamentelor si agentului de servicii funerare, pentru a alege un model in ton cu acest funest eveniment. Trebuie sa aveti in vedere si ca pregatirea unui aranjament floral poate dura chiar si 24 de ore, in functie de modelul ales, dar si faptul ca unele flori se pot gasi mai greu, in functie de sezon.
     Multe firme de servicii funerare din sectorul 1, precum Casa Funerara Bucur, pune la dispozitie inclusiv livrarea aranjamentelor florale. Apeleaza cu incredere la aceste servicii, pentru a asigura o trecere usoara a celui drag in lumea celor drepti. 
 
Aceeasi sectiune (Media Advertising)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
cel mai mare proiect de mediu
Jurnal Bursier
17.10.2018
BVB
     * Transferuri cu 0,5% din acțiunile Fondul Proprietatea, realizate prin piața "deal"
       * Transferuri cu 0,5% din acțiunile Fondul Proprietatea, realizate prin piața "deal"
     
     Ședința de tranzacționare de ieri a fost marcată de aprecieri ale tuturor indicilor bursei, evoluție...  click să citești tot articolul
17.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, investitorii fiind atenți mai degrabă la raportările financiare ale companiilor, pentru trimestrul al treilea, decât la alte informații.  click să citești tot articolul
16.10.2018
BVB
     * Rulaj de 35,23 milioane de lei
       * Rulaj de 35,23 milioane de lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut o evoluție pozitivă în ședința de debut a săptămânii, toți indicii pieței înregistrând aprecieri ale...  click să citești tot articolul
16.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au revenit pe curs pozitiv în a doua parte a zilei de ieri, în baza evoluțiilor din sectorul telecom și cel energetic.  click să citești tot articolul
15.10.2018
BVB
     * Rulaj de 36,9 milioane de lei
       * Rulaj de 36,9 milioane de lei
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au terminat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii în teritoriul pozitiv, în contextul în...  click să citești tot articolul
15.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au avut un curs mixt vineri, după declinul puternic din cele două zile anterioare.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 16 octombrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8739
2.3865
3.1090
4.0786
0.1808
0.6256
0.2252
4.6677
5.3242
1.4484
3.5984
0.2369
0.4950
1.0874
0.0616
0.4523
0.6964
4.0341
0.2816
1.0799
0.5830
0.0547
0.3585
0.2140
2.6526
0.0395
0.1445
1.0983
0.6295
0.1235
159.3098
5.6340
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
15.10.2018
     Italian finance minister, Giovanni Tria, recently said that the yield of government bonds is not justified by the fundamental aspects of the budget and it is expecting a drop in them, in order for "the negative effects on the banking system to be avoided".  click here to read the entire article
12.10.2018
     * American president criticized the central bank for raising the interest rates
     * Bloomberg: The richest people in the world have lost 99 billion dollars following the drops in the stock market
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "There is no real danger of us being faced with a stock market crash"
     
     The stock markets of the world saw major drops yesterday, especially those in Asia and Europe, following the Wednesday evolutions of the American markets. Yesterday, on the markets, panic came as a result of American president Donald Trump against the central bank (Federal Reserve - Fed), concerning the interest rate hikes.  click here to read the entire article
01.10.2018
REPORT FROM ROME
     Some people mistake direct democracy with "the popular democracy regime" of communism. No, it is called direct democracy, because the decision is not mediated by representatives.  click here to read the entire article
26.09.2018
THE ROMANIAN DEVELOPMENT CONFERENCE STRATEGY / LÁSZLÓ BORBÉLY, STATE ADVISOR:
     * "We should more seriously concern ourselves with the durable development concept"
     
     The National Strategy for Sustainable Development of Romania will be completed by October 1st, according to Laszlo Borbely, State Counselor, Head of the Department for Sustainable Development of the Government, who states:  click here to read the entire article
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
.