ADVERTORIALRoadshow-ul de educaţie bursieră "Academia Broker" continuă la Timişoara

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

SSIF Broker, în parteneriat cu Bursa de Valori Bucureşti, Universitatea De Vest Timişoara şi Camera de Comert, Industrie şi Agricultura Timiş organizează în data de 3 aprilie conferinţa "Academia Broker". Evenimentul este destinat atât studenţilor, cât şi investitorilor, şi face parte din proiectul educaţional "Academia Broker", ce aduce în atenţia publicului importanţa educaţiei bursiere.

Evenimentul se va desfăşura în Aula Magna din cadrul clădirii centrale a Universităţii de Vest Timişoara şi va debuta la ora 9:30, cu seminarul destinat studenţilor care îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul financiar şi al pieţei de Capital. Aceştia vor avea ocazia să interacţioneze cu speakeri de top din cadrul SSIF Broker şi Bursa de Valori Bucureşti, dar şi să asiste la prezentări susţinute de profesionişti în domeniu.

Începând cu ora 14:00, va avea loc conferinţa destinată investitorilor pe Bursă, în cadrul căreia participanţii vor putea testa platforma de tranzacţionare SSIF Broker, specialiştii din cadrul companiei oferind asistenţă şi informatii la faţa locului. Programul continuă la ora 16:00 cu o sesiune de networking cu speakeri de top din cadrul SSIF Broker şi Bursa de Valori Bucureşti.

Proiectul educaţional "Academia Broker" îşi propune două obiective majore: Îndrumarea studenţilor din universităţile cu profil economic către o carieră în domeniul pieţei de capital şi educarea actualilor şi potenţialilor investitori pe bursă din toată ţara.

"Ne bucurăm că proiectul naţional de educaţie bursieră Academia Broker ajunge în Timişoara. Mizăm pe o prezenţă numeroasă atât din partea studenţilor, cât şi din partea investitorilor, pe care abia aşteptăm să îi cunoaştem. Suntem convinşi că vom reuşi să prezentăm o perspectivă interesantă celor interesaţi să îşi dezvolte cunostinţele în educaţia financiară şi de tranzacţionare pe piaţa de capital", a declarat Grigore Chiş, directorul general al SSIF Broker.

Academia Broker a debutat în data de 24 februarie, la Academia de Studii Economice Bucureşti. Seminarul s-a bucurat de prezenţa şi interesul din partea a peste 100 de studenţi din cadrul ASE. Speakerii invitaţi au captat atenţia participanţilor cu diverse subiecte de interes privind piaţa de capital.

Proiectul "Academia Broker" se desfăşoară în parteneriat şi cu sprijinul celor mai importante universităţi din ţară şi facultăţi de profil, în vederea organizării de conferinţe şi întalniri de networking cu studenţi şi potenţiali investitori, evenimente ce vor contribui la aprofundarea cunoştinţelor în domeniul bursier şi continuarea profesiei în domeniul financiar.

În paralel cu seminariile, Academia Broker completează procesul de educaţie bursieră prin materiale educative postate pe site-ul www.ssifbroker.ro, prin webinarii pe subiecte financiare şi bursiere, pentru pregătirea şi familiarizarea viitorilor investitori. De asemenea, studenţii participanţi vor avea ocazia să afle detalii despre stagiile de internship pe care SSIF Broker le oferă.

În cadrul "Academia Broker" vor fi organizate peste 10 seminarii, în oraşe precum Cluj, Sibiu, Constanţa, Suceava sau Iaşi.

Partenerul media al proiectului "Academia Broker" este publicaţia online Wall-Street.ro.

Despre SSIF Broker SA 

SSIF Broker SA este membru fondator al Bursei de Valori Bucureşti, şi al SIBEX-Sibiu Stock Exchange, acţionar la Depozitarul Central S.A. Bucureşti, Casa Română de Compensaţie, Casa de Compensaţie Bucureşti, Fondul de Compensare al Investitorilor. SSIF Broker SA funcţionează pe baza deciziei de reautorizare a CNVM nr. 3097 - 3098/10.09.2003, a autorizaţiei de negociere în Bursă nr. D8/19.04.1995 şi a atestatului CNVM nr. 457/27.06.2006 (numarul în registrul CNVM: PJR01SSIF/12007). Veritabil pionier în promovarea pieţei de capital, SSIF Broker S.A. s-a implicat în listarea la Bursa de Valori Bucureşti a unora dintre cele mai prestigioase societăţi din România, şi a cotat 11 dintre cele 12 societăţi listate iniţial la BVB, pregătind şi introducând la tranzacţionare un număr de 45 societăţi printre care se numară Antibiotice Iaşi, Azomureş Târgu-Mureş, Terapia Cluj-Napoca, Artrom Slatina, Astra Vagoane Arad şi altele. În anul 2005, SSIF Broker SA a devenit prima şi până în prezent singura societate de investiţii financiare listată la Bursa de Valori Bucureşti, la categoria I. SSIF Broker SA Cluj-Napoca are în prezent mai mult de 12.000 de acţionari persoane fizice şi juridice. Cel mai important acţionar persoană juridică este SIF Muntenia, cu o deţinere de 13,2517% din capitalul social. Capitalul social subscris şi integral vărsat este în prezent de 84.670.466,75 lei. SSIF Broker SA este o societate înfiinţată cu capital privat integral românesc. De la înfiinţare şi până în prezent nici un acţionar nu a deţinut controlul asupra societăţii; prin actul constitutiv se prevede că nici un acţionar nu poate să deţină mai mult de 15% din capitalul social al SSIF Broker SA. Din punct de vedere al valorii tranzacţiilor efectuate atât în numele clienţilor căt şi în nume propriu, la Bursa de Valori Bucureşti, SSIF Broker SA s-a situat în permanenţă între primele societăţi de intermediere a tranzacţiilor cu valori mobiliare din ţară. În ceea ce priveşte tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate la Bursa Sibex, SSIF Broker SA s-a situat de asemenea în permanenţă pe primele locuri. SSIF Broker S.A., are în prezent o sucursală în Bucureşti şi mai multe agenţii în ţară, care răspund necesităţilor clienţilor societăţii facilitând relaţia de afaceri cu aceştia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită