Conferinta BURSA Codul insolventei 2019Conferinta BURSA Codul insolventei 2019

Afaceri în creştere cu 48% pentru Aeroportul Băneasa

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi /

Aeroportul Băneasa a înregistrat în primele zece luni din 2009 o cifră de afaceri de 76,2 milioane lei, în creştere cu 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a raportat afaceri de 51,3 milioane lei, a declarat, ieri, directorul general al aeroportului, George Mihalcea.

"În ceea ce priveşte ponderea în cifra de afaceri aferentă primelor zece luni din acest an, tarifele aeroportuare au reprezentat 93,36%, iar chiriile 6,64%, rezultate apropiate perioadei similare din anul 2008", a spus Mihalcea, citat de NewsIn.

Directorul general al aeroportului a mai menţionat că valoarea investiţiilor demarate în 2008 şi finalizate în acest an este de 24,523 milioane lei şi au vizat sistemul integrat de securitate. Alte investiţii au fost realizate în mijloace fixe, fiind alocată suma de 231.000 lei. "Estimăm o creştere a pasagerilor care vor tranzita aeroportul în luna decembrie a acestui an, când sunt sărbătorile de iarnă, cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut", a mai spus Mihalcea

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Masa rotundă BURSA Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?
Deleanu
Cotnari
Erfi
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019