AFIR vrea să îmbunătăţească cadrului procedural specific pentru finanţarea proiectelor prin PNDR

V.D
Miscellanea /

AFIR vrea să îmbunătăţească cadrului procedural specific pentru finanţarea proiectelor prin PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a iniţiat demersurile pentru a permite beneficiarilor proiectelor de utilitate publică (infrastructură de bază şi de acces din mediul rural), finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, achiziţionarea serviciilor de proiectare şi de execuţie lucrări în cadrul unei singure proceduri, numită "licitaţie la pachet", a anunţat, astăzi, AFIR.

Instituţia, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), va armoniza în scurt timp procedura internă de lucru şi va pune la dispoziţie fişele de date model specifice care vor putea fi utilizate de beneficiarii publici în cadrul viitoarelor proceduri de achiziţii.

"Întâlnirile de lucru pe care le-am avut până în acest moment cu beneficiarii noştri ne-au permis să colectăm sugestii pe care le putem folosi pentru îmbunătăţirea cadrului procedural specific implementării proiectelor finanţate prin PNDR. Procesul de modificare a procedurilor pentru achiziţii publice, pe care l-am demarat în colaborare cu ANAP, este un foarte bun exemplu în acest sens. Voi continua să am acest dialog, pentru că sunt convins că scopurile AFIR şi ale beneficiarilor nu sunt antagonice, ci, dimpotrivă, convergente, pentru dezvoltarea mediului rural românesc", a declarat directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, conform Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro