AIE: "Incertitudine fără precedent pe piaţa petrolului"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Companii /

AIE: "Incertitudine fără precedent pe piaţa petrolului"

Piaţa petrolieră intră într-o perioadă de incertitudine fără precedent din cauza instabilităţii geopolitice şi a unei economii globale fragile, conform şefului Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, citat de Reuters.

La începutul lunii noiembrie, Statele Unite au restabilit sancţiunile petroliere împotriva Iranului, reducând exporturile de profil ale ţării cu aproape un milion barili pe zi, de la un vârf atins în vară. Deşi Washingtonul a promis să oprească toate vânzările globale de ţiţei ale Iranului, deocamdată a stabilit că opt cumpărători - China, India, Coreea de Sud, Japonia, Italia, Grecia, Taiwan şi Turcia - pot continua importurile din Iran fără penalităţi.

"Decizia Statelor Unite cu privire la aceste derogări a luat prin surprindere pe mulţi dintre jucătorii de pe piaţă", a declarat Fatih Birol, adăugând: "Drept urmare, ceea ce vedem astazi este faptul că pieţele sunt bine aprovizionate, iar preţul petrolului a scăzut cu 20 de dolari". Oficialul AIE avertizează, însă, că economia globală încă trece printr-o perioadă dificilă, fiind foarte fragilă, iar ca rezultat al creşterii producţiei petroliere, există o capacitate extrem de redusă rămasă la nivel mondial.

"Intrăm într-o perioadă fără precedent de incertitudine pe piaţa petrolieră", avertizează oficialul AIE.

Cotaţia petrolului Brent, tranzacţionat în Europa, a depăşit 86 de dolari/baril în octombrie, în principal din cauza temerilor legate de livrări, pe fondul sancţiunilor impuse Iranului. Însă, după anunţul privind ţările exceptate de la sancţiunile în cauză, cotaţia a scăzut, investitorii temându-se de supracapacitate. Ieri, preţul petrolului Brent era de circa 66 de dolari/baril.

Întrebat dacă preţul petrolului ar putea creşte anul viitor, Birol a declarat că acest lucru depinde de trei factori.

"În ciuda formei slabe a economiei globale, cererea de petrol este încă puternică, capacitatea de producţie disponibilă este foarte redusă şi nu ştim care va fi decizia producătorilor-cheie din OPEC, în decembrie, în privinţa strategiei viitoare", a spus oficialul AIE.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită