Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 07.04.2018
Air France a anulat o treime din zboruri din cauza grevei angajaților
click aici
     Compania aeriană Air France a anunțat astăzi că sute de zboruri au fost anulate deoarece piloții, personalul navigant și cel de la sol se află în cea de-a cincea zi de grevă, solicitând o majorare salarială de 6%, transmite AFP.

     Mișcarea de protest afectează zborurile interne și externe, fiind anulate un sfert din cursele aeriene pe distanțe lungi. De asemenea, sunt anulate aproximativ o treime din zborurile pe distanțe medii, din și către Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, precum și 30% din cursele aeriene pe distanțe scurte din și către Aeroportul Orly din Paris și alte regiuni franceze.

     Sindicatele de la Air France sunt nemulțumite de politica salarială a companiei mai ales având în vedere rezultatele solide înregistrate anul trecut de Air France, în timp ce echipa managerială susține că nu poate oferi salarii mai mari fără a pune în pericol creșterea companiei într-un sector foarte competitiv. Salariile angajaților companiei aeriene franceze sunt înghețate din 2011.

     Conducerea Air France estimează că sâmbătă au luat parte la grevă 34% din piloți, 26% din personalul navigant și 19% din personalul de la sol. Propunerea conducerii companiei aeriene franceze de majorare a salariilor cu 1% anul acesta a fost respinsă iar sindicatele au avertizat că vor urma mai multe greve în următoarea perioadă.

     Costurile grevei se ridică la 25 de milioane de euro pe zi, bani pe care compania ar fi trebuit să-i investească în achiziționarea de noi avioane și crearea de locuri de muncă, se arată într-un comunicat al Air France.

     Mișcarea de protest a angajaților de la Air France coincide cu o grevă mai amplă a angajaților de la compania națională de căi ferate (SNCF), care afectează o mare parte a rețelei de transport din Franța. Greva muncitorilor din sectorul feroviar, care ar urma să se întinde pe parcursul a trei luni în valuri succesive de câte două zile, ar urma să fie cea mai importantă provocare cu care se confruntă președintele Emmanuel Macron de al venirea sa la putere în luna mai 2017.

     Grupul Air France-KLM, al doilea mare transportator aerian din Europa, este deținut în proporție de 17,6% de statul francez și în ultimii ani activitatea sa a fost afectate de numeroase greve și conflicte de muncă. 
D.I.
 

 

.