Gala BURSA 2018

ALERT / CONFERINŢA "ENERGIA ÎN PRIZĂ", EDIŢIA A II-ADepartamentul pentru Energie a publicat proiectul de hotărâre prin care suspendă calendarul de liberalizare a pieţei gazelor

Companii #Energie /

Departamentul pentru Energie a publicat proiectul de hotărâre prin care suspendă calendarul de liberalizare a pieţei gazelor

Actualizare 17:15

Departamentul pentru Energie a lansat astăzi în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Guvern potrivit căruia preţul gazelor de producţie internă nu va mai fi majorat în octombrie nici pentru consumatorii casnici, nici pentru cei industriali, acţiune anunţată astăzi, în cadrul conferinţei BURSA, de ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu.

"Prin modificarea legislativă propusă, Guvernul României intenţionează să anuleze aplicarea majorării preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici prevăzută pentru data de 1 octombrie 2014 în anexa Hotărârii nr. 511/2014 şi renegocierea calendarului de eliminare a preţurilor reglementate, în sensul extinderii perioadei aferente consumatorilor casnici până la data de 30 iunie 2021", se arată în nota de fundamentare a documentului.

Autorii proiectului mai precizează că se intenţionează, totodată, menţinerea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii noncasnici din piaţa reglementată, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2014, la un nivel de 89,40 lei/MWh.

Ministrul de resort, Răzvan Nicolescu, a anunţat în cursul zilei de astăzi că Departamentul pentru Energie va propune un proiect de hotărâre de Guvern prin care calendarul de liberalizare a preţului gazelor la populaţie va fi suspendat, în urma dezbaterii publice organizate de instituţie în ultimele două săptămâni.

"În prezent, problema preţului gazelor pentru populaţie a devenit îngrijorătoare, iar termenul de liberalizare asumat de România, respectiv 31 decembrie 2018, este unul dintre cele mai ambiţioase termene dintre statele UE. Astfel că vom propune un proiect de hotărâre de Guvern prin care vom cere suspendarea scumpirii gazelor şi un proiect de lege de modificare a Legii energiei şi gazelor prin care propunem prelungirea termenului de liberalizare totală cu cel puţin doi ani şi jumătate", a spus ministrul.

---

Actualizare 13:26 Mirela Săndulescu, OPCOM: "73% din zonele de consum funcţionează în regim integrat"

Circa 72-73% din zonele de consum de energie funcţionează în regim integrat, potrivit Mirelei Săndulescu, directorul direcţiei Strategice din cadrul OPCOM.

Domnia sa a vorbit despre stadiul în care se află procesul de integrare a pieţelor spot de energie electrică. România se află într-o zonă de interfaţă între unele regiuni, potrivit reprezentantului OPCOM, care a subliniat că se urmăreşte ca, în viitor, să se cupleze şi Grecia la acest sistem integrat.

Printre efectele unei pieţe integrate, se numără: atingerea convergenţei preţurilor, tranzacţionarea energiei într-un singur loc (la bursă), maximizarea câştigului general, volatilitatea pieţei etc.

---

Actualizare 12:46 Ionel David, Asociaţia Română pentru Energie Eoliană: "Cota de energie regenerabilă este îndeplinită, în majoritate, prin încălzirea cu lemne"

Ţara noastră are o cotă de 24% energie regenerabilă în consumul final brut de energie, conform normelor europene în materie, iar cea mai mare parte din aceasta nu este îndeplinită prin utilizarea electricităţii verzi, ci prin încălzirea cu lemne, potrivit afirmaţiilor domnului Ionel David, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană.

Domnia sa menţionează că 40% din locuinţele din ţara noastră se încălzesc în acest fel, utilizând circa patru tone de lemne anual.

"Aproximativ două treimi din ţinta pe care o avem de îndeplinit vin din acest tip de încălzire", a spus domnul David, precizând că, la nivelul UE, ţările care şi-au realizat cotele pot "vinde" surplusul către statele care nu îşi îndeplinesc ţintele de transferuri statistice pentru energia regenerabilă.

(A.V.)

---

Actualizare 12:33 Ion Lungu, AFEER: "Trebuie să fim atenţi la deciziile cu privire la investiţiile în energia electrică"

Ţara noastră trebuie să fie atentă la deciziile cu privire la investiţiile în energia electrică, spune Ion Lungu, preşedinte al Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), care precizează că suntem în urmă cu nouă ani din punct de vedere al consumului, undeva la nivelul anului 2005.

"Anul 2009 a însemnat dezastru pentru consumul de energie electrică", transmite Ion Lungu, care spune că, în acel an, consumul a avut cea mai mare scădere de după anul 1990, de 8,26%.

"După anul 2009, acesta şi-a revenit, însă, în prezent, este din nou în declin", adaugă domnia sa.

Astfel, reprezentantul AFEER consideră că ar trebui identificată nevoia reală de investiţii în partea de producţie a energiei electrice şi trebuie luate decizii atent, deoarece riscăm să ajungem la situaţia din energia regenerabilă, care este considerată "oaia neagră a sistemului energetic".

"Să ne estimăm realmente necesitatea şi după să ne gândim la investiţii", adaugă Ion Lungu.

(E.D.)

---

Actualizare 12:19 Silvia Vlăsceanu, ACUE: "Înainte de strategia energetică, trebuie să avem o strategie industrială şi una pentru competitivitate"

Ţara noastră are nevoie urgentă de o strategie energetică, însă, înainte ca aceasta să fie definitivată, ar trebui realizate o serie de alte documente, printre care se numără o strategie industrială şi una de competitivitate, este de părere Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi (ACUE), exprimându-şi speranţa că prevederile legislative din domeniul energetic vor fi predictibile şi vor oferi încredere oamenilor de afaceri să investească la noi.

În opinia domniei sale, eficienţa energetică poate creşte printr-un consum eficient al energiei: "Înainte să ne gândim la construirea unor noi capacităţi de producţie, trebuie să fim conştienţi de faptul că această energie trebuie şi consumată. Cât producem, atât consumăm, iar noi avem deja consumul asigurat".

(E.O.)

---

Actualizare 12:10 Laurenţiu Ciurel, Complexul Energetic Oltenia: "Este posibil ca anul viitor să nu mai avem nicio termocentrală"

Ţara noastră are rezerve de cărbune pentru o perioadă de 30-40 de ani, însă avem un lignit inferior, a cărui procesare nu este rentabilă, spune Laurenţiu Ciurel, director general executiv al Complexului Energetic Oltenia, atrăgând atenţia că societatea are reale dificultăţi în intrarea pe piaţă.

"Trebuie să găsim tot felul de canale de export, să combinăm tot felul de energii", declară domnul Ciurel, avertizând că, în aceste condiţii, e tot mai mare probabilitatea ca, anul viitor, complexul să nu mai aibă în funcţiune nicio termocentrală.

"După ce am investit ca să îndeplinim toate condiţiile de mediu impuse de UE, ne vedem în situaţia că nu mai putem plăti certificatele de emisii de CO2", afirmă domnul Ciurel.

În opinia sa, se impune integrarea producătorilor de energie din surse diverse, care reprezintă "singura soluţie viabilă" pentru sectorul pe care îl reprezintă.

(A.V.)

---

Actualizare 11:28 Frank Hajdinjak, E.ON: "Ne interesează investiţiile mici, apropiate de consumatori"

Sectorul energetic din ţara noastră are nevoie de investiţii foarte mari, potrivit afirmaţiilor domnului Frank Hajdinjak, director general al E.ON România, care menţionează că societatea pe care o conduce îşi continuă planul de investiţii, care este unul record pentru anul curent.

Frank Hajdinjak declară: "E.ON nu se va implica în super-proiecte centrale, uriaşe. Ne interesează investiţiile mici, apropiate de consumatori".

Domnia sa adaugă că liberalizarea pieţei electricităţii din ţara noastră s-a bucurat de succes, este o piaţă fluidă, în care "toate elementele din lanţ sunt la locul lor".

(A.V.)

---

Actualizare 11:03 Daniela Lulache, Nuclearelectrica: "Investiţiile în energie, esenţiale pentru indepenenţa României în materie"

Investiţiile în domeniul energetic din ţara noastră sunt esenţiale pentru ca România să devină independentă din acest punct de vedere, spune Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica SA, menţionând că societatea pe care domnia sa o reprezintă promovează proiectele de dezvoltare a Reactoarelor 3 şi 4.

"Nu ne putem imagina ca o ţară precum România, în timp, pe termen mediu şi lung, să nu aibă acest schelet extrem de bine dezvoltat şi pus la punct", declară doamna Lulache.

Oficialul companiei Nuclearelectrica menţionează că România are mari avantaje şi anume: rezervele de uraniu, care pot fi folosite în producţia de energie nucleară, precum şi o experienţă pe care alte ţări nu o au şi, de asemenea, performanţe demonstrate în domeniu.

"Cred că posibilitatea ca industria nucleară să-şi arate nenumăratele feţe şi să ajute la dezvoltarea învăţământului, educaţiei, la crearea de locuri de muncă bine plătite sunt elemente care merită luate în calcul", subliniază doamna Lulache, aducând în atenţie nevoia de investiţii în Reactoarele 3 şi 4.

"Nu va veni nimeni să investească doar pentru că noi propunem un proiect, ci pentru ca să realizeze profit. Dar orice investiţie în energie este costisitoare, nu se poate recupera prin preţurile de pe piaţă", declară Daniela Lulache, precizând că, astfel, devine evident rolul statului în susţinerea unui asemenea proiect.

(A.V.)

---

Actualizare 10:56 Martin Zmelik, CEZ România: "Sistemul energetic din România are nevoie de educaţie"

Sistemul energetic din România are nevoie de educaţie, nu numai în ceea ce priveşte producătorii şi furnizorii, ci şi având în vedere consumatorii, a declarat Martin Zmelik, Country Manager şi Preşedinte al Directoratului CEZ România.

Potrivit domniei sale, dezvoltarea este un punct asupra căruia trebuie insistat în ţara noastră, deoarece, cel puţin în sectorul industrial, întâlnim o oarecare stagnare, şi, astfel, sistemul energetic are nevoie de "oarecare mişcare".

"Există înalt potenţial energetic", a adăugat Martin Zmelik, subliniind că sunt anumite aspecte care ar duce la schimbare, cum ar fi diminuarea consumului, managementul costurilor, procesul de educare şi diminuarea pierderilor.

(E.D.)

---

Actualizare 10:50 Pârvan: "Unul din elementele de necompetitivitate a ţării noastre în Europa este preţul energiei"

Preţul energiei reprezintă unul dintre elementele de necompetitivitate a ţării noastre pe piaţa europeană, a spus Cristian Pârvan, secreterul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Domnia sa a subliniat: "Discuţia pe teme energetice referitoare la România este una majoră în UE. (...) Soluţiile problemelor din energie sunt variate, discutate şi disputate mai mult la nivel european. La nivelul României, nu vedem nimic public. Este permanent un dublu limbaj - dincolo de ce se vorbeşte, fiecare încearcă să găsească soluţii proprii la problemele existente".

Mediul de afaceri este conştient că are nevoie de energie şi că trebuie să facă eforturi pentru a o plăti, subliniază Cristian Pârvan, menţionând că aşteaptă cu nerăbdare finalizarea strategiei energetice.

"Putem constata că avem o strategie energetică perfectă pentru o industrie moartă", a conchis domnia sa, adăugând că, deşi avem nevoie de energie, ideea că ne vom dezvolta producând energie este una greşită şi nu satisface interesele ţării noastre.

(E.O.)

---

Actualizare 10:37 Gheorghe Duţu, ANRM: "Predictibilitatea în domeniul fiscal, una dintre problemele domeniului"

Predictibilitatea fiscală este una dintre problemele care trebuie rezolvate cât mai curând în sectorul resurselor minerale, a subliniat Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Resurselor Minerale (ANRM).

Domnia sa a spus că fără predictibilitate nu poate fi creat echilibrul necesar pentru explorarea unor noi perimetre de resurse minerale.

Domnul Duţu a anunţat că se află în pregătire o nouă undă de licitaţii pentru explorarea a 25 de perimetre on-shore şi 8 perimetre off-shore. "Vrem ca aceste resurse să fie explorate în condiţii optime şi în parametrii economici în care evoluează România", a conchis domnia sa.

(E.O.)

---

Actualizare 10:33 Niculae Havrileţ, ANRE: "Vizăm un necesar de import al gazelor de 9%, în acest an"

Necesarul de import al gazelor al ţării noastre s-a redus la 15% anul trecut şi pentru anul acesta se vizează o cifră de 9%, însă nu vom depăşi 10-12%, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Domnia sa a transmis că acest lucru se întâmplă în contextul în care pentru acest an s-a stabilit şi un target mai mic pentru înmagazinare, deoarece trendul de consum este descrescător, ca urmare a creşterii preţului gazelor şi, de asemenea, a eficientizării consumului.

"Nu putem stabili un nivel de înmagazinare mai mare decât are nevoie piaţa", a spus Niculae Havrileţ. Potrivit domniei sale, cantitatea de gaze din producţia internă este excedentă datorită perioadei verii, iar până la 1 noiembrie vor mai putea înmagazina câteva milioane de metri cubi de gaze, ajungând, la această dată, la o cantitate de 2,8-3 miliarde mc înmagazinată.

(E.D.)

---

Actualizare 10:30 Iulian Chifu, consilier al preşedintelui României: "Securitatea energetică prin interdependenţă, pusă sub semnul întrebării"

Securitatea energetică prin interdependenţă trebuie regândită, în condiţiile în care avem un partener care iese din reguli, afirmă domul Iulian Chifu, consilier al preşedintelui României.

"Odată ce se produce această ieşire din reguli, este pusă sub semnul întrebării securitatea energetică prin interdependenţă", declară domnul Chifu, referindu-se la situaţia creată în Europa prin reducerea livrărilor de energie de către gigantul rus Gazprom.

Domnia sa menţionează că la ora aceasta există, la nivel european, preocupări pe studii prospective, pentru a vedea care este evoluţia securităţii energetice şi a aprovizionării în domeniu, până în anul 2035.

"Orice proiect energetic major are nevoie de 20 de ani ca să producă primele rezultate. Pentru intervalul în cauză, există un centru de cercetare la Londra, care analizează această dimensiune. Temele majore ale analizei sunt relaţia dintre politic şi economic, întrucât există constrângeri politice date de criză sau diferite conflicte, dar şi condiţionări de natură enegetică: raportul dintre regional şi european, respectiv tipul de energie cu care ne vom aproviziona în 2035", spune consilierul prezidenţial.

Iulian Chifu a menţionat că nu vom face saltul la generaţia viitoare de resurse în 2035, astfel că vor fi folosite tot hidrocarburile, energia electrică şi cea verde.

(A.V.)

---

Actualizare 10:10 Nicolescu: "Vom propune îngheţarea preţului gazelor la populaţie, pe termen nelimitat"

Ministrul delegat pentru Energie propune îngheţarea preţului gazelor la energie, pe termen nelimitat, în contextul în care acesta a crescut cu 16%, în ultimii doi ani, iar salariul mediu pe economie a scăzut cu 1%.

În acest sens, va fi depus la Guvern un proiect de Hotărâre de Guvern ce presupune suspendarea, pe o perioadă nelimitată, a aplicării creşterilor de preţuri la populaţie, în domeniul gazelor naturale, a anunţat ministrul Răzvan Nicolescu în cadrul Conferinţei "Energia în priză", organizată de de Ziarul BURSA.

Oficialul a mai spus că, în acelaşi timp, va fi înaintată Executivului şi o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii energiei electrice şi gazelor naturale, care vizează prelungirea termenului agreat pentru finalizarea procesului de liberalizare a pieţei gazelor pe segmentul populaţiei, cu 2,5 ani.

Termenul angajat de România în acest sens este 31 decembrie 2018, fiind unul dintre cele mai ambiţioase termene din UE, potrivit ministrului.

(E.O.)

---

Nicolescu: "Gazprom a anunţat reluarea livrărilor de gaze către România, în următoarele zile"

"Nu există niciun risc real ca populaţia din România să fie afectată de evenimentele care ar putea apărea la noi, chiar şi în cazul în care vom avea o iarnă foarte aspră"

Gazprom a anunţat, aseară, că livrările de gaz dinspre Rusia către România vor reveni la normal, în zilele de marţi, miercuri şi joi, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Ieri, gigantul rus anunţase reducerea cu 10%, până la finalul acestei săptămâni, a cantităţii de gaze livrate către ţara noastră.

Ultimele informaţii primite aseară de la Gazprom fac referitre doar la cele trei zile menţionate mai sus, pentru vineri, sâmbătă şi duminică nefiind făcută nicio referire, potrivit ministrului de resort.

Oficialul a subliniat că deciziile luate de ruşi nu trebuie să ne îngrijoreze: "Va trebui să ne obişnuim, să privim cu calm şi detaşare, pentru că putem să acoperim aceste reduceri. Nu există niciun risc real ca populaţia din România să fie afectată de evenimentele care ar putea apărea la noi, chiar şi în cazul în care vom avea o iarnă foarte aspră".

(E.O.)

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Si mai exact ce vrea sa spuna Martin Zmelik? Cum sa fie educati consumatorii in privinta consumului energetic?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. e simplu, ce poate fi asa de complicat? Doar atunci cand seful de la E & P nu mai vrea sa se joace si arunca jucariile in mijlocul concursului de inteligenta si de imprejurari Nu te supara frate...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită