ANALIZĂ BLOOMBERG PRIVIND EVOLUŢIA RECENTĂ A MONEDEI ELVEŢIENE:Declinul neobişnuit al francului, rezultat al sancţiunilor Occidentului împotriva Rusiei

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Declinul neobişnuit al francului, rezultat al sancţiunilor Occidentului împotriva Rusiei

Scăderea înregistrată săptămâna trecută de franc faţă de euro a fost neobişnuită, în condiţiile în care moneda elveţiană este considerată un plasament sigur în perioade cu turbulenţe, cum este cea actuală, generată de tensiunile de la nivel mondial, conform unei analize Bloomberg, care sugerează că această evoluţie pare să fi fost generată de vânzarea de franci de către unii bogătaşi ruşi.

Joi, francul a scăzut până la cel mai redus curs de după ianuarie 2015, faţă de euro, în timp ce yenul, care este, de asemenea, un plasament refugiu, s-a apreciat după ce Statele Unite ale Americii au alimentat temerile privind un război comercial cu China, au ameninţat că vor lansa acţiuni militare în Siria şi au aplicat sancţiuni împotriva oligarhilor ruşi.

"Evoluţia francului elveţian este determinată în prezent, în principal, de fluxurile de capital, iar sancţiunile împotriva Rusiei includ companiile elveţiene în care sunt implicaţi ruşi", a declarat Manuel Oliveri, strateg valutar la "Credit Agricole" SA, adăugând: "Nevoia crescândă de lichiditate a ruşilor şi lipsa apetitului pentru plasarea de numerar în Elveţia schimbă corelaţia dintre franc şi sentimentul de risc". Conform speculaţiilor din pieţe, ruşii ar fi vândut franci, generând declinul monedei elveţiene, dar Oliveri spune că aceste speculaţii sunt greu de confirmat.

"Francul elveţian a fost prins în mod direct în problema sancţiunilor ruseşti", a declarat, la rândul său, Peter Rosenstreich, şeful departamentului de strategie de piaţă din cadrul "Swissquote Bank" SA. Acesta a adăugat că atunci când o economie mică, deschisă, precum cea a Elveţiei, este ameninţată în vreun fel, unii investitori "devin nervoşi".

În a doua parte a zilei de vineri, un franc era cotat la 1,1864 unităţi/euro, la fel ca în ziua anterioară. Săptămâna trecută, francul a pierdut 0,7% raportat la moneda unică europeană.

Oficialii Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB) au refuzat să facă vreun comentariu cu privire la declinul francului.

În luna martie, reprezentanţii SNB erau îngrijoraţi că escaladarea tensiunilor comerciale globale şi măsurile de protecţionism ar putea alimenta cererea de franci, chiar dacă SNB îşi menţine politica monetară ultra-expansivă.

Preşedintele SNB, Thomas Jordan, a atras atenţia că protecţionismul SUA ar putea deveni o ameninţare pentru economia elveţiană, dependentă de exporturi, şi ar putea majora cererea pentru franci, apreciind moneda Elveţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită