Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 03.11.2017
Andrei Gerea și Răzvan Nicolescu, chemați săptămâna viitoare la audieri
click aici
 
    *  Iulian Iancu: "ANRE a dezinformat când a spus că prețurile vor crește doar cu 2,5%"

     *  "Dacă producția internă nu va mai putea asigura consumul, atunci va trebui să importăm la un preț foarte mare"
 
       Comisia de anchetă va chema la audieri joia viitoare doi foști miniștrii ai Energiei, Răzvan Nicolescu și Andrei Gerea, pe președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, reprezentanți ai marilor și micilor consumatori de energie și gaze din România, precum și companiile Nuclearelectrica și Transgaz, care nu s-au prezentat săptămâna trecută.

     Răzvan Nicolescu a anunțat deja că va merge la audieri.

     Eric Stab, președintele ENGIE, a declarat, ieri, că, în cazul unei ierni grele, gazele ar putea deveni insuficiente.

     "Mi se pare foarte grav că unii furnizori au spus că nu pot asigura în totalitate cantitățile de gaze pentru această iarnă", a declarat, ieri, Iulian Iancu, președintele Comisiei de anchetă privind activitatea ANRE, după audierea furnizorilor și distribuitorilor de energie și gaze naturale, adăugând că, dacă producția internă în anumite zile ale iernii nu va mai putea asigura consumul intern, atunci va trebui să importăm la un preț foarte mare.

     Domnia sa a explicat: "Cel mai grav aspect, însă, mi se pare cel legat de afirmația unor furnizori care au spus că nu pot asigura în totalitate cantitățile, că producția internă în anumite zile ale iernii nu poate asigura consumul intern, că suntem descoperiți la un consum zilnic de 75 de milioane de metri cubi gaze naturale cu 15 milioane pe care trebuie să le luăm din import la un preț foarte mare".

     Iulian Iancu spune că, dacă vom exporta gaze, vom rămâne vulnerabili în fața importurilor din Rusia: "Furnizorii ne-au spus că prețurile pentru primul trimestru de la Gazprom, singurul furnizor pentru România, sunt de 105 lei/Mwh. Dacă ajungem la acest preț în așa zisa piață cu trei jucători, dacă doi din cei trei se înțeleg, este clar că vom avea acest preț pe toată piața. Este clar că, dacă depind de import, trebuie să-mi pun o întrebare foarte serioasă în ceea ce înseamnă obligația mea de a exporta gaze naturale.

     Eu am insistat foarte mult, la dezbaterea OUG 64, să nu fim de acord cu exportul de gaze din România, fără a ne asigura și importul de gaze în consecință. Adică exportăm un miliard, dar trebuie să știm de unde importăm un miliard, în ce condiții fizice, pe ce coridoare, la ce preț? Altfel, ne exportăm securitatea energetică a României.

     Unii dintre consumatori ne-au spus că, nu la 105 lei/Mwh, ci la 82 de lei prețul la gaz, ei ies din piață pentru că nu mai sunt competitivi. Dacă se întâmplă asta, atunci închidem agenții economici mari din această țară, punem în pericol competitivitatea industriei românești. Dăm o lovitură și pe securitatea energetică și pe zona de competitivitate economică și creștem vulnerabilitatea consumatorului casnic".

     În opinia domniei sale, analiza și concluziile de până acum ale Comisiei de anchetă sunt extrem de importante și vizează automat o analiză la nivelul celor mai importante instituții ale statului român, inclusiv ale CSAT.

     Domnia sa a mai declarat: "Azi (n.r. ieri), am aflat lucruri extrem de grave pe care, personal, le-am anticipat în luna martie, dar se pare că multă lume atunci nu avea urechi de auzit. Operatorii ne-au prezentat contracte de achiziție gaze cu 25% mai mari pe timpul verii decât s-a estimat la 1 aprilie 2017, adică de cât a prevăzut reglementatorul (n.r. ANRE) care ne-a spus tuturor că vom înregistra timp de un an de zile, ca urmare a procesului de liberalizare, o creștere de doar 2,5 procente. Astăzi, operatorii ne-au prezentat date și informații din contractele lor prin care s-au putut constata creșteri cu 25% în timp de vară și 50% pentru sezonul rece. Cum ar putea România, pentru consumatorul ei casnic, să suporte o creștere cu 50%, fără își asume riscuri extraordinar de mari? Deja 50% dintre «vulnerabilii» României sunt așa din cauza creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

     În afara faptului că înregistrăm creșteri atât de mari, s-a constatat că am înregistrat și refuz de ofertă de cantitate în piață, astfel încât unii dintre operatorii mari nu-și au acoperite cantitățile necesare consumatorilor lor. Dar ce se întâmplă cu furnizorii mici, cu distribuitorii care au câteva localități și care sunt acum într-un pericol foarte mare de a asigura furnizarea pe timpul iernii?"

     Iulian Iancu susține că ANRE a dezinformat în acest an, când a afirmat că, dacă piața de gaze va fi liberalizată, nu vom înregistra o creștere a prețului mai mare de 2,5%.

     Despre scrisoarea comisarului european pentru Energie, Miguel Canete, care amenință cu declanșarea procedurilor de infringement, întrucât amendamentele aduse Ordonanței de Urgență 64/2016 ar însemna blocarea exporturilor, Iancu a spus: "Îi voi răspunde în câteva zile comisarului și îl întreb care este prevederea din ordonanță care înseamnă piedică la export. Noi, România, solicităm, însă, să ne ofere Comisia și o soluție pentru import, în contrapartidă cu exportul, pentru că suntem într-o regiune unde singura sursă de import este Gazprom. Uniunea Europeană s-a angajat să realizeze coridoare de transport gaze naturale din alte surse în această regiunea. În ce stadiu sunt? Când ne vom putea baza pe acele coridoare și acele cantități? Dacă nu ne bazăm odată ce exportăm, este aceasta o încălcare a tratatului în ceea ce privește securitatea tuturor statelor membre?".

     Iancu: "Unii dintre jucătorii din piața de energie electrică au refuzat să își onoreze contractele în timpul iernii"

     Unii dintre jucătorii din piața de energie electrică au mers la risc și au refuzat să își onoreze contractele în timpul iernii, când prețurile au crescut, și prin acest comportament au generat pierderi furnizorilor de ultimă instanță, transferând acest cost consumatorului casnic și consumatorului final din România, inclusiv cel economic, a declarat domnul Iulian Iancu, președintele Comisiei de anchetă a activității ANRE.

     Domnia sa a precizat: "Constatăm că aceste lucruri s-au putut întâmpla din cauza unor reglementări din legislația secundară a reglementatorului. Acesta nu a schimbat formula de calcul pentru furnizorul de ultimă instanță la energia electrică, nu a schimbat conceptul de cantitate fermă interpretată ca fiind fixă, acest lucru dovedindu-se o barieră și s-a transferat într-o creștere de preț la consumatorul de energie electrică". 
A.S.
 

 

.