Angajaţii Skoda ameninţă cu proteste, pe fondul nemulţumirilor salariale

D.I.
Internaţional #Auto /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Sindicatele de la fabricile companiei Skoda din Cehia au anunţat astăzi că au respins oferta salarială a producătorului auto şi au început pregătirile pentru o posibilă grevă extinsă, informează Reuters, citat de Agerpres.

Sindicaliştii nu au prezentat detaliile ofertei, însă precizează că propunerea de majorare acoperă doar rata inflaţiei, de peste 2%, iar angajaţii trebuie să accepte o modificare a programului de lucru.

"Oferta de creştere a salariilor este zero în acest moment, deoarece propunerile iniţiale ridicole ale Skoda sunt bazate pe introducerea unui program de lucru atipic", se menţionează într-un comunicat al sindicatelor

În acelaşi timp, un purtător de cuvânt al companiei Skoda, subsidiară a grupului german Volkswagen, a refuzat să comenteze stadiul negocierilor. Consiliul de Administraţie va analiza situaţia în 19 februarie.

Skoda, al doilea cel mai profitabil brand al Volkswagen în funcţie de marja de profit, a raportat din nou rezultate record pentru 2017, vânzările globale înregistrând o creştere de 6,6% şi ajungând astfel la 1,2 milioane de vehicule.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS