ANGELA MERKEL:"Sunt capabilă să-mi exercit funcţia"

D.V.
Internaţional /

Angela Merkel (Sursa foto: Twitter)

Angela Merkel (Sursa foto: Twitter)

"Sunt capabilă să-mi exercit funcţia", le-a dat asigurări germanilor Angela Merkel, întrebată despre starea sănătăţii sale vineri, în tradiţionala sa conferinţă de presă estivală, în urma unor crize de tremurat din ultima perioadă, relatează AFP.

"Înţeleg întrebările despre starea sănătăţii mele (...). Îmi pot exercita funcţia", le-a spus ea jurnaliştilor.

"Am spus că 2021 va marca sfârşitul activităţii mele politice şi sper să am o viaţă după asta şi aş vrea să mi-o petrec sănătoasă", a adăugat ea.

O majoritate a germanilor consideră că aceste tremurături ale cancelarului lor ţin de viaţa sa privată, după ce înregistrări video ale acestor scene impresionante au făcut înconjurul lumii.

Ultimul episod s-a întâmplat la 10 iulie, în cadrul unei ceremonii oficiale, la Cancelarie, unde îl primea pe premierul finlandez Antti Rinne.

Anterior, şefa Guvernului a fost cuprinsă de crize asemănătoare în două rânduri.

Tremurăturile i-au fost mai puternice la 18 iunie, într-un prim incident, în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care le-a atribuit atunci unei dezhidratări legate de căldura puternică de la Berlin.

În conferinţa sa de presă, vineri, după ce starea sănătăţii i-a fost trecută în revistă rapid, Angela Merkel l-a criticat pe Donald Trump pe tema declaraţiilor sale rasiste faţă de mai multe alese democrate americane.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS