Organizator: Ziarul BURSA
 

 în parteneriat cu


  Parteneri
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 
Parteneri Media
 

 
 

 
 

 
 

 
Conferința ANTREPRENORIATUL FEMININ
"Femeia la putere - o lume mai bună" - Ediția a IV-a

Cristina Chiriac: "Procesul de privatizare derulat de statul român a fost un eșec"

mărește imaginea
    Procesul de privatizare derulat până acum de către statul român a fost un eșec, este de părere Cristina Chiriac, președintele Asociației Naționale a Antreprenorilor, care a făcut referire la cele 7.726 de companii de stat privatizate: "Dintr-o analiză pe care am realizat-o, prin procesul de privatizare derulat în perioada 1992-2014, s-au pierdut aproximativ 2 milioane de locuri muncă și s-au încasat venituri de circa 13 miliarde lei, din valorificarea acestor active. Analizând din perspectiva încasărilor la bugetul de stat comparativ cu veniturile încasate, putem afirma că, urmare a procesului de privatizare, la valoarea reziduală a pachetelor de acțiuni nevândute, sumele obținute până acum din privatizare, în valoare de aproximativ 13 miliarde lei, sunt mult inferioare valorii pachetelor de acțiuni reziduale pe care statul român le deține, astăzi, la diverse companii, care ar ajunge la 90 miliarde lei - sumă calculată la valoarea nominală. Acest fapt reprezintă un motiv pentru care putem afirma cu tărie că procesul de privatizare derulat până acum de către statul român a fost un eșec. De aceea, se impune o strategie eficientă de valorificare a acestor active, una din variante fiind valorificarea acesŹtora pe piața de capital".

    Statul mai mult îi împiedică pe antreprenorii din țara noastră, în loc să ajute la dezvoltarea lor, susține Cristina Chiriac.

    "Antreprenoriatul, în România, se bazează eminamente pe inițiativa privată. Statul mai mult împiedică decât ajută. Încă nu avem o politică fiscală suficientă care să ne susțină", a precizat domnia sa.

    Potrivit doamnei Chiriac, "până în urmă cu zece ani, nu auzisem de egalitatea de șanse", antreprenoriatul feminin din țara noastră dezvoltându-se după aderarea țării la Uniunea Europeană. Domnia sa a precizat: "Din 2007, o parte din cei responsabili cu dezvoltarea politicilor sociale și nu numai au făcut pași pentru crearea locurilor de muncă și mai ales pentru dezvoltarea antreprenoriatului feminin. Astăzi, avem femei antreprenor, avem cote în acest segment etc".

    În opinia Cristinei Chiriac, România are nevoie de dezbateri. "Ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani a lăsat semne, iar aici mă refer la realizarea noului Cod Fiscal, la dezbaterile pe marginea birocrației și așa mai departe", a subliniat domnia sa, menționând că legislația greoaie și lipsa de finanțare sunt semnale de alarmă pentru mediul antreprenorial.

    KARA AYLWARD, AMBASADA SUA: "Țările sunt mai prospere când femeile au drepturi depline în societățile lor"

    IOANA LIANA CAZACU, MINISTERUL MUNCII:"Mi-am propus să desființez departamentul «nu se poate» din instituțiile publice"

    CRINA MANDU, IDEA::BANK : "Am început să lansăm produse pentru IMM-uri"

    DANA GRUIA DUFAUT: "Educația este foarte importantă în discuția despre egalitatea de gen"

    CRISTINA ANDONE, POVEȘTI DIN PĂDUREA MUZICALĂ: "O poveste cu sens este una care cuprinde obstacole"

    NICOLETA MUNTEANU: "Nu este așa ușor să deschizi o afacere în România, mai ales dacă ești antreprenor străin"

    ELI LĂSLEAN, ELLIS LUXURY: "Nu este ușor să fii femeie frumoasă și deșteaptă în România"

    VIRGINIA OȚEL, GARANTI BANK: "Acționarii trebuie să înțeleagă că, dacă numesc femei în C.A., companiile vor fi mai profitabile"

    DOINA TOPALĂ, CEC BANK: "Femeile antreprenor au avut întotdeauna o abordare mai pragmatică a problemelor"

    REMUS TRANDAFIR, CJ ILFOV: "O treime din afacerile dezvoltate în București și Ilfov au la bază o femeie"

    ILEANA BLIDAR, SARMEXIN: "Am renunțat la bănci și fac echipă cu soțul meu"

    PREMII LA CONFERINȚA BURSA Un diamant, pentru o femeie antreprenor


.