Anul trecut s-au angajat cu forme legale peste 4.800 de cetăţeni străini

D.I.
Miscellanea /

Anul trecut s-au angajat cu forme legale peste 4.800 de cetăţeni străini

În anul 2017, au fost emise aproape 45.000 de documente care atestă şederea sau rezidenţă cetăţenilor străini/UE pe teritoriul României şi peste 4.800 de avize de angajare a străinilor, se arată într-un comunicatal Inspectoratului General pentru Imigrări (I.G.I.), remis astăzi Redacţiei.

Conform datelor IGI, anul trecutu fost depistaţi 515 străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, 3.580 care nu mai aveau drept de şedere, fiind emise 1468 de decizii de returnare, iar 502 persoane fiind îndepărtate sub escortă.

Totodată, 4.820 de persoane au solicitat acordarea protecţiei internaţionale din partea statului român, în 1.309 cazuri fiind recunoscut statutul de refugiat sau acordată protecţie subsidiară. 1.553 de beneficiari ai unei forme de protecţie au fost înscrişi în programele de integrare. Au fost relocaţi din Grecia şi Italia 174 de străini, iar, prin programul de relocare extra UE, au ajuns în ţara noastră 43 de refugiaţi de origine siriană.

Conform sursei citate, în domeniul migraţiei, în ceea ce priveşte şederea/rezidenţa pe teritoriul României, la data de 31 decembrie 2017 se aflau în evidenţele instituţiei aproape 113.000 de persoane, 63.212 străini din state terţe, cei mai mulţi din Moldova, Turcia, Israel şi 49.697 cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritari fiind cei din Italia, Germania, Grecia, Franţa. Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie a cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

În ceea ce priveşte admisia în România, I.G.I. precizează că au fost primite 16.103 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, cu 9% mai mult ca anul trecut. Au fost avizate favorabil 11.535 de cereri de viză, dintre care 7.348 de lungă şedere pentru străini din Moldova, Turcia, Israel, China şi alte state şi 4.187 de scurtă şedere pentru străini din China, Iordania, Siria, Irak, India, etc..

Totodată, au fost emise 27.449 de permise de şedere temporară şi 3.302 pe termen lung pentru străini din state terţe. Au fost eliberate 13.731 certificate de înregistrare şi cărţi de rezidenţă pentru cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

În aceeaşi perioadă, au fost eliberate 4.871 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, detaşaţi, înalt calificaţi, ICT, sezonieri şi transfrontalieri, cei mai mulţi fiind din state precum Vietnam, Turcia, China, Serbia şi Sri Lanka. În urma celor 994 de acţiuni şi controale, la 1559 de societăţi comerciale, care au vizat combaterea muncii nedeclarate, au fost depistaţi 515 străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale (o creştere de 300%) şi au fost aplicate 589 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.800.000 de lei (314 sancţiuni străinilor depistaţi - 10.650 lei şi 275 sancţiuni angajatorilor - 2.753.600 lei).

De asemenea, referitor la procesarea cererilor şi derularea procedurii de azil, în erioada de referinţă, au fost depuse 4.820 de cereri de azil, în creştere faţă de anul trecut cu 161%, ca urmare a trecerilor frauduloase a frontierei, cu preponderenţă în zona de vest a ţării, 3.643 dintre solicitanţi beneficiind de cazarea în Centrele I.G.I..

Analiza efectuată de I.G.I. a reliefat faptul că, în această perioadă, poliţiştii de imigrări au soluţionat 2.079 de cereri de protecţie internaţională în etapă administrativă şi, în 1.309 de cazuri, a fost acordată o formă de protecţie, dintre care 849 le-a fost recunoscut statutul de refugiat şi 460 le-a fost acordată protecţia subsidiară.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită