Gala BURSA 2018

APIA a alocat peste 147 de milioane de lei sprijin pentru sectorul zootehnic, în 2017

D.I.
Miscellanea #Agro-alimentar /

APIA a alocat peste 147 de milioane de lei sprijin pentru sectorul zootehnic, în 2017

Alocarea financiară aferentă Sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru Campania 2017 este de 147,55 milioane euro, iar alocarea financiară aferentă ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic este de 176,06 milioane euro, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), dat astăzi publicităţii.

Potrivit dcoumentului, "Pentru a veni în sprijinul fermierilor din sectorul zootehnic", APIA a acordat în premieră, începând cu data de 16 octombrie 2017, plăţi în avans şi pentru Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ), pentru beneficiarii crescători de animale. Suma autorizată la plată în avans pentru schemele de sprijin cuplat zootehnic a fost de 35,53 milioane euro"

Anterior demarării Campaniei de plăţi în avans, respectiv anterior datei de 16 noiembrie 2017, APIA a efectuat o analiză în baza datelor existente în sistemul informatic la momentul respectiv, analiză din care a rezultat numărul de animale determinate pe baza cărora au fost stabilite cuantumurile aferente sprijinului cuplat în sectorul zootehnic şi ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic.

Astfel, pentru vaci de lapte sprijinul cuplat a fost în 2017 în cuantum de 442,07 euro/cap, pentru bivoliţe de lapte de 187,66 euro/cap pentru taurine din rase da carne şi metişii acestora de 519,96 euro/cap şi pentru ovine/caprine de 25,02 euro/cap.

În ceea ce priveşte ajutoarele naţionale tranzitorii, acestea s-au ridicat la 22,188 euro/tonă pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, sector carne şi de 88,685 euro/cap sector carne şi de 5,24 euro/cap pentru schema cuplată de producţie speciile ovine/caprine.

În comunicat, reprezentanţii APIA explică: "în perioada 12-16 martie 2018, APIA a reanalizat datele extrase din sistem şi astfel a rezultat că există efectiv mai mare de capete care ar trebui luat în calcul, în vederea încadrării în plafonul financiar alocat României".

În cele din urmă, sursa citată precizează că s-a impus o recalculare a cuantumului stabilit iniţial pe cap de animal, pentru 2018 acesta fiind, pentru vaci de lapte, de 401,18 euro/cap, pentru bivoliţe de lapte de 173,92 euro/cap şi pentru taurine rase de carne şi metişii acestora de 446,56 euro/cap. Pentru ajutorul tranzitoriu, schema decuplată de producţie, specia bovine -sector carne, cuatumul în 2018 este de 86,36 euro/cap.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită