Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 22.08.2018
Apocalipsa fără credincioși
     Numărul "credincioșilor" care speră că Marea Britanie mai poate evita apocalipsa brexitului este în continuă, constantă, chiar dacă nu foarte accentuată scădere. Elita politică a conservatorilor este adînc și ireversibil splitată între susținătorii rupturii dramatice, radicale, față de Uniunea Europea-nă, fără nici un tratat de despărțire, respectiv moderații care promit că pot obține prin negociere cu Bruxelles-ul o postură favorabilă, în esență reducerea la minim a penalizărilor de plată, cu păstrarea unora dintre avantajele spațiului economic unic european, iar dacă nu se poate, măcar un fel de tratat special pentru schimburile comerciale și alte activități economice bilaterale, care să nu fie încărcate de toate taxele penalizatoare pe care le încasează cei din afara cercului Uniunii. Așa zisa negociere Bruxelles-Londra se dovedește, însă, o îndelungă și costisitoare pierdere de timp. Doamna May a ajuns în poziția intenabilă de a fi acuzată de la Bruxelles că nu știe ce vrea, iar dacă vrea, nu poate livra pentru că nu mai are sprijin politic acasă, iar în plus (mă rog, în minus!) nu are habar de ceea ce efectiv i se poate oferi din partea Bruxelles-ului în aceste negocieri; în același timp, pe teatrul politic de război de acasă este acuzată, din propriul partid, că nu este capabilă să rupă vălul iluziilor continuității, în relațiile cu instituțiile europene, și se agață nerealist de ideea unei apocalipse a la carte. Ca urmare, May cere ajutorul Bruxelles-ului pentru a face față atacurilor din interior în timp ce încearcă să "amenințe" Bruxelles-ul cu "soluția radicală" a contestatarilor săi politici de acasă. Nu brexitul îi așteaptă pe britanici, ci cel mai rău brexit dintre toate cele cu putință! Partidul Laburist aproape că nu contează în această zbatere a clasei politice britanice și nici nu va conta atît timp cît la conducerea lui va fi echipa Jeremy Corbyn, care susține brexitul (sic!), iar pe cale de consecință nu știe pe cine și de ce să mai combată: Pe May sau pe adversarii ei din cercul fostului primar al Londrei, Boris Johnson.

     În vremea aceasta, pe scena publică se agită serios perspectiva unui nou referendum privind relațiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană. Ceea ce s-ar putea chema "Proiectul răzgîndirii" este susținut de personalități marcante ale vieții politice britanice, foști prim-miniștri conservatori, membri marcanți ai instituțiilor pilon ale sistemului britanic, nu puține din sfera economică și bancară. Mai direct, ori mai pe ocolite, aceste voci spun că Marea Britanie nu are nici resursele și nici soluțiile necesare pentru scenariile post-brexit cele mai dificile, iar acestea nu sunt nici pe departe nici cele mai puțin probabile, nici cele mai puține între toate cîte pot fi activate de viitorul cu care Marea Britanie va trebui să dea piept, după ruptura cu UE. De altfel, cine urmărește "războiul de propagandă" care s-a întețit din nou în media publică și în spațiul politic din Marea Britanie, cu privire la brexit și consecințele sale, observă cu ușurință faptul că nimeni nu are curajul să evoce aceste cele mai rele circumstanțe cu care Marea Britanie ar putea fi obligată să dea piept. Toată lumea se învîrte în jurul avantajelor promise de tabăra "Leave" care se dovedesc pe zi ce trece tot mai iluzorii și fondate doar pe îndrăznețe speranțe, nicidecum pe realități economice ori prospectarea riguroasă a ceea ce viitorul poate cu adevărat aduce. E simplu să spui: "o să fie mult mai bine după brexit, pentru că, iată, afecerile mele vor avea enorm de cîștigat de pe urma ieșirii din strîmtoarea reglementărilor de la Bruxelles". E mult mai greu de spus cîți vor avea de profitat de pe urma acestei "înfloriri" și, mai ales, cîte alte afaceri, dimpotrivă, se vor ofili în urma lipsei de susținere a avantajelor create de participarea la spațiul economic unic european. Reducerea consecințelor brexitului la efecte economice măsurabile, fie ele de termen imediat sau mediu, este însă departe de a putea epuiza discuția des-pre ansamblul efectelor sociale, cu mult mai greu de împiedicat și, în egală măsură, de măsurat, acum, cînd brexitul încă nu s-a produs, de fapt. Am să "prospectez" doar o mică porțiune din plaja largă a temelor politice. Campionii brexitului au cerut cu glasul tunător al unui populism de incontestabilă inspirație musoliniană ca britanicii să își ia patria înapoi, din mîinile străine, rele și răuvoitoare ale elitelor alternative și iresponsabile de la Bruxelles. Au susținut că, prin brexit, instituțiile politice naționale, Guvern, Parlament, Justiție, nu vor mai fi supuse nici unui fel de interferență, alta decît controlul natural al cetățenilor/votanților britanici. În realitate, prin sine, brexitul nu va putea schimba cu nici o iotă sistemul politic britanic și nici starea binișor deteriorată a "democrației reprezentative" care, și aici, operează tot mai dificil balanța dintre interesele "reprezentaților" și cele ale "reprezentanților". S-ar putea, în schimb, ca sistemul politic local să se "topească", să se dizolve sub impactul rupturii totale dintre votanți și "reprezentanții lor politici", atunci cînd nu va mai putea fi ascunsă întreaga și uriașa doză de inconștiență, iresponsabilitate, prostie și rea voință, de care au dat dovadă toți cei ce au ocupat băncile de la Westminster și apartamentele celor două case din Downing Street, în ultimii zece ani. S-ar putea, în schimb, ca ruptura politică evidentă dintre Scoția și restul spațiului politic britanic să se activeze decisiv, cu perspectiva deloc improbabilă a apariției unui nou stat european, Scoția. Care va cere, cu siguranță, să fie parte din sistemul UE. Politica britanică, de zi cu zi, se comportă ca și cum toate aceste perspective nici nu ar exista! Mai adăugați și tema "influenței britanice" în politica europeană, mai larg, în cea a unei lumi globale, bătută fără milă ca o tobă de probrexitiști. Cu cît și cum, pe baza căror mecanisme și instituții, a căror noi realități va crește influența politică a Londrei într-o lume în care toți marii actori, SUA, Rusia, China în primul rînd, par tot mai mult preocupați să sape tranșeele unei viitoare confruntări masive, decisive, și nicidecum să caute soluțiile pentru rezolvarea problemelor economice, sociale și de securitate ale unui veac mai tulburat decît s-ar fi așteptat chiar și cei mai răi dintre pesimiști. Ce și cît cîștigă Marea Britanie, în materie de influență asupra politicii internaționale, odată cu ruptura numită brexit? Zero, tăiat în patru! În schimb, riscă să piardă commonwealth-ul, dacă nu tot odată, atunci bucată cu bucată, începînd cu Australia și Canada.

     Și, ce ne privesc pe noi, mioriticii carpato-danubiano-pontici, toate aces-tea? Ne privesc, cel puțin în măsura în care reprezintă o "lecție" din care putem învăța ceva nu pe spinarea noas-tră, ci a altora, ceea ce teoretic nu ne costă nimic, ori mai puțin decît dacă am învăța pe spinarea noastră! Asta, dacă vrem să învățăm ceva cu privire la modul în care lucrurile pot deraia și scăpa total de sub control, atunci cînd politicienii și politica se concentrează prea mult, ori total, doar asupra jocului propriu de putere, ignorînd, mistificînd și mințind grosolan electoratul cu privire la consecințele comportamentului și ale deciziilor sale iresponsabile. Vorba latinului: De te fabula narratur! 
Cornel Codiță
 

 

.