Gala BURSA 2018

Arderea de tot

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Editorial /

Gheorghe Piperea

Nici europenii, nici noi nu ne-am hotărât încă dacă să condamnăm comunismul în aceeaşi manieră ca şi nazismul. Este cert însă că şi europenii şi noi vrem să condamnăm şi să eliminăm din viaţa politică şi civică persoanele care au făcut parte din aparatul represiv al comunismului. Nu numai pentru a restabili morala şi justiţia, ci şi pentru a apăra societatea de tot răul produs de aceşti oameni aflaţi la panoul de comandă al sistemului şi înainte şi după 1989.

Securitatea, în România, a deţinut controlul total al unui sistem represiv criminal, deci a fost un organ criminal. Oricine a lucrat în sau pentru Securitate şi oricine a beneficiat de pe urma activităţii Securităţii (mă refer la şefii partidului comunist) este contaminat de aceeaşi molimă şi trebuie îndepărtat din viaţa publică, politică sau civică. Vina securiştilor şi a celor care, în anii "50, îşi turnau vecinii ştiind la ce torturi îi puteau expune pe oponenţii sau presupuşii oponenţi ai comunismului, nu este mai mică decât vina securiştilor sau a celor care, în anii "70-"80, turnau pentru o avansare în grad, o mutare cu serviciul în Bucureşti sau o plecare în străinătate. În plus, securiştii şi colaboratorii lor din anii "70-"80 sunt cei care ne conduc ţara acum şi care controlează economia naţională.

În Evul Mediu, molimele erau oprite sau prin separare de totală comunitate sau prin foc, prin ardere de tot. În acest fel, comunitatea era salvată de la contaminare. Cei atinşi de molimă erau consideraţi şi impuri din punct de vedere spiritual, astfel că arderea sau separarea lor rezolvau şi chestiunea salvării sufleteşti.

Naziştii şi, în special, trupele lor de asalt, au fost condamnaţi pentru crimele lor contra umanităţii în urma procesului de la Nuremberg. Acest proces - mama tuturor proceselor - nu a fost numai unul judiciar, ci şi unul moral, fiind unul dintre puţinele lucruri bune făcute în secolul 20 din punct de vedere spiritual. Lumea s-a putut vedea în oglindă şi a putut conştientiza oroarea. Pentru că crimele lor sunt imprescriptibile, naziştii, chiar şi cei care au scăpat procesului de la Nuremberg, sunt şi acum vânaţi şi aduşi în faţa justiţiei pentru a fi judecaţi şi condamnaţi pe măsura faptelor lor. Justiţia trebuie înfăptuită chiar dacă lumea va pieri. Este vorba, însă, de justiţie iar justiţia nu poate fi făcută decât în tribunal. Orice altă pedeapsă ţine de morală, păcat, onoare.

Legea CNSAS a imaginat această instituţie ca instrument de studiu al trecutului securist şi de anchetă morală a persoanelor cu trecut securist. Verdictele sale sunt (sau cel puţin ar trebui să fie) verdicte morale şi nu juridice şi, probabil de aceea ele se schimbă de la o legislatură la alta sau, uneori, de la un trimestru la altul. Aceste verdicte sunt rezultatul votului în CNSAS, vot care este întemeiat mai mult pe sentimentele proprii sau pe apartenenţa politică a membrilor CNSAS decât pe probe. Ca să nu mai vorbim că votul are, cel puţin în ultima vreme, grave chestiuni procedurale (reamintesc că această instituţie este încă incompletă, neavând încă toţi membrii prevăzuţi de lege; pe de altă parte, instituţia oscilează între votul deschis/secret şi, în plus, unii membrii încă mai < votează > prin abţinere). Mă întreb ce semnificaţie au munca şi materialul documentar elaborat de aparatul tehnic al CNSAS, dacă propunerea de verdict din partea acestui aparat tehnic este anihilat prin vot. Incertitudinea acestui verdict este o primă chestiune delicată ce mi-a atras atenţia în ultima vreme.

Pe de altă parte, mă întreb dacă în faţa unei instanţe exclusiv morale te poţi apăra. Mă întreb dacă victimele ar putea avea ceva de spus într-un proces ca cel din faţa CNSAS. Chiar şi cei condamnaţi la Nuremberg au beneficiat de apărare. Pentru că inculpaţii au fost trataţi ca cetăţeni ai lumii, care şi-au putut apăra onoarea şi demnitatea, şi pentru că victimele sau urmaşii lor au putut asista şi participa la proces şi şi-au putut exercita drepturile, iar judecătorii s-au pronunţat pe bază de probe, lumea în sine a acceptat mai uşor procesul, pentru că a putut să-l înţeleagă şi să-l asimileze. Lipsa apărării în cazul nostru şi ignorarea victimelor este o a doua chestiune delicată.

De departe, însă, cel mai complicat este însă acest ultim aspect : verdictul CNSAS duce, indirect, dar indubitabil, la o restrângere a drepturilor, întrucât acest verdict poate antrena, în cazul oamenilor politici implicaţi, pierderea demnităţii publice respective, sancţiuni pe linie de partid etc. Sau, privind de pe partea cealaltă a baricadei, verdictul < nevinovat > pentru un politician poate restrânge dreptul victimei la reparaţie în cazul în care, în realitate, verdictul ar fi trebuit să fie < vinovat > (cine ştie de ce un membru al CNSAS s-a abţinut, în loc să voteze < pentru > pe baza actelor depuse la dosar ?). Desigur că cei care au declarat că nu au făcut poliţie politică sau că nu au colaborat cu Securitatea ştiind că nu este adevărat, şi-au făcut-o cu mâna lor - ei sunt vinovaţi de fals şi sunt pasibili de puşcărie. Dar unii dintre ei (poate majoritatea) au fost sinceri când au făcut declaraţia respectivă, fie uitând că au semnat ceva cu Securitatea, fie considerând că, chiar dacă au semnat, au făcut un gest firesc, legal. Mă gândesc, spre exemplu, la un asistent universitar care, la 24 de ani, semna angajamente la Securitate considerând că este obligat să o facă. Dispreţuiesc, însă, justificarea cu < patriotismul >. Din moment ce verdictul moral al CNSAS are consecinţe juridice, chiar şi indirecte, înseamnă că CNSAS este şi o instanţă judiciară. Or, în astfel de coordonate, legea CNSAS este neconstituţională, întrucât încalcă principiul din Constituţie după care < justiţia se înfăptuieşte prin ICCJ şi prin instanţele de judecată > (art. 123).

Cred că verdictul de colaborare/necolaborare ar trebui să fie dat de instanţa de judecată (mai precis de Curţile de Apel, pentru importanţa cazului). Instanţa se pronunţă numai pe bază de probe. În faţa instanţei, cei în cauză se pot apăra şi îşi pot susţine drepturile. Soluţia dată de instanţă poate fi atacată de cei interesaţi cu recurs, iar după ce rămâne irevocabilă, soluţia devine lege, întrucât se presupune că ea exprimă adevărul.

Din acel moment, al pronunţării adevărului judiciar, nici un Felix nu mai poate pretinde că nu este, când judecătorul a spus că este. Separarea de comunitate a molimei Securităţii va fi definitivă şi totală. Arderea de tot îşi va recăpăta valenţa spirituală şi morală. Eu am să mă rog pentru salvarea sufletească a felicşilor. Poate vor deveni fericiţi (felix), poate nu, dar comunitatea va scăpa definitiv de ei.

Desigur că, pentru a se ajunge la acest final, e nevoie de schimbarea legii. Ordonanţa de urgenţă care a modificat legea CNSAS-ului trebuie, oricum, discutată în Parlament în toamnă. Poate că până atunci ne dezmeticim.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită