Gala BURSA 2018

ASOCIAŢIA PENTRU PENSIILE ADMINISTRATE PRIVAT:Proiectul de lege privind sistemul public de pensii nu schimbă Pilonul II

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii nu schimbă Pilonul II

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii nu aduce nicio schimbare în calculul pensiei publice viitoare pentru cei peste şapte milioane de participanţi la Pilonul II de pensii administrate privat, faţă de legea pensiilor aflată în vigoare în prezent, a anunţat, ieri, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

"Modul de calcul este acelaşi cu cel prezent: pentru cei care contribuie la fondurile de pensii private de Pilon II, punctajul dobândit se ponderează cu raportul dintre contribuţia efectiv virată la sistemul public şi contribuţia totală (Art. 96 alin. (3) din L263/2010 şi Art. 87 alin. (6) din proiectul de lege în dezbatere publică)", se menţionează în comunicatul APAPR.

APAPR precizează că face această precizare ca urmare a informaţiilor inexacte apărute în mass-media în ultimele zile pe marginea proiectului de lege şi a implicaţiilor acestuia asupra nivelului pensiilor viitoare pentru participanţii la Pilonul II.

"Ca urmare, participanţii la fondurile de pensii private nu sunt penalizaţi sau discriminaţi în niciun fel faţă de restul contribuabililor la sistemul de pensii, aşa cum în mod eronat s-a susţinut recent în spaţiul public. Această ponderare este firească, pe principiul acordării unui punctaj proporţional cu nivelul contribuţiei efective. De asemenea, noul proiect de lege, ca de altfel şi legea în vigoare, nu afectează în niciun fel pensia viitoare a participanţilor la Pilonul III de pensii private facultative. Astfel, APAPR consideră că noul proiect de lege confirmă caracterul complementar al celor trei piloni de pensie, precum şi necesitatea continuării Pilonului II în forma sa actuală", punctează Asociaţia.

La începutul lunii august, Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu a precizat că este normal ca un procent de 0,5% din comisionul fondurilor private care administrează pensiile din Pilonul II să fie reţinut de către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), în condiţiile în care CNPP face practic toate operaţiile de colectare a banilor şi de transfer a cotei de 2,5% către Pilonul II. Totodată, Olguţa Vasilescu a susţinut că ar fi fost echitabil ca procentul să fie mai mare.

Proiectul legii pensiilor prevede ca CNPP să încaseze un comision de 0,5% de la fondurile private care administrează pensiile din Pilonul II.

Legea va intra în vigoare la 1 septembrie 2021 pentru că specialiştii din cadrul CNPP susţin că este nevoie de doi ani pentru a recalcula cele 5.019.600 de pensii care se află în acest moment în plată, a afirmat Olguţa Vasilescu cu prilejul prezentării proiectul de act normativ privind pensiile.

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Ne pot spune bobocii mici, care trăiesc din banii viitorilor pensionari, ce va face statul la următoarea criză economică?

    Va fi o măsură excepțională, dar va fi. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    care criza aia inchipuita de sleata basista?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Criza aia închipuită când tot sistemul bancar scădea de la minus și punea la plus. :)))))))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Ghici ciuperca ,cine a propagat cu zel si entuziasm "....informatiile inexacte aparute in ...." si anuntand apocalipsa pensiilor private si "nationalizarea "lor ? Cumva baietii veseli si spirituali din Piata Victoriei si presa aferenta ?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    0,5% este urias in raport cu modul extrem de suficient de administrare a fondurilor de pensii private (pilon II)!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită