Gala BURSA 2018

ATACURI PE TOATE FRONTURILESIF Transilvania reclamă COMCM la ASF, iar Frăţilă vrea să-i taie salariul lui Fercală

GABRIELA MĂRĂCINEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

SIF Transilvania reclamă COMCM la ASF, iar Frăţilă vrea să-i taie salariul lui Fercală

SIF3 Transilvania a cerut la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) amânarea decontării tranzacţiilor efectuate cu acţiuni "SCUT" şi blocarea tranzacţiilor viitoare făcute de "COMCM", pe motiv că ar fi în defavoarea SIF3.

În acelaşi timp, Constantin Frăţila, care deţine 5% din capitalul social al SIF3 Transilvania, a solicitat completarea ordinii de zi a Adunarii Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 20 octombrie, dorind scăderea salariului preşedintelui executiv, Mihai Fercală.

Aceasta pare doar o nouă etapă a războiului deschis dus, de câteva luni de Frăţilă şi Fercală, izbucnit după ce primul a fost nevoit să demisioneze din conducerea COMCM, din cauza regulamentelor interne ale SIF3.

Conducerea SIF3 a anunţat că va analiza cerea de completare a AGA.

Constantin Frăţilă ne-a transmis punctele pe care le-a solicitat. Astfel, grupul de acţionari din jurul său doreşte ca remuneraţia lunară a preşedintelui Consiliului de Supraveghere, stabilită la nivelul a 7 salarii medii brute pe societate, să coboare la 3 salarii medii brute, iar remuneraţia preşedintelui directoratului să ajungă de la 12 la 5 salarii medii brute pe societate.

Omul de afaceri justifică reducerea salariului preşedintelui directoratului astfel: "Remuneraţia brută lunară a preşedintelui directoratului este de peste 80.000 lei. Dacă la această sumă adăugăm şi cota de participare la profit, suma s-ar putea dubla, ajungându-se la o remuneraţie de peste 160.000 lei/lună. Daca la această remuneraţie brută adăugăm şi cheltuielile salariale suportate de societate cu remuneraţia preşedintelui directoratului, constatăm că societatea cheltuie lunar cu acest domn (n.r. Mihai Fercală) peste 200.000 lei. Un astfel de nivel este chiar imoral".

Grupul din jurul lui Frăţilă solicită şi diminuarea sumelor primite de administratorii SIF3, de la 3 salarii medii brute pe societate, la 2 salarii, cât şi a remuneraţiei vicepreşedintelui consiliului de supraveghere, de la 4 salarii la 2,5.

Membrii consiliului de supraveghere care fac parte şi din comitetele consultative ale consiliului de supraveghere primesc, în schimbul activităţii în aceste comitete, 10% din remuneraţia lor lunară, potrivit lui Constantin Frăţilă, care solicită spre aprobarea acţionarilor eliminarea acestei plăţi suplimentare.

Domnia sa mai doreşte completarea ordinii de zi a AGEA cu propunerea de alegere a membrilor consiliului de supraveghere al SIF3 prin metoda votului cumulativ, motivand că astfel, "vor fi mai bine respectate principiile guvernanţei corporative, drepturile şi interesele acţionarilor şi creează posibilitatea acestora de a controla mai eficient conducerea societăţii".

Constantin Frăţilă readuce pe ordinea de zi a AGEA propunerile privind demiterea administratorilor şi directorilor societăţilor din portofoliul SIF Transilvania, dacă aceştia nu realizează profitul aprobat prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, cât şi neremunerarea directorilor şi administratorilor companiilor unde SIF3 este acţionar majoritar dacă, într-un exerciţiu financiar, se înregistrează o scădere a activului net faţă de exerciţiul precedent, propuneri care au fost respinse de acţionari în AGEA din 11 august.

Tot în data de 20 iunie se întruneşte şi Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, unde aceştia au spre aprobare pornirea acţiunii în răspundere împotriva membrilor directoratului SIF Transilvania: Mihai Fercală, Iulian Stan ( vicepreşedinte executiv şi director general adjunct) şi Mihăilă Ion (fost vicepreşedinte executiv)

De cealaltă parte, conducerea SIF3 susţine că vânzările de acţiuni SCUT efectuate de COMCM sunt efectuate în dauna intereselor SIF Transilvania, deoarece renunţarea COMCM la acţiunile SCUT generează pierderea calităţii de acţionar majoritar la societate, în favoarea intereselor personale ale lui Constantin Frăţilă. La finele lunii august, SIF3 a făcut aceeaşi solicitare şi Tribunalului Bucureşti.

Omul de afaceri Constantin Frăţilă a cumpărat luni 0,23% din SCUT, procent ce corescunde pachetului vândut de către COMCM.

La sfârşitul lui iunie, COMCM avea 64,0071% din SCUT, dar a renunţat în ultima lună la circa 25,5%, vânzând 18% din acţiuni către "Alexa Business & Investments".

Frăţilă şi familia sa deţin 31,6% din COMCM, iar SIF Transilvania, 56,72%.

Divergenţele dintre Frăţilă şi Fercală, declanşate în trecut din cauza controlului asupra SCUT Constanţa păreau că s-au clarificat odată cu alegerea fostului arbitru de fotbal ca membru în consiliul de supraveghere al SIF3. Însă, anul acesta, conflictul a reizbucnit, cei doi întrecându-se în declaraţii, acuze, propuneri pentru adunările generale, acţiuni în instanţă şi solicitări la ASF.

Opinia Cititorului ( 15 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. La SIF3 (ca si la alte SIF-uri) nu poate exista corectitudine atat timp cat un angajat ASF (al supraveghetorului) se muta pe o functie de conducere la SIF3 (entitatea supravegheata). De aici rezulta foarte clar ce fel de supraveghere a avut loc!! Niet supraveghere no corectitudine only jaf!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Nu imi vine sa cred cat de ingusta poate fi gandirea unora..... Ma mir ca mai sunt persoane care inca cred balivernele unui escroc din Constanta.Aici e valabila zicala ” Hotul striga hotul ! ”

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Cu o gandire asa de larga nici nu ai observat ca nu am postat nimic care sa sustina vreo persoana din Constanta (escroc sau nu) si nici nu am scris despre baliverne ci despre o situatie concreta. Noroc cu gandirea larga a celor care nu pot "vedea" nici macar aspectele evidente cum sunt abuzurile de la SIF3. Dupa cum am mai spus-o, asa cum pomul da roade bogate pe pamant fertil, hotia infloreste in tara prostilor (pentru ca numai ei sunt incapabili de a o sesiza si de a o combate)! Prostia este terenul cel mai fertil pentru dezvoltarea hotiei. In rest, de accord cu afirmatia ca ambii protagonist fac parte din tagma hotilor stiuti dar inca nedovediti. Sper sa ajunga in final acolo unde le este locul - la racoare

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Din pacate mesajul nu va era adresat,am tastat gresit se pare ( raspunde la aceasta opinie )

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Situatia concreta este ca un om plecat din ASF ( nu il cunosc personal,deci nu potemite pareri ) a venit la SIF3 sa faca treaba,iar asta,pe mine ca actionar nu face decat sa ma bucure si sa imi dea speranta,mai ales ca echipa este mai tanara si sper mai deschisa la nou.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Ce va face sa credeti ca "face treaba" acolo? Ca sa faca treaba trebuie:

      1. sa vrea (nu ai cum sa stii asta) 

      2. sa poata (cei de la ASF si-au dovedit deja neputinta in supravegherea pietelor asa ca am dubii indreptatite in ceea ce priveste "putinta" lor de a face ceva viabil)

      3. sa fie lasat (putin probabil avand in vedere stilul dictatorial si interesele personale ale lui fercala). Imi pare rau ca realitatea va contrazice dorinta si sperantele. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Amandoi sunt hoti, din oarecare fericire pt noi nu f destepti devreme ce dupa ce pareau ca s-au cam inteles la ciolan printr-un clasic "lasa-ma sa te las" nefiind destul de cinstiti unul cu altul, conform angajamentelor reciproce, se dau acum in stamba si vedem si noi cine ne conuce , apara si "multiplica" investitia in sif3. Asta pt ca ii lasam , cu concursul generos al ASF, sa-si bata joc de noi, micii actionari, aparati cu inversunare cica de Dl (...) . Din dragoste , respect si pretuire pt noi noua ne-a dat ciuciu iar lui(lor) si oferit , la 6o de oameni, 4% din profitul urias, facut cu multa transpiratie , vanzand printr-un click pe calculator , pe comision baban catre sine(Fercala se pare) diverse actiuni dobandite sau mostenite fara efort, la preturi acum f mici , doar ca sa aiba de unde lua ultimul tun (cei 4% din "profit"). Iar noua ne-a schimbat bancnota de 10 lei cu 2 de 5 lei si ne-a spus ca la copiii aia mici , prostuti si nestiutori: "bucurati-va ca aveti dublu nr de actiuni" hi hi hi. Si a avut tupeul sa faca asta a doua oara (vezi 2007)si sa mai si prezinte asta ca un avantaj pt noi ! (cereri la depozitar pt transferul actiunilor cu tot deranjul si costul aferent). Rusine dl fercala ! Adevarul este ca ati dovedit ca nu meritati credit din partea actionarilor nici unul dintre voi (Fratila pt cum a devalizat COMCM-cu permisiunea pe fata sau tacita a actionarului majoritar, adica sif3, adica fercala ca reprezentant suprem)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    nu am rezerva de cadre decat oameni de genul gigi rusu sau nicolae butoi, fosti activisti de PCR, dar si absolventi de STEFAN GHEORGHIIU , deci lor le spun sa mai posteze cate ceva impotriva lui fratila, salutari din concediu altfel spus.NICULE si GIGI so pe el,ca ne strica manglele si ramaneti fara serviciu

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Sunt un actioner minuscul,dar cred ca propunerile domnului Fratila sunt pertinente.Remuneratiile sefilor sunt aberante

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Sunt un actioner minuscul,dar cred ca propunerile domnului Fratila sunt pertinente.Remuneratiile sefilor sunt aberante

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Trebuie mentionate unele aspecte pozitive in activitatea SIF3.Este singurul SIF care trimite prin posta actionarilor formularele de vot prin corespondenta si nu solicita legalizarea notariala a semnaturilor.

    Comunicatele de la AGA sunt prezentate ingrijit si ofera actionarilor toate informatiile , inclusiv procentajul voturilor. Exemple negative in acest sens: SIF1 si SIF4.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Este maruntis. Ca si cum un hot iti sparge casa si iti lasa o bomboana pe masa iar tu te bucuri ca ai dat peste un hot cu "aspecte positive". Iar daca apoi iti trimite si o scrisoare de multumire prin posta cazi in extaz. Ne amagim singuri cu apa de ploaie diluata asa cum aborigenii se bucurau cand primeau margele colorate de la englezi in schimbul aurului. Degeaba trimite formularele de vot prin posta daca oricum nu se tine seama de ceea ce bifezi in ele decat daca ii convine lui fercala. Isi bat joc de active, au salarii umflate si fara acoperire in performanta, gestioneaza prost companiile la care SIF-ul detine controlul iar tu te bucuri ca primesti hartii cu care apoi fercala sterge toaleta. Noi actionarii primim foarte putin de la ei si platim foarte scump ghinionul de a-i avea la conducerea SIF.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      in virtutea carora , pe banii sif-ului , adica ai nostrii, a obtinut delegarea deciziilor catre mandatatii numiti de el. Majoritatea covarsitoare a micilor actionari, din pacate, nu prea stiau, intelegeau ce deleaga si pe cine (doar un nume).Dar asta e nivelul micilor actionari si fercala a abuzat cu siretenie de acest aspect, NEDERANJAT de nimeni de la ASF(CNVM).

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      de acord, macar noi mai "latram" pe aici dar de deranjat nimeni nu l-a deranjat cu adevarat.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    DACA AM VOTA TOTI SI NU AM PRIMI PLICURILE CU INTARZIERE AR MERGE TREABA MAI BINE--- POATE CEI CE CONDUC SIF3 SE GANDESC SA MAI CREASCA SI PROFITUL !!! ; CHIAR PRIN REDUCERII DE SALARII CA DOAR SEFUL TREBUIE SA FIE SOLIDAR CU ACTIONARII

    - CAND ADUCI OAMENI CARE AU LUCRAT LA STAT TE INVATA CUM SA REDUCI VENITURILE LA ACTIONARII SI SA LE CRESTI LA CEI DIN CONDUCERE 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită