Aurul, la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani

T.T.
Internaţional /

Aurul, la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani

Preţul aurului a atins, în această dimineaţă, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, din cauza incertitudinilor legate de escaladarea conflictului comercial dintre SUA şi China şi a valului de reduceri ale dobânzilor de către băncile centrale, pe fondul temerilor legate de încetinirea economiei mondiale, transmit Reuters şi site-ul cityam.com.

Pe piaţa spot, la ora 08:30 AM, uncia de aur înregistra un avans de 1,2%, la 1.523 dolari, după ce săptămâna trecută a depăşit pragul psihologic de 1.500 dolari, pentru prima dată din aprilie 2013. Pe piaţa din SUA, cotaţiile futures la aur au atins 1.535 dolari o uncie.

"Aurul câştigă pe fondul acestor turbulenţe", a apreciat Neil Wilson de la platforma de tranzacţionare Markets.com. Acesta a adăugat că, dacă uncia de aur depăşeşte 1.525 dolari, ar putea apoi ajunge până la pragul de 1.550 dolari.

Analiştii de la Goldman Sachs au avertizat asupra creşterii riscului de recesiune din cauza războiului comercial dintre SUA şi China şi au înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei americane în trimestrul patru din 2019.

Bursele din întreaga lume au înregistrau în ultimele zile scăderi semnificative, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că va impune de luna viitoare taxe vamale suplimentare de 10% pentru importuri de bunuri din China în valoare de 300 de miliarde de dolari.

Revenirea aversiunii faţă de risc a dus la majorarea cererii pentru active considerate sigure precum aurul, yenul japonez şi francul elveţian.

"Aurul este mai atractiv atunci când piaţa bursieră se prăbuşeşte. În prezent, metalul galben şi-a redobândit o parte din atractivitatea sa de valoare de refugiu", aprecia recent Brian Lan, director la dealerul GoldSilver Central din Singapore, potrivit surselor citate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS