Gala BURSA 2018

Avansul dolarului afectează preţul aurului

Ziarul BURSA #Materii Prime /

Avansul dolarului afectează preţul aurului

Cotaţia futures a aurului a scăzut ieri, pe pieţele internaţionale, după ce SUA au anunţat unele date economice care au generat aprecierea dolarului şi au alimentat speculaţiile potrivit cărora banca centrală (Federal Reserve) ar putea majora dobânzile.

O eventuală creştere a dobânzii stimulează dolarul, iar aprecierea monedei americane determină, de obicei, reducerea apetitului pentru metale preţioase, considerate investiţii sigure, astfel că preţurile acestora scad.

Cotaţia aurului nu a reuşit să se redreseze în săptămânile recente, în condiţiile în care mesajele transmise de banca centrală a SUA au indicat o posibilă creştere a dobânzii.

La COMEX New York, preţul aurului cu livrare în decembrie a coborât cu 1,1% ieri dimineaţă, la 1.114,90 dolari uncia. Sesiunea de miercuri a fost a patra consecutivă de declin pentru metalul preţios.

În schimb, preţul argintului cu livrare în aceeaşi lună a urcat cu 0,5%, la 14,64 dolari uncia.

De menţionat că cererea globală de aur a scăzut, în trimestrul al doilea, până la cel mai redus nivel din ultimii şase ani, semn că cei mai mari achizitori din lume nu sunt atraşi de acest metal, al cărui preţ se află în declin.

Potrivit Consiliului Mondial al Aurului (WGC), în perioada aprilie-iunie 2015, cererea globală de aur a fost de 915 tone, cu 12% mai mică decât în acelaşi interval din 2014. Potrivit WGC, cei mai mari consumatori mondiali de aur, China şi India, sunt responsabili pentru jumătate din scăderea cererii.

Conform WGC, cererea globală de bijuterii din aur a scăzut cu 14% în trimestrul al doilea, în ritm anual, la 513 tone. Datele WGC mai arată că cererea globală de investiţii în aur - care includ lingouri, monede şi ETF-uri (exchange traded fund) - s-a redus cu 11% în trimestrul al doilea, la 179 de tone.

În perioada analizată, preţul aurului a fluctuat în intervalul 1.200-1.230 dolari uncia.

La începutul lunii septembrie, banca australiană de investiţii "Macquarie" estima că preţul aurului va continua să scadă pe termen scurt.

La finele lunii iulie, banca americană "Citigroup" Inc. anticipa că, anul viitor, preţul aurului vă coborî până la 1.050 de dolari uncia, faţă de 1.195 dolari, cât preconiza anterior.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită