Avantajele medierii 2013Avantajele medierii 2013

speakerigalerie fotopartenerievenimente bursa

Conferinţa BURSA "Avantajele medierii în rezolvarea conflictelor"

Ziarul BURSA a organizat conferinţa "Avantajele medierii în rezolvarea conflictelor", în data de 26 februarie 2013, la World Trade Center Bucuresti, sala Beijing&Vienna.

Avantajele medierii 2013

speakeri

Radu Gheţea, AOAR
"Criza financiară a făcut tot mai necesară utilizarea medierii"

Circa 150 de mediatori, oameni de afaceri, bancheri, avocaţi au dezbătut, ieri, avantajele şi provocările procesului de mediere, aducând în discuţie oportunitatea prevederilor noului Cod de Procedură Civilă legate de acest domeniu şi manifestându-şi un interes sporit faţă de subiect.

DORIN BĂDULESCU
"Medierea - mai ieftină şi mai avantajoasă decât justiţia"

Medierea este mult mai ieftină şi mai avantajoasă decât justiţia clasică, potrivit lui Dorin Valeriu Bădulescu, preşedintele Consiliului de Mediere. Domnia sa susţine că, în Uniunea Europeană, doar 5% din costurile unui proces în justiţie reprezintă cheltuielile pentru mediere, toată zona de litigii putând fi abordată de mediatori.

NICOLETA MUNTEANU
"Medierea creează relaţii de lungă durată, datorită caracterului non-agresiv"

Activitatea de mediere contribuie la crearea de relaţii de lungă durată între părţile care iau parte la procedură, ca urmare a caracterului său non-agresiv, arată Nicoleta Munteanu, preşedintele Centrului Internaţional de Mediere.

MIRELA IOVU
"Nu cred că informarea asupra medierii trebuia să fie obligatorie"

Piaţa nu era pregătită pentru ca vreun pas din procedura de mediere să fie obligatoriu, consideră Mirela Iovu, vicepreşedinte CEC Bank.

CRISTIAN PÂRVAN
"Atenţie la contracte şi legislaţie!"

Cei implicaţi într-un proces de me­diere trebuie să fie foarte atenţi la modul în care sunt întocmite contractele, este de părere Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

RADU GRAŢIAN GHEŢEA
"Vrem ca, alături de ANPC, să creştem gradul de conştientizare cu privire la mediere"

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) analizează iniţierea unui proiect de lege care să fie propus Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi care să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu prvire la mediere, a declarat preşedintele asociaţiei, Radu Graţian Gheţea.

COSMIN VASILE
"Dispoziţia legală este imperativă, dar fără sancţiuni"

Caracterul imperativ al dis poziţiei legale care impune obligativitatea participării la şedinţele de informare despre mediere, începând cu 15 februarie, este afectat de amânarea aplicării de sancţiuni pentru data de 1 august, consideră Cosmin Vasile, partener în cadrul casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu.

CIPRIAN FRANDES
"Propunerile privind medierea penală nu ţin de legea medierii"

Propunerile care s-au făcut cu privire la medierea penală nu fac obiectul legii medierii, ci al Codului de procedură penală, a explicat Ciprian Frandes, consilier al deputatului Alina Gorghiu.

ZENO ŞUŞTAC
"Văd un mare potenţial al medierii pe termen scurt şi mediu"

Cererea de mediere a crescut substanţial, după data de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare noul Cod de Procedură Civilă care prevede, printre altele, obligaţia judecătorului de a îndruma părţile din proces să utilizeze procedura medierii, acestea fiind obligate, de la jumătatea acestei luni, să meargă la o şedinţă de informare despre mediere.

TUDOR TATU
"Medierea pătrunde greu în domeniul financiar-bancar"

Medierea în domeniul financiar-bancar poate avea doar efecte benefice în rezolvarea disputelor dintre debitori şi creditori, este de părere Tudor Tatu, preşedintele Uniunii Mediatorilor Bancari.

RALUCA MIHALCEA
"Este foarte important ca mediatorii să fie profesionişti şi implicaţi"

Este foarte important ca, în procesul de mediere, mediatorii să fie profesionişti şi implicaţi, a spus Raluca Mihalcea, consilierul personal al Mariei Grapini, ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri.

Organizator

Ziarul BURSA

în parteneriat cu

Parteneri

media

Alte Evenimente

Gala Bursa 2018

Gala BURSA 2018 va avea loc la Palatul Parlamentului în data de 20 noiembrie 2018, începând cu ora 19:00. Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Fondurile Europene 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a X-a ediţie a Conferinţei "FONDURILE EUROPENE", în data de 1 noiembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Masa rotundă BURSA România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare - 2018

Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă şi Grupul de Presă BURSA, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică şi Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă, a organizat Masa rotundă dedicată dezvoltării relaţiilor financiar-economice româno-ruse cu tema: "România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare". Evenimentul a avut loc în data de 18 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la Academia de Studii Economice, Aula Magna.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA AGRI-BUSINESS PE PROFIT 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a conferinţei "AGRI-BUSINESS PE PROFIT", în data de 9 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Strategia de dezvoltare a României 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, a IV-a ediţie a conferinţei "Strategia de dezvoltare a României", în data de 25 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Energia în Priză 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", în data de 6 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Sector 1, Bucureşti.

detalii eveniment

Gala Bursa Construcţiilor 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în data de 28 iunie 2018, Gala BURSA Construcţiilor 2018. Evenimentul a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Antreprenoriatul Feminin 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună" în data de 15 mai 2018, începând cu ora 09.30, la Camera de Comerţ si Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat Conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti" - ediţia a VII-a, pe 27 martie 2018, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), în data de 27 februarie 2018, începând cu orele 09:30, la Restaurantul Elisabeta, din Bulevardul Regina Elisabeta 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Craciun 2017

Atelierul lui Moş Crăciun
- ediţia cu numărul 17 -

Spiriduşii şi crăciuniţele de la ziarul "BURSA" au deschis, şi anul acesta, Atelierul lui Moş Crăciun, pentru al 17-lea an consecutiv. Sute de pachete, conţinând dulciuri, sucuri, lactate, haine şi nu în ultimul rând jucării au fost oferite copiilor din zona Popa Tatu, dar şi celor de la Asociaţia Mamă, Alinare, Mângâiere, Emoţie" (M.A.M.E.) şi de la Centrul de plasament Sfântul Iosif.

detalii eveniment

Gala BURSA 2017

"Deceniul european din centenarul României" a fost tema Galei BURSA din acest an, în cadrul căreia au fost premiate companii din diverse domenii ce au performat în cei zece ani de după integrarea în Uniunea Europeană (UE).

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Fondurile Europene

Grupul de Presă BURSA a organizat a IX-a ediţie a Conferinţei Fondurile Europene, în data de 31 octombrie 2017, începând cu orele 9.30 la Restaurantul Elisabeta, din Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat Conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti" - ediţia a VI-a, pe 25 septembrie 2017, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA ENERGIA ÎN PRIZĂ 2017

Grupul de presă BURSA, în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, a organizat cea de-a V-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", pe 7 septembrie 2017, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Gala BURSA Construcţiilor 2017

Gala BURSA Construcţiilor 20 de ani a avut loc în data de 21 iunie 2017, la Restaurantul Elisabeta, bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

În cei 20 ani de aparitie neîntreruptă, revista BURSA Construcţiilor şi-a câştigat reputaţia prin publicarea informaţiilor utile atât investitorilor în construcţii, antreprenorilor, arhitecţilor, producătorilor şi distribuitorilor de materiale de construcţii, cât şi beneficiarilor implicaţi în proiecte de investiţii în construcţii rezidenţiale, comerciale, industriale, infrastructură.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA CYBERSECURITY 2017

Ziarul BURSA a organizat a III-a ediţie a CONFERINŢEI NAŢIONALE DE CYBERSECURITY, în data de 15 iunie 2017, începând cu ora 09:30 la Teatrul Elisabeta, Bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Strategia de dezvoltare a României 2017

Grupul de presă BURSA a organizat a III-a ediţie a Conferinţei "Strategia de dezvoltare a României" cu tema "Între zona euro şi zodia leului", în data de 24 mai 2017, începând cu ora 09.30, la Institutul Bancar Român, Aula Costin Murgescu, intrarea A, str. Negru Vodă nr. 3, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA ANTREPRENORIATUL FEMININ 2017

Ziarul BURSA a organizat a V-a ediţie a Conferinţei ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună", în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Antreprenorilor, în data de 26 aprilie 2017, începând cu ora 09:30, la Restaurantul Elisabeta, din bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul bursier al SIF-urilor şi FP 2017

Grupul de presă BURSA organizat Conferinţa "Viitorul bursier al SIF-urilor şi FP", ediţia a III-a, în data de 28 martie 2017, începând cu ora 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane, din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA CODUL INSOLVENŢEI 2017

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), a IV-a ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în data de 21 februarie 2017, începând cu orele 9:30, la la Hotel Pullman Bucharest, World Trade Center, sala New York.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA