Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 10.07.2018
BACALAUREAT
Contestațiile au mai adus 2 procente
click aici
     Ministerul Educației are vești bune, rata de promovare la examenul de Bacalaureat a mai crescut puțin după corectarea contestațiilor.

     Rata generală de promovare, incluzând și absolvenții din promoțiile anterioare, este de 69,7%, în creștere de la 67,7%. În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,5 puncte.

     Potrivit MEN, rata de promovare (după soluționarea contestațiilor) înregistrată de absolvenții care au finalizat studiile liceale în promoția 2017-2018 și au susținut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 74,7%, în creștere cu 2% față de rata inițială (72,7%). Rata generală de promovare, incluzând și absolvenții din promoțiile anterioare, este de 69,7% (în creștere de la 67,7%). Numărul mediilor de 10 a crescut la 132 (inițial au fost înregistrate 104). Astfel, au promovat 86.162 de candidați dintr-un total de 123.619 candidați prezenți.

     În total, au fost depuse 44.401 contestații. În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,5 puncte. Astfel, în cele mai multe dintre cazuri (peste 35%), notele au crescut cu până la 0,5 puncte. În aproximativ 20% dintre cazuri, după contestații, notele au scăzut cu până la 0,5 puncte.

     Din totalul celor 136.866 de candidați înscriși, s-au prezentat 123.619 candidați. Au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 117 candidați. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

     Ratele finale de promovare în anii precedenți au fost de: 72,9% în 2017, 68,1% în 2016, 67,8% în 2015 și 60,6% în 2014. Înscrierea candidaților pentru a doua sesiune se va derula între 10 și 13 iulie. Candidații care promovează examenele de corigențe se pot înscrie în data de 27 iulie. Probele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2018 se vor desfășura între 20 august și 31 august. 
O.D.
 

 

.