Gala BURSA 2018

BACALAUREATContestaţiile au mai adus 2 procente

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură /

Contestaţiile au mai adus 2 procente

Ministerul Educaţiei are veşti bune, rata de promovare la examenul de Bacalaureat a mai crescut puţin după corectarea contestaţiilor.

Rata generală de promovare, incluzând şi absolvenţii din promoţiile anterioare, este de 69,7%, în creştere de la 67,7%. În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,5 puncte.

Potrivit MEN, rata de promovare (după soluţionarea contestaţiilor) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 74,7%, în creştere cu 2% faţă de rata iniţială (72,7%). Rata generală de promovare, incluzând şi absolvenţii din promoţiile anterioare, este de 69,7% (în creştere de la 67,7%). Numărul mediilor de 10 a crescut la 132 (iniţial au fost înregistrate 104). Astfel, au promovat 86.162 de candidaţi dintr-un total de 123.619 candidaţi prezenţi.

În total, au fost depuse 44.401 contestaţii. În medie, după reevaluarea lucrărilor contestate, notele au fost modificate cu până la 0,5 puncte. Astfel, în cele mai multe dintre cazuri (peste 35%), notele au crescut cu până la 0,5 puncte. În aproximativ 20% dintre cazuri, după contestaţii, notele au scăzut cu până la 0,5 puncte.

Din totalul celor 136.866 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 123.619 candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 117 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Ratele finale de promovare în anii precedenţi au fost de: 72,9% în 2017, 68,1% în 2016, 67,8% în 2015 şi 60,6% în 2014. Înscrierea candidaţilor pentru a doua sesiune se va derula între 10 şi 13 iulie. Candidaţii care promovează examenele de corigenţe se pot înscrie în data de 27 iulie. Probele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2018 se vor desfăşura între 20 august şi 31 august.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită