BANCA NAŢIONALĂ A ELVEŢIEI:Pierderi anuale de 15 miliarde de franci elveţieni

D.D.
Bănci-Asigurări /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) estimează pierderi anuale de 15 miliarde de franci elveţieni, respectiv 15,29 miliarde de dolari, în 2018, deoarece declinul pieţelor bursiere şi aprecierea francului elveţian au redus valoarea masivelor sale investiţii în valută, transmit MarketWatch şi Reuters.

Pierderile vin după ce, în 2017, Banca Naţională a Elveţiei a raportat cel mai ridicat profit din istoria de 110 ani a instituţiei, în valoare de 54,4 miliarde de franci elveţieni.

"Banca Naţională a Elveţiei a fost afectată de declinul pieţelor financiare din 2018, în timp ce aprecierea francului elveţian a redus valoarea investiţiilor în valută", a apreciat Alessandro Bee, economist la UBS.

Moneda elveţiană s-a apreciat cu 1,13% faţă de euro la sfârşitul anului trecut, de la 1,17% la finalul lui 2017, ceea ce reduce valoarea acţiunilor şi bondurilor denominate în euro deţinute de SNB.

Banca Naţională a Elveţiei deţine aproximativ 20% din rezervele sale în acţiuni şi restul în bonduri, a căror valoare a scăzut de la începutul lui 2018.

Chiar dacă va raporta pierderi, SNB va distribui dividende în valoare de două miliarde de franci elveţieni către Guvernul federal şi cantoanele elveţiene.

La fel ca majoritatea băncilor centrale, SNB are drept sarcină principală asigurarea stabilităţii preţurilor şi nu este obligată să facă profit. Însă, legal, Banca Naţională a Elveţiei are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi de cele 26 de cantoane.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS