BURSA 11.08.2017
mărește imaginea
     Banca Comercială Română (BCR) a transmis precizări referitoare la articolul "27 de bănci - nu profit, nu impozit", publicat în ediția ziarului BURSA din data de 10.08.2017, pe care le redăm în integralitate:
     "În cei 10 ani de la privatizare, BCR a înregistrat un profit cumulat de 3,9 miliarde de lei și a plătit 4 miliarde lei statului român în taxe și impozite.
     Cea mai mare parte dintre aceste impozite au fost achitate, deci, în perioada crizei. Am respectat strict și cu responsabilitate standardele fiscale, precum și cele mai bune practici din domeniu.
     Prin urmare, afirmația că BCR nu a plătit niciun impozit pe profit între 2011 și 2016 rămâne profund incorectă. În acest interval, BCR a plătit anticipat către bugetul de stat 161 milioane lei reprezentând impozit pe profit, în conformitate cu prevederile Codului fiscal. BCR a plătit anticipat impozit pe profit în fiecare dintre ultimii doi ani". 

     Precizările ziarului BURSA
     Menționăm că legea fiscală obligă băncile să plătească impozit anticipat. Codul Fiscal arată, la Art.41 (4): "Instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine - au obligația de a declara și plăti impozit pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial".
      Experții fiscali din domeniu și reprezentanții Ministerului de Finanțe consultați de ziarul BURSA ne-au explicat că, la finalul anului, se face regularizarea impozitului pe profit, moment în care sunt deduse pierderile din anii anteriori.
      De aici rezultă situația ilustrată în tabel, unde, la rubrica "Impozit pe profit", în ultimii șase ani este trecută cifra 0.
      Faptul că BCR a plătit anticipat impozit pe profit nu infirmă cifrele din tabel, între care, la rubrica "Impozit pe profit", este trecută cifra 0.

 


 link: EXCLUSIVITATE
 27 de bănci - nu profit, nu impozit


 link: ARB și CPBR resping acuzațiile vehiculate asupra sectorului bancar privind sustragerea de la plata impozitului pe profit

 link: FLORIN CÎȚU:
 "Atacul Guvernului împotriva băncilor este populist, fără substanță economică"

 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 11.08.2017, ora 05:56)  
 Trimite bilanturile sa te credem.
 Povesti de Creanga poate sa scrie oricine.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.08.2017, ora 10:00)
 
 Daca nu ar fi fost privatizata BCR ar fi obtinut un profit urias si ar fi platit romanilor un impozit pe profit pe masura. Restul este GARGARA. Ce ati spune despre o nationalizare a bancii? Vom reusi sa facem o comparatie cum ar arata impozitul pe profit inainte si dupa.


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 11.08.2017, ora 07:09)  
 Cat din aceasta suma reprezinta impozit pe profit?
 Pt salarii toti angajatori platesc.


 
3.  Rimpetrol2
    (mesaj trimis de ROA în data de 11.08.2017, ora 08:28)  
 Mesaje de genul asta ma duc departe cu gandul - acum vreo 10 ani, cand Dinu Patriciu se lauda ca el e cel mai mare contribuabil roman, la bugetul de stat.
 In fapt, Patriciu nu dadea mai nimic la buget, desi era un foarte prosper om de afaceri.
 Ce facea Patriciu ? Facea bani de pe urma fiscalitatii.
 Mai exact, noi mergeam aa ne umplem rezervorul, platind o suma importanta ca si accize. Accize datorate, fireste, statului roman.
 Rimpetrolul domnului Patriciu incasa aceste accize, le pastra un timp (primimd dobanzi....iar pe vremea respectiva dobanzile chiar insemnau ceva), iar apoi vira accizele catre stat.
 Si uite asa, Patriciu facea bani si de pe urma accizelor.
 Fireste, Petromidia avea an de an pierderi. Si nu platea nimic statului.
 
 Revenind la BCR. Ce taxe plateste ?
 Pe profit ?
 Sau impizite locale si contributii pentru salariati ?


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.08.2017, ora 08:37)
 
 Pe profit e zero.


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 11.08.2017, ora 13:04)  
 Pe ansamblu la sfârșit de an după bilant,ai mai plătit ceva impozit pe profit??De pomana de 16 milioane euro pe care ai dat-o pe 1(unu)euro lui Pogonaru sub forma de credite neperformante la Cemacom si Ambient ce zici??De vânzările de miliarde de euro la prețuri simbolice(5-9%)sub forma de credite neperformante cu afectarea bilantului ce zici??


 
5.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 11.08.2017, ora 13:19)  
  Daca ISARESCU pleaca din BNR,,,,,atunci vom afla mizeriile facute de BCR...


 
6.  2.Abordarea ziarului este gresit.Avem piata libera
    (mesaj trimis de Dinu în data de 11.08.2017, ora 14:42)  
 (mesaj trimis în data de 11.08.2017, ora 08:42)
  Nu stiu ce e neclar.
  Ai o pierdere, un credit prost in speta, il treci la pierdere cu valoarea lui.
  Dca poti il vanzi cu cat poti ca sa-ti vezi de treaba inainte.
  De ce sa nu punctezi decat 30% din un produs pagubos ?
  De ce sa nu poti sa-l vinzi in piata ?
  Vrem piata libera, sau ce vrem de fapt, ?


 
  6.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.08.2017, ora 14:45)
 
  2.1. (mesaj trimis in data de 11.08.2017, ora 08:57)
 Nu ai inteles nimic!!!


 
  6.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.08.2017, ora 14:46)
 
 2.2. (mesaj trimis in data de 11.08.2017, ora 09:16)
 
  - vinzi in piata, nu la "prieteni" sau "afiliati"


 
  6.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.08.2017, ora 14:47)
 
 2.3. (mesaj trimis in data de 11.08.2017, ora 09:36)
 
  Daca faci treaba asta imediat ce ai intrat in criza si l-ai declarat neperformant, este ok.
  daca insa stai cu ele in bilant si le vinzi cu 20% catre grupul din care faci parte exact candtrendul imobiliarelor o ia iarasi in sus, esti evazionist
  In ambele cazuri, am putea sa luam in calcul dreptul unui stat de a penaliza o categorie de companii careia i-a oferit direct si indirect diverse monopoluri, pentru prostie....


 
  6.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 11.08.2017, ora 15:34)
 
 Inteleg doar de ce spui, dar nu si ce spui, cu atit mai putin cu cit esti gresit informat.


 
  6.5.   Credite neperformante  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de Libiu , in data de 17.08.2017, ora 21:45)
 
 Ăsta e doar parțial adevărat. Nu poți vinde un credit cu garanții reale de 120 % cum practicau băncile unui terț cu 9-11 % din valoare ( de regulă un vehicul financiar tot din cadrul grupului ) dar cu sediul intr-un paradis fiscal din afara României pentru ca apoi sa acoperi pierderea cu provizioane generând o pierdere de 89-91 % din valoarea creditului cu care să compensezi eventualul profit cu această pierdere. Apoi mai e un semn de întrebare cu durata acestei pierderi de peste 6 ani , după așa o perioadă lungă actionariatul ar pune întrebări și s-ar restrânge activitatea, eventual închideri de sucursale, restructurare de personal etc. Dar nimic din toate astea, ceea ce înseamnă întoarcerea profitului exportat sub formă de capital social de la așa zișii acționari pentru acoperirea pierderilor fără plata taxelor.


 
7.  1. -0-
    (mesaj trimis de anonim în data de 11.08.2017, ora 14:44)  
 (mesaj trimis în data de 11.08.2017, ora 05:28)
  Tot zero este.


 
8.  fără titlu
    (mesaj trimis de Planul cincinal versus ciclu economic în data de 11.08.2017, ora 14:49)  
  3. (mesaj trimis în data de 11.08.2017, ora 09:43)
  Înainte de criza unii se revoltau de profiturile băncilor "cu vagoanele". Pentru perioada crizei se revolta ca tot bancile n-au profit. Asta e , nu seamănă piața financiară cu graficele liniare de la " planul cincinal" !


 
9.  4. Eu platesc de trei ori creditul la banca
    (mesaj trimis de Cornell în data de 11.08.2017, ora 14:50)  
 (mesaj trimis în data de 11.08.2017, ora 11:03)
  Prea stimati cititori care plangeti de mila bancilor si a tuturor celor cu bani foarte multi.
  De unde au bancile banii aia? De la cei imprumutati pe car eii exploateaza cat pot mai bine, Rata mea in CHF este tripla. Banii aia banca imi spune ca nu poate face profit. Eu ca cetatean al acestei tari careia ii platesc impozit din tot ce castig nu mai am dreptul la proprietate si viata proprie? Daca nu stiu sa faca profit sa inchida acele filiale care lucreaza in scop umanitar. Saracii de ei! Eu am platit la timp acele rate crescute ca multi altii ca mine. Daca bancile au fost tepuite de anumiti oameni cu sume mari, atunci sa se indrepte catre cei care nu le-au platit nu sa se planga la noi cat de greu le e lor. Nu le-ar fi rusine. Au triplat rata si tot ei tipa. Daca pun bani la banca platesc in plus. Nu imi explicati matematic. Daca fac operatiuni bancare platesc. Ma mir ca nu se taie bilete de intrare in filiala.


 
  9.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 9 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.08.2017, ora 14:51)
 
 4.1. (mesaj trimis in data de 11.08.2017, ora 12:39)
 
  Nu le dati idei...


 
10.  fără titlu
    (mesaj trimis de Radu1 în data de 11.08.2017, ora 21:02)  
 Deci e clar. BCR sunt o gasca de hoti. Aaa, la fel ca mai toate firmele inteligente care stiu sa isi optimizeze impozitele in mod legal sau ocolind legea. Intr-o tara in care multe alte legi nu sunt respectate, bancile de ce ar proceda altfel?
 Când este vorba sa piarda statul, adica când este vorba despre evaziune fiscala si evitarea impunerii in Romania, statul face gura, dar când alte legi a caror respectare ar trebui sa fie garantata de catre stat, acelasi stat nu mai zice nimic.
 Foarte rau ca este furat statul, dar nu prea imi place ca doar când statul este pagubas sare in sus si presa.


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 14:33
UPDATE
     * ACTUALIZARE 17:33 Ambasadorul Canadei: "Canada, ca și mulți parteneri internaționali, este preocupată de reforma în Justiție"
     Ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton a declarat, la Iași, că țara sa, alături de alți parteneri internaționali, este îngrijorată de modificările la legile justiției, susținând că înțelege "pe deplin" nemulțumirile oamenilor care ies în stradă.
     ------
     Comitetul liderilor a decis astăzi să introducă pe ordinea de zi a plenului camerei Deputaților de mâine celelalte două legi ale Justiției - 304/2004 privind organizarea judiciară și 317/2004 privind funcționarea CSM - pentru dezbatere și vot final. Anterior dezbaterii celor două acte normative, va fi supus votului plenului modificarea propusă de Florin Iordache la regulamentul Camerei Deputaților, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri.  detalii
Companii-Afaceri, 14:15
UPDATE/ACCIDENT LA COMBINATUL OLTCHIM:
     * ACTUALIZARE 17:01 Ministerul Economiei va monitoriza anchetele privind incidentul mortal de la Oltchim
     Ministerul Economiei va monitoriza ancheta privind incidentul soldat astăzi cu decesul unui angajat al Oltchim și rănirea altuia, în secția Propenoxid, la verificarea unui vas de stocare produse finite, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.
     -------
     Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Alexandru Concioiu, un muncitor în vârstă de 48 de ani a murit și altul în vârstă de 50 de ani este rănit grav după ce amândoi au căzut patru metri în gol, potrivit News.ro.  detalii
Companii-Afaceri, 17:53
     Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat că sunt înregistrate 19.719 locuri de muncă, în data de 12 decembrie 2017, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Politică, 17:27
     Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a avut astăzi a doua întâlnire cu operatorii din turism și cu reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) din județul Brașov, cu care a discutat despre necesitatea respectării unui set de reguli, decalogul schiorilor și a mai multor probleme legate de infrastructură, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Internaţional, 17:14
     Trei indicii bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
12.12.2017
BVB / SCĂDERI PE LINIE LA BVB
     * Lichiditate de numai 30 de milioane de lei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de luni, printr--o tranzacție realizată pe piața "deal", în valoare de 7,38 milioane...  detalii
12.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în prima zi a unei săptămâni în care sunt așteptate reuniuni importante de politică monetară în SUA și Europa.  detalii
11.12.2017
BVB
     Ultima ședință de tranzacționare a săptămânii a fost dominată de un transfer realizat pe piața "deal" cu acțiuni "Banca Transilvania" (TLV), în valoare de aproape 31,28 milioane de...  detalii
11.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv vineri, în majoritate, după acordul istoric încheiat, la Bruxelles, între Comisia Europeană și Marea Britanie privind termenii ieșirii acestei...  detalii
08.12.2017
BVB
     Penultima ședință de tranzacționare a săptămânii a fost marcată de revenirea tuturor indicilor pe plus, aprecierea acestora fiind ușoară, între 0,02%, pentru BET și BET-Plus, și 0,24%, pentru BET-FI.  detalii
08.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, investitorii fiind optimiști cu privire la faptul că Marea Britanie va reuși să ajungă la un acord cu UE, care va deschide calea lansării negocierilor pe comerț...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 12 decembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2,9787
2,3705
3,0676
4,9746
0,1810
0,6229
0,2210
4,6362
5,2449
1,4750
3,4698
0,2273
0,4725
1,1024
0,0669
0,4678
1,0286
3,9368
0,2896
1,1910
0,5948
0,0611
0,3614
0,2064
2,7346
0,0388
0,1448
1,0718
0,6148
0,1207
157,4320
5,5551
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
10.11.2017
DUMITRU COSTIN (BNS):
     * The executives of OMV Petrom, summoned to appear in the Parliament for the third time
     * Sevil Shhaideh and Radu-Spiridon Cojocaru, the representatives of the state on the Supervisory Board of OMV Petrom, also called in for hearings
     * Costin: "We have notified the Audit Body of the Prime-Minister"
       The management of OMV Petrom, namely Mrs. Mariana Gheorghe, as well as the representatives of the Romanian state on the Supervisory Board of OMV Petrom, Sevil Shhaideh and Radu-Spiridon Cojocaru will be invited to appear in the hearings on the Investigation Commission for the activity of the ANRE, the members of the Commission decided on Thursday.  details
.