CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
CONFERINȚA BURSA: "ROLUL BĂNCILOR ÎN RESTRUCTURAREA COMPANIILOR"
BURSA 14.11.2012

ALINA TOMA VEREHA
 
mărește imaginea
     *  Combinatul vâlcean nu se poate salva singur prin insolvență
     Principalele bănci creditoare ale Oltchim sunt dispuse să finanțeze suplimentar combinatul cu 25 milioane de euro pentru repornire completă și viabilizare, cu condiția ca statul să participe cu 20 milioane de euro și cu condiția ca o firmă specializată să facă o analiză și să realizeze un plan de restructurare, a declarat Remus Vulpescu, consilier în cadrul Ministerului Economiei.
     Domnul Vulpescu a precizat: "Este important ca la Oltchim să nu mai existe greve și tensiuni sociale. Este adevărat că muncitorii au de luat salarii restante, dar este foarte periculos să fie acum oprit combinatul. Băncile iau în calcul mai multe firme specializate în restructurări printre care și Alvarez, dar nu pot să vă spun ce firmă va fi agreată. Muncitorii trebuie să înțe-leagă că finanțatorii Oltchim vor să vadă că planul de repornire este asumat și că dă rezultate. Vor fi găsite, astfel, soluții să fie plătite și salariile restante".
     Reprezentantul Ministerului Economiei se numără printre cei care au susținut insolvența Oltchim ca modalitate de restructurare a combinatului. Acum, Remus Vulpescu apreciază că Oltchim nu se poate salva singur prin insolvență: "Oltchim a ajuns într-un punct în care nu mai poate supraviețui fără banii băncilor. Banii vor veni dacă băncile vor vedea un plan de restructurare bine pus la punct, cu o decăpușare a companiei, iar băncile au această disponibilitate de a finanța suplimentar combinatul pentru a-și recupera toate creditele. Autoritățile și băncile colaborează foarte bine în cazul Oltchim și sunt optimist că vor fi găsite soluții".
     Notificarea ajutorului de stat de la Oltchim este în lucru, iar autoritățile speră ca acceptul Comisiei Europene să vină în câteva luni.
     Societatea Română de Comerț și Industrie va putea să ajute la obținerea finanțării pentru producția Oltchim, a declarat Remus Vulpescu. Noua companie care va fi înființată de Ministerul Economiei va putea facilita și transmiterea către piețe a produselor Oltchim, va putea să se implice în mecanisme de procesare și în felul acesta să intermedieze o relație comercială sănătoasă și rentabilă între Oltchim și furnizorii de materii prime și între Oltchim și clienții finali.
     Potrivit domnului Vulpescu, nu se discută de o creditare a combinatului prin această nouă companie, ci doar de asigurarea capitalului de lucru pentru efectuarea unor intermedieri în comerțul cu produse industriale: "Ca să se întâmple acest lucru, este necesar să se asigure și partea financiară a aprovizionării cu materie primă și este necesar să existe certitudinea că producția Oltchim poate fi desfăcută pe piețe autohtone sau externe în condiții de rentabilitate".
     *  Managementul profesionist, o măsură bună pentru restructurarea companiilor statului
     Remus Vulpescu susține că a venit vremea ca statul să-și asume anumite măsuri de redresare economică și de restructurare a companiilor sale, iar managementul profesionist este o măsură foarte bună pentru eficientizarea și restructurarea societăților de stat. Implementarea managementului profesionist trebuie, în schimb, asumată de autorități.
     Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) are pregătită, din vară, documentația pentru angajarea unor experți independenți în resurse umane, companii, nu persoane fizice, a spus domnul Vulpescu, precizând: "Sperăm ca în această lună să fie lansată procedura de licitație, licențierea și încheierea de acorduri cadru cu până la cinci din cele mai puternice firme de resurse umane, care își vor manifesta dis-ponibilitatea de a lucra cu statul în implementarea managementului profesionist. Urmează ca aceste companii mari să concureze între ele pentru fiecare societate pe care statul o va avea în vedere pentru alegerea unor membri în Consiliile de Administrație, sau de Supraveghere".
     Managementul executiv, directoratul sau directorul general vor trebui angajați prin proceduri derulate de fiecare companie de stat în parte, dacă nu se va modifica și nu va fi prevăzută, eventual, altă metodă pentru selecție, în Ordonanța de Urgență 109/2011, care este în curs de modificare. 

 link: "Băncile, rol semnificativ în restructurarea companiilor"

 link: Remus Borza: "Oltchim va intra în insolvență cel mai târziu în ianuarie"

 link: Cristian Pârvan: "Nimeni nu știe cât au investit românii în România"

 link: Pregătim două scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri

 link: "Restructurarea companiilor este o necesitate"

 link: "Băncile nici nu au vrut să audă de restructurări în ultimii doi ani"

 link: "Preluarea controlată, o metodă de privatizare mai eficientă decât cele din prezent"

 link: Administrarea lichidității, o lecție învățată în urma crizei

 link: Mircea Ursache: "Statul trebuie să vină cu metode noi de privatizare"

 link: "Societățile aflate în dificultate să se uite și la soluțiile de pe piața de capital!"

 link: Iovu, CEC BANK: "Banca nu poate salva singură clientul de la insolvență"
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Banci Asigurari)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 21:52
     Senatul a adoptat astăzi un proiect de lege al Guvernului prin care pungile de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner, vor fi interzise atât la introducerea pe piață națională (începând cu 1 iulie 2018), cât și la comercializare (1 ianuarie 2019), potrivit Hotnews.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 21:38
CURTEA DE CONTURI:
     Curtea de Conturi a constatat, în urma unei acțiuni de control derulate la Conpet, abateri de la legislația referitoare la administrarea domeniului public de interes național, dar și din domeniul contabilității, societatea efectuând, printre altele, în 2016, cheltuieli pentru lucrări de investiții și modernizări în sumă de 668.000 lei, fără respectarea principiilor de eficiență, eficacitate și economicitate, acestea fiind ulterior suspendate, sistate și/sau casate, reiese din raportul public al instituției.  click să citești tot articolul
Internaţional, 21:12
     O companie egipteană va cumpăra gaze naturale în valoare de 15 miliarde de dolari din Israel, în conformitate cu două acorduri pe 10 ani anunțate astăzi, un contract istoric între cele două state care speră să își consolideze legăturile diplomatice, potrivit Reuters.  click să citești tot articolul
Politică, 20:53
EUGEN TEODOROVICI:
     Ministrul Finanțelor Publice, domnul Eugen Teodorovici, a avut o întrevedere astăz, cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, domnul Andrew McDowell, cu ocazia conferinței anuale de prezentare a activității BEI în general și, în special, a celei din România, conform unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Internaţional, 20:35
     Cinci din principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.02.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii trecute în creștere, cea mai mare apreciere, dintre indicii bursei, de 1,19%, fiind marcată...  click să citești tot articolul
19.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au crescut vineri, încheind cea mai bună săptămână din 2016 până în prezent, pe fondul reducerii semnificative a volatilității.  click să citești tot articolul
16.02.2018
BVB
     * Volum de 66,5 milioane de lei
       Rulajul înregistrat ieri la Bursa de Valori București (BVB) a urcat la 66,55 milioane de lei (14,28 milioane de euro), cu mult peste valoarea înregistrată în ședința anterioară, de 24 de milioane...  click să citești tot articolul
16.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, după ce "Airbus" SE a raportat o situație financiară bine primită de piață.
     Titlurile constructorului de avioane "Airbus"...  click să citești tot articolul
15.02.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul pozitiv, majoritatea cotațiilor emitenților listați înregistrând creșteri.  click să citești tot articolul
15.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut un curs mixt ieri, în condițiile în care SUA au anunțat o creștere peste așteptări a prețurilor de consum în ianuarie, generând temeri privind...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9743
2.3831
2.9911
4.0471
0.1840
0.6258
0.2122
4.6609
5.2630
1.4977
3.5220
0.2234
0.4826
1.1242
0.0666
0.4704
0.9989
3.7530
0.3227
1.1615
0.5912
0.0584
0.3519
0.2028
2.7729
0.0394
0.1407
1.0218
0.6266
0.1196
162.6839
5.4617
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
.