BURSA 11.01.2018

E.O.
 
mărește imaginea
     Avocatul Gheorghe Piperea îi solicită președintelui Klaus Iohannis o întâlnire în cadrul căreia să discute despre sistemul nostru judiciar.
     După întâlnirea pe care președintele Iohannis a avut-o cu Rainer Seele, șeful OMV, avocatul Piperea a scris, pe pagina lui de Facebook: "Mă gândesc că domnul președinte ar putea să ne primească și pe noi, reprezentanții consumatorilor, într-o audiență, pentru a-i expune situația gravă a celor 3 milioane de dosare civile, dubla măsură cu care operează sistemul judiciar, inclusiv în penal, sfidarea deciziilor CEDO și ale CJUE, impredictibilitatea actului de justiție (împănat de situații identice soluționate cu hotărâri diametral opuse) și scăderea încrederii în sistemul nostru judiciar, plus gravele consecințe ale dublării sau triplării iminente ale costurilor creditului și ale vânzării debitorilor către colectorii de creanță, care execută cetățenii români în nu mai puțin de 1,1 milioane de dosare. (...) În numele Parakletos, voi face această cerere oficială. Aștept și poziția celorlalte ONG-uri din domeniul protecției consumatorilor, realmente interesate de problemele de mai sus (...). Sper ca solicitarea să fie acceptată chiar de domnul președinte, care se consultă frecvent cu ONG-urile politice și securistofile, și să nu ne trimită la vreun consilier ostil, așa cum s-a întâmplat cu cazul Legii dării în plată".
     Solicitarea domnului Piperea vine în contextul în care, în ultima parte a anului trecut, Curtea de Apel Oradea a trântit cazul Andriciuc versus Banca Românească, ce vizează înghețarea cursului CHF într-un dosar de credit în franci elvețieni (CHF) și asupra căruia s-a exprimat inclusiv Curtea Europeană de Justiție (CJUE). Astfel, Instanța noastră a decis să dea câștig de cauză instituției financiare în cazul invocat de mai bine de zece ori de către Curtea Supremă din Spania într-un dosar pe yeni japonezi, din care a fost eliminată clauza de risc valutar, din cauza lipsei de informare.
     Avocatul Gheorghe Piperea, apărătorul clientului în speța Andriciuc, ne-a explicat că anularea clauzei de risc valutar înseamnă, practic, revenirea la condițiile inițiale, valabile la încheierea contractului - împrumutatul nemaisuportând riscul de curs valutar -, adică înghețarea sumei datorate la valoarea, în euro, de la data acordării creditului.
     Decizia pronunțată de CJUE în dosarul Andriciuc reprezintă un mare avantaj pentru debitorii spanioli, ne-a precizat Patricia Suarez Ramírez, președintele Asociației Consumatorilor Financiari din Spania (ASUFIN), în cadrul unui răspuns transmis, anul trecut, ziarului BURSA.
     Patricia Suarez Ramírez ne-a declarat: "Vestea referitoare la decizia CJUE pentru cazul din România (n.r. cauza Andriciuc versus Banca Românească) a fost un mare avantaj pentru noi".
     În finalul motivării elaborate de instanța din Spania se arată că sentința va fi notificată părților și inserată în "colecția legislativă", care este similară Monitorului Oficial de la noi, conform specialiștilor, urmând să facă parte din jurisprudența spaniolă, iar instanțele inferioare Curții Supreme fiind obligate să aplice principiul care stă la baza acestei decizii.
     În opinia avocatului Gheorghe Piperea, judecătorii de la noi riscă să fie excluși din magistratură, pentru că nu aplică deciziile Curții Europene de Justiție.
     Speța Andriciuc urmează să fie judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, conform avocatului Piperea, speranțele ca aici să câștige clienții sunt foarte slabe.
     În aceste condiții, Gheorghe Piperea a scris, ieri, pe Facebook: "Poate își reamintește domnul președinte că, atunci când, în data de 29 septembrie 2014, în Parlament, i-am vorbit în deschiderea lansării oficiale a campaniei sale electorale, despre justiție și dreptate, i-am cerut să ia aminte mereu la cerința constituțională a dreptății și să fie totdeauna conștient că o societate fără dreptate nu merită să existe - «fiat justitia, pereat mundi»". 

 link: Statul Român, în fața CEDO, din cauza prevederilor din contractele de credit ale BCR
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  Rusine fara margini
    (mesaj trimis de Client talharit de Pipereaza G1 M STF în data de 12.01.2018, ora 20:48)  
 Oare nu i mai ajunge lui Piperea cu cat a talharit cele doua grupuri G1 si G2 versus camatarul suprem BCR- alias WCR???
 Evident ca nu!!!! vrea sa mai talhareasca si alti oameni de buna credinta care isi pun speranta in casa lui de avocatura, iar el cu finul sau avocat de carton Dumitrica fara frica de Dumnezeu omit sa depuna documentele edificatoare la dosarul instantei, fapt care duce la pierderea unor petite considerabile in favoarea partii adverse .
 Si nu numai atat...isi "vinde" clientii si apoi le mai si onorariu de succes!!!!!!!!
 Rusine fara margini !!!!!!


 
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni s-a depreciat la 3,36%, de la 3,37%, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în scădere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri în apreciere.  click să citești tot articolul
Internaţional
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI,
     Patru dintre principalii indici bursieri asiatici erau în depreciere la mijlocul ședinței de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul negativ, majoritatea cotațiilor terminând ziua în scădere, pe fondul...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv, ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.
     Titlurile producătorului suedez de echipamente de rețea "Ericsson" AB s-au...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE
     Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au cunoscut aprecieri moderate, în ședința de tranzacționare de ieri, pe fondul unui volum de numai 26,2 milioane de lei, sub valoarea...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut o evoluție mixtă ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de corporațiile listate.  click să citești tot articolul
17.07.2018
BVB
     * Volum de numai 15 milioane de lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut debut slab de săptămână din punctul de vedere al valorii tranzacționate, rulajul consemnat,...  click să citești tot articolul
17.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, cu pierderi importante în sectorul minier, după ce publicarea unor date privind economia Chinei a evidențiat efectele războiului comercial global.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9463
2.3796
3.0232
4.0013
0.1801
0.6244
0.2239
4.6541
5.2164
1.4367
3.5431
0.2381
0.4898
1.0805
0.0635
0.4519
0.8375
4.0032
0.3006
1.0431
0.5958
0.0584
0.3534
0.2113
2.7069
0.0394
0.1521
1.0899
0.6297
0.1200
157.4017
5.6079
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.