Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 09.03.2018
BCE menține dobânda-cheie la zero
     Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, în reuniunea de politică monetară de ieri, să mențină dobânzile la nivelul actual și a confirmat că programul său de achiziții de obligațiuni va continua cel puțin până în septembrie.

     Consiliul guvernatorilor BCE a menținut dobânda de politică monetară la zero, iar dobânda la facilitatea de creditare marginală - la 0,25%. Dobânda la depozite, percepută băncilor care stochează lichiditățile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la -0,40%.

     BCE a informat: "Intenționăm efectuarea achizițiilor nete de active, în ritmul lunar actual de 30 de miliarde de euro, până la sfârșitul lunii septembrie 2018 sau ulterior, dacă va fi necesar, și, în orice caz, până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susținută a traiectoriei inflației, în concordanță cu ținta sa".

     După reuniunea de ieri, președintele BCE, Mario Draghi, și-a exprimat temerile legate de planul liderului american Donald Trump de a impune taxe la importurile de oțel și aluminiu, considerând că asemenea decizii unilaterale sunt periculoase.

     În opinia sa, disputele comerciale ar trebui rezolvate prin negocieri multilaterale. 
V.R.
 

 

.