Bîlteanu se gândeşte să conteste concertarea de la SIF Banat-Crişana

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Bîlteanu se gândeşte să conteste concertarea de la SIF Banat-Crişana

Dragoş Bîlteanu, preşedintele SIF1 Banat-Crişana, are în vedere contestarea deciziilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), prin care a fost stabilită concertarea grupului format din şeful SIF1, El Lakis Najib şi companiile Romenergo, Smalling şi Gardner (înregistrate în Cipru).

ASF a obligat acţionarii prezumaţi că acţionează în mod concertat în legătură cu emitentul SIF Banat-Crişana să vândă 6,72% din titlurile SIF1 şi să se încadreze, astfel, în limita de deţinere, de 5%, în termen de trei luni de zile.

Totodată, ASF a dispus limitarea drepturilor de vot ale grupului respectiv.

Întrebat dacă are în vedere contestarea deciziilor Autorităţii, Dragoş Bîlteanu ne-a declarat: "Da. Pentru că altfel se instituie o nouă regulă abuzivă - şi anume că membrii CA ai unui SIF sunt implicit şi definitiv persoane care acţionează concertat. Ar însemna că, dacă doi acţionari vor avea fiecare câte un reprezentant în CA al unei SIF, din momentul numirii acestora, acţionarii respectivi devin concertaţi şi trebuie să îşi reducă participaţia. Sau, mai pe scurt, toţi acţionarii care vor vota alegerea membrilor CA nu vor mai putea deţine ulterior mai mult de 5%".

La stabilirea concertării, ASF a avut în vedere că Smalling Limited şi Gardner Limited au cumpărat acţiuni SIF Banat-Crişana cu bani împrumutaţi de la firma Cahuita Limited.

Beneficiarul real al firmei Cahuita Limited este Ali H. Lakis din Liban, potrivit informaţiilor furnizate de Autoritatea de Supraveghere a Pieţei de Capital din Cipru şi obţinute prin intermediul Bank of Cyprus, se arată în decizia ASF.

Totodată, Ali H. Lakis este membru în Consiliul de Administraţie al SIF1, iar Najib El Lakis şi Dragoş Bîlteanu s-au declarat persoane implicate cu "Romenergo".

Potrivit informaţiilor transmise de ASF, Gardner Limited deţine 3,21% din acţiunile SIF1, iar Smalling Limited, 3,94%.

Deciziile ASF vin la câteva săptămâni după ce Autoritatea a acordat amenzi în sumă de 70 mii lei la Swiss Capital, pentru neraportarea unor tranzacţii suspecte de manipulare a pieţei efectuate de un client cu acţiuni SIF1 Banat Crişana, în septembrie 2013. Cotaţia SIF1 a urcat spectaculos în ultimele momente ale şedinţei de vineri, 13 septembrie 2013, pentru ca, luni, 16 septembrie 2013, un pachet de 6,27% să fie transferat la un preţ în urcare cu 14%.

Întrebaţi dacă Smalling Limited sau Gardner Limited au cumpărat acţiuni SIF1, în septembrie, reprezentanţii ASF ne-au transmis: "Identitatea celor care au efectuat tranzacţii în data de 16 septembrie 2013, tranzacţii care au făcut obiectul unei investigaţii ASF, nu este publică. Vă reamintim că, în urma investigaţiei respective, ASF a identificat indicii în privinţa încălcării reglementărilor legale şi a dispus măsurile reclamate. Totodată ASF a aplicat sancţiuni reprezentanţilor intermediarului acestor tranzacţii pentru neraportarea unor tranzacţii suspecte".

Într-un interviu acordat recent ziarului BURSA, vicepreşedintele ASF Mircea Ursache, ne-a spus că Autoritatea nu mai are atribuţii în sancţionarea abuzului de piaţă şi manipulării, care, începând cu 1 februarie 2014 - cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal - pot fi judecate doar de DIICOT.

Domnul Ursache nu a spus în clar că procurorii au fost sesizaţi cu privire la schimburile pe emitentul SIF1, însă a precizat: "A fost sesizat DIICOT, în toate cazurile pe care Direcţia de Supraveghere le sesizează serviciului nostru de abuz de piaţă, care, în urma analizei, sunt considerate că intră sub incidenţa legislaţiei noi".

Dragoş Bîlteanu ne-a spus că nu deţine informaţii privind deţinerile Smalling Limited şi Gardner Limited sau dacă vreuna dintre aceste companii a cumpărat pachetele de acţiuni SIF1 tranzacţionate pe data de 16 septembrie 2013.

Opinia Cititorului ( 30 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. [...] de mafiot !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    "Bîlteanu ne-a declarat: "Da.""

    Adica l-ati intalnit pe acest [...] si nu l-ati asomat pe loc? Rusine sa va fie 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Sunt sigur ca celilalti membri ai masoneriei il reneaga pe acest ondivid fara scrupule care actioneaza numai pentru interesul lui calcand peste cadavre

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Bilteanu e sustinut de Ponta-PSD!Aproape toata masoneria romana e înscrisă în PSD!Aveti grija ce votați!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      cheloo era mic copil pe langa balteanu asta.in mod normal,DIICOT-ul ar trebui sa se intereseze mai indeaproape de individul asta.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Daaa, ceilalti (care nu sunt in PSD) sunt niste ingerasi pe care nu-i intereseaza deloc (dar DELOC) afacerile si banii-negri.

      Ar fi bine daca ati si gandi cand scrieti ... macar din cand in cand. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    SIF Imobiliare, intregistrat in Cipru este PLATA din banii actionarilor SIF Banat Crisana pentru împrumutul facut in Cipru de balteanu

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Alo [...]

    "dacă doi acţionari vor avea fiecare câte un reprezentant în CA al unei SIF, din momentul numirii acestora, acţionarii respectivi devin concertaţi şi trebuie să îşi reducă participaţia"

    DACA ESTI IN CONDUCEREA PROPRIEI SOCIETATI NU INSEAMNA CONCERTARE, DAR DACA ESTI [...] SEF LA ROMENERGO INSEAMNA ! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Najib El Lakis

       

      Membru al Consiliului de administrație, administrator neexecutiv. Administrator provizoriu al SIF Banat-Crișana, în baza Hotărârii Consiliului de administrație nr. 5 din 26.07.2013, până la Adunarea Generală a Acționarilor. 

      Profesie economist  

      Cetățenie română  

      Data nașterii 1 august 1963  

      Experiență profesională 

      SIF Banat-Crișana 2012 – 2013 consilier  

      Grupul de societăți Romenergo 

      domeniul de activitate: construcții energetice, distribuție, producere și furnizare de energie electrică, automatizări și echipamente electronice 2008 – prezent președinte CA la Romenergo S.A., 

      administrator unic al Romenergo Mecanic S.A.  

      Robinson SA 

      domeniul de activitate: turism 2006 – prezent reprezentant al acționarului  

      IEMI SA 

      domeniul de activitate: fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verificare, control, navigație 2005 – 2007 acționar  

      ARIS CONSULT INVEST SRL 

      domeniul de activitate: investiții pe piața de capital, investiții private, imobiliare, consultanță 2004 – prezent asociat și administrator unic  

      ENERGOREPARAȚII SERV SA 

      domeniu de activitate: fabrică producătoare de piese de schimb pentru sectorul energetic și pentru fabrici de ciment 2004 – 2006 acționar semnificativ  

      CALYPSO Trading SRL 

      domeniul de activitate: comerț cu produse generale 1991 – 1998 asociat

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Alo [...]

      "2012 – 2013 consilier

      Grupul de societăți ROMENERGO" 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Alo [...]

      "Una dintre firmele conduse de Bîlteanu,ROMENERGO, a cumpărat în luna februarie a acestui an 4% din acţiunile SIF Banat Crişana de la Banca Transilvania şi cinci subsidiare ale acesteia. Prin această tranzacţie, ROMENERGO a ajuns să deţină 5% din titlurile SIF" 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Alo [...]

      "Dragoş Bîlteanu: Eu personal nu am investiţii pe piaţa de capital. Dacă vă referiţi la societatea ROMENERGO, al cărei Director General am fost, aceasta nu mai deţine alte investiţii pe piaţa de capital.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      tu personal doar devalizezi ce au altii, stim asta si din pacate, cu sustinerea sistemului, nu putem scapa de tine si ce ne ingrijoreaza este ca esti tanar si nici divinitatea nu ne poate ajuta, divinitatea fiind singura noastra speratna sa scapam de tine cat timp ASF iti asigura protectia.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      BT trebuia la rindul ei sa isi diminueze detinerea. BT avea peste 8% prin concertari .

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Dragos Bilteanu nu stie nimic despre detinerile Smalling Ltd, Gardner Ltd, si faimosul contestatar Monticlifti Management Ltd, Nici pe Ali H. Lakis, sef Departament Credit la SBA Banque, Limassol Cipru, ibanez de 33 de ani, il cunoaste? Dar pe Najib El Lakis, libanez de cetatenie romana se pare ca-l cunoaste. Chiar asa sa se nimereasaca in acelasi CA, mai intai tanarul domn Lakis, iar prin octombrie maturul domn Lakis. Nu vi se pare ca SIF1 este o afacere de familie? Care familii, pai familia Romenergo si familia Lakis. Eu unul cred ca ASF a facut o treaba buna, dar ar trebui sa mai sape, si evident ar trebui sa participe ca observator la AGA si sa verifice cu atentie actionarii votanti.

    Pe net gasiti ca Banque SBA este o banca franco-libaneza, alternativa cea mai buna de finantare a afacerilor euro-arabe.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Nici pe Ali H. Lakis, sef Departament Credit la SBA Banque, Limassol Cipru, ;ibanez de 33 de ani, nu il cunoaste?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Daca ASF ramane la stadiul asta e clar ca a facut decat o frectie cu apa chioara sa nu para ca nu face nimic. Oricum ASF trage de timp pentru a elimina pragul de tot.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    daca fondurile de pensii si cei mici am vota impotriva toate punctele de la AGA ar fi obligati sa organizeze o alta AGA in care s-ar putea cere demiterea si atragerea raspunderii actualului CA pentru devalizarea patrimoniului, dovezi sunt cu carul nu degeaba pleaca de acolo unii.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Ai dreptate. Este o actiune concreta si cu sanse mari de reusita daca grupul a ramas cu 5% din voturi. Este sansa celorlanti actionari sa voteze impotriva la toate punctele si sa provoace o alta aga la care se pot adauga alte puncte pe ordinea de zi inclusiv distribuirea de dividende si schimbrea CA precum si reducerea indemnizatiilor CA. Daca acest grup pierde CA-ul de la Sif 1 pierde si Sif4. Daca nu se actioneaza acum la anul este prea tarziu.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    De trei ani de zile asistam la o preluare a SIF1 de catre grupul Balteanu-Lakis si dirijarea activelor si lichiditatilor SIF1 care are milioane de actionari catre firmele detinute de membrii CA.

    Tranzactia cu hotelul din Azuga care ar fi trebuit analizata pana acum de ASF, O...Spalarea Banilor, FISC. 

    Ilegalitatile referitoare la depasirea pragului de 5% cu voturile de la AGA de anul trecut . 

    Tranzactia cu obligatiuni Romenergo firma a administratorilor SIF1. 

    Infiintarea SIF Imobiliare prin divizarea activului SIF1(similar cu infiintarea OMV-Petrom Marketing ) fara aprobarea AGA si fara publicarea prealabila a operatiounii de divizare si fara a da dreptul actionarilor care nu sunt de acord cu infiintarea acestei societatii din Cipru sa se retraga din SIF1. 

    Actionarii ar trebui la AGA de acum sa voteze impotriva descarcarii de gestiune a admnistratorilor si aprobarii ilegalitatilor de anul trecut si sa ceara retragerea din societate si tragerea la raspundere a admnistratorilor.  

    Neraportarea deciziei CA si a detaliilor infiintarii SIFimobiliare pentru care Balteanu a fost amendatcu 100.000(tot CA si CCI trebuia amendat la SIF1).ASF a avut control la SIF1 in septembrie si nu a gasit nimic ilegal acolo ??? 

    Membrii CA care aproape toti au trecut sau au luat bani de la Romenergo au depasit pragul de detinere de 5% cu inca 6,...% sau poate mai mult dovedind rea vointa si dispret fata de lege. E ca si cum ai merge pe autostrada cu 300 la ora. Daca grupul Balteanu Lakis are 5% si SIF1 are 7 membri atunci nu ar trebui sa aiba mai mult de un membru in CA. Domnul Balteanu se face ca nu stie cine a cumparat cand chiar CA de la SIF1 are atributii privitoare la pragul de 5%. ASF prin Ursache nu face nimic, a dat la comanda start la achizitiile incrucisate pentru a complica si mai mult lucrurile si vrea sa modifice pragul pentru ai scapa pe toti infractorii din conducerile SIF-urilor. Cum nu se intampla nimic de aproape un an de zile in fata acestui val de abuzuri(nou model de busines) asupra actionarilor minoritari de la sifuri care incet contamineaza toate piata de capital probabil ca protectia vine tocmai de la DIICOT, DNA, FISC si mai departe pe increngatura politica catre Guvern sau Presedintie. 

    ASF cum de valideaza pe banda rulanta oameni in conducerile SIFurilor care incalca legea pietei de capital ? 

    Cum de a fost posibila infiintarea SIF imobiliare(divizarea SIF1) fara avizul ASF ? 

    Cum de ASF a dat start la achizitiile incrucisate intre sifuri fara sa ceara un aviz de la Parlament ? 

    Sunt atat de multe intrebari fara raspuns incat te intrebi ce este piata de capital din Romania ? 

    ASF trebuie sa ia masuri ferme urgent pana la desfasurarea AGA de la SIFuri si sa trimita observator la toate AGA .

    Frauda este imensa iar nesimtirea CA fara limite ! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. iar d-ul Ursache ar trebui sa raspunda pentru toata protectia acordata infractorilor in dauna a milioane de actionari ca nu au bani de medicamente. dar nu-l intereseaza decat sa se ascunda dupa prevederi legale, fondul nu conteaza si jaful pe care il pastoreste.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      De trei ani se pune in practica o operatiune de preluare a tuturor sif-urilor. Preluarea se face in mod organizat si coordonat de catre echipe mixte care periodic se intalnesc si-si ajusteaza pozitiile si stabilesc noile directii de actiune si contramasurile ce urmeaza a se adopta la orice reactie a unora care se incapataneaza sa mai reziste sau care incearca sa-si negocieze o pozitie mai favorabila.

      Pasii sunt ganditi si aplicati in mod coordonat astfel incat sa se asigure "legalitatea" tuturor operatiunilor respectiv: modificarea legii pietei de capital in sensul dorit, modificarea unor reglementari specifice pietei de capital, emiterea unor dispozitii sau sanctiuni de forma care sa fie ulterior desfiintate de catre instanta si care sa confirme ulterior legalitatea operatiunilor sau sa impuna modificari care vor fi aplicabile ulterior adoptarii lor fara a avea afect asupra pozitiilor deja obtinute, preluarea oculta a pachetelor de actiuni de la societatile bune din portofoliul sifurilor si preluarea lichiditatilor de la aceste societati si transferul acestor sume in beneficiul exclusiv al unor persoane. Cea mai buna modalitate de a scoate activele profitabile din SIF-uri este sa le externalizezi prin infiintarea de vehivole specializate la care participa in timp toate SIF-urile si care in final vor fi controlate de altii. SIF-urile sunt percepute ca fiind un sac de bani in care actionarii mici sunt pensionari care oricum nu au mare putere iar ceilalti investitori de tipul fondurilor sunt usor de controlat prin tot felul de institutii capusate si nu vor risca sa iasa din front. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      eu cred ca referitor la legalitatea operatiunilro din disperare au facut si greseli flagrante usor de dovedit vezi tranzactiile gen Hotel Azuga prin interpusi care e foarte simplud e dovedit.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Este asa cum scrii tu, numai ca avem cateva probleme majore care impiedica curatenia si sanctionarea infractorilor:

      1. autoritatea de supraveghere - nu isi face treaba (ba dimpotriva, inchide ochii la toate infractiunile comise de bilteanu si gasca lui, pe care le vede si cunoaste toata piata, mai putin Ursache). Ca urmare, o prima concluzie: - este necesara in prealabil o curatenie majora la ASF, incepand cu Ursache care trebuie expediat alaturi de Rusanu.

      2. curatenia la ASF nu are loc, bilteanu nu are limite sau jena ci doar mult tupeu (specific celor sustinuti politic), organele de cercetare si urmarire penala nu -isi fac simtita prezenta in cazul abuzurilor si ilegalitatilor facute de conducerile unor SIFs etc. - aspecte care ma fac sa cred ca in spate sunt interese politice. In consecinta, a 2-a concluzie logica este ca avem nevoie de curatenie politica majora a clasei politice care apoi, odata exorcizata, sa poata face curatenie in toate ministerele, institutiile si companiile sau regiile controlate sau coordonate politic, inclusiv la ASF. Asa stau lucrurile. Atat timp cat ASF protejeaza infractorii prin lipsa de reactie (sau reactie formala, ineficace) iar politicul nu intervine pentru a face corectiile necesare la aceasta asa-numita autoritate, inseamna ca mizeria este tolerata (daca nu chiar controlata) de mai sus. De 20 ani suntem condusi dezastruos de FSN si urmasii sai - PSD si fratele mai mic PDL, cu aceleasi metode si mentalitati primitive. Politicul este marea problema a Romaniei, corpul caracatitei ale carei tentacule sufoca institutiile, justitia, valorile si odata cu ele economia tarii si un trai cat de cat decent pentru romani (fericit este mult prea mult, dar macar un trai normal de-am avea).  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    doar sa nu vine dupa AGA la ritmul in care lucreaza Ursache. daca i-ar concerta corect am ami avea sanse sa iasa dividendul corect si nu ar ramane banii pentru devalizarea lui bilteanu.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Câtă lichiditate azi pe sifuri...exact ca in studiul de impact al dlui Ursache...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Daca a specula prostia celor care au impresia ca sunt specialisti se cheama infractiune, atunci da, Balteanu si Lakis sunt infractori. De fapt nu fac decat sa profite de oportunitatea fantastica de a trece ca prin branza, si perfect legal, prin marea de prosti cu pretentii de inteligenti

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Oportunitatea fantastica data de dimensiunea multiinfractionala a pietei de capital supravegheata de penali nu a fost descoperita doar de cleverul cuplu Bilteanu&Lakis, au mai fost si altii, toti unul si unul, vezi, Sima, Chelu, Vantu, Catarama....daca cadem pe spate in fata unor astfel de exemplare de "lupi de Wall-street" atunci adio BVB cu si fara polonezi fericiti, sa ramaneti voi cu desteptii care va fura, iar noi prostii o tulim.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Intra-adevar bilteanu este unul dintre inteleptii natiunii noastre (un autentic baiat destept, Bill Gates de Romania) care a descoperit oportunitati fantastice de a face avere in mod cinstit trecand prin marea de prosti. Sunt si alti rechini care au crezut ca pot prada nestingheriti prin marea de prosti si au ajuns in navoade iar de acolo mai departe, in conserve la racoare. Marea de prosti cu pretentii de inteligenti, tocmai a secat cand a iesit logicianul din ea.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Ce ti-a trecut prin tartacuta ta cu ureckile lungi si asezate pe spate? O mica rautate? O alica ar fi fost deajuns ptr ca glontul e ptr vanatul mare.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită