Gala BURSA 2018

Blestemul lui Cain (III)

Avocat GHEORGHE PIPEREA
Ziarul BURSA #Editorial /

 Avocat GHEORGHE PIPEREA

Genomul uman era considerat, pînă nu demult, "planul arhitectural" nemodificabil al omului, stabilit din prima clipă a concepţiei şi pînă la finalul vieţii. Repetabil la descendenţi, acest plan era considerat a fi repetabil, ca secvenţă genetică, şi la nivelul fiecărei celule din corp.

De aici concluzia facilă că nimic nu este hazard în concepţia şi dezvoltarea omului, (aproape) totul fiind determinabil, ca în relaţia mecanică dintre cauză şi efect. Or, dacă ştim cauza şi putem trasa legătura de cauzalitate, putem anticipa şi, respectiv, determina efectul. Exact la fel ar putea sta lucrurile cu manipularea genetică. Aşa cum unii dintre noi am intuit de ceva vreme, e evident că prin anii "90 ai secolului trecut s-au pus bazele unui adevărat determinism genetic şi nu doar ca teorie, ci chiar ca ştiinţă aplicată (tehnologie). Şi acest curent este, fără îndoială, angoasant.

Determinismul genetic este o nouă formă de fatalism, unul mai riscant şi mai periculos decît cel de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, el putînd reînvia idei greşite ale rasismului secolului al - XX-lea. După această formulă a legăturii de cauzalitate şi a manipulării genetice, omul ar fi o fiinţă a destinului, lipsit de liberul arbitru.

Românul are o zicală: "Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus".

Fasciştii împărţeau lumea în rase superioare şi rase inferioare, acestea din urmă fiind marginalizate şi, în extremis, exterminate.

Determinismul genetic poate împărţi lumea în oameni îmbunătăţiţi genetic (enhanced) şi oameni "normali", destinaţi unei vieţi la periferia lumii.

În 1997 am văzut un film cu Ethan Hawk, Uma Thurman şi Jude Law care explora exact acest subiect, al segregării rasiale pe criterii genetice. Filmul se numeşte Gattaca şi, deşi au trecut aproape 20 de ani de cînd a apărut, este încă foarte actual, întrucît pericolele presupuse de manipularea genetică a fiinţei umane, doar întrevăzute la acel moment în timp, sunt posibile acum şi, de aceea, sunt şi mai terifiante. Tehnologia construcţiei unui copil după planurile arhitecturale exacte ale părinţilor (copilul să fie un mare atlet, să aibă ochii albaştri, să prezinte risc de infarct zero, să aibă o capacitate cognitivă mare, să trăiască sute de ani) este posibilă aici şi acum. Am putea zice că ficţiunea a fost depăşită de realitate, din moment ce în Anglia, în anul 2014, s-a reuşit construcţia în vitro a unui embrion cu gene de la o femeie şi de la doi bărbaţi. Copilul respectiv are, biologic, o mamă şi doi taţi. Primul "superbebe" din lume, rezultat al unei tehnici de perfecţionare genetică pusă în operă într-o clinică privată din Anglia, este copilul unui cuplu de români. Tehnica este denumită "karyomapping" şi presupune ca, înainte de implantarea embrionului în uter, genele considerate periculoase (întrucît ar putea determina boli genetice sau degenerative) sunt înlăturate. În cazul bebeluşului cuplului de români s-au îndepărtat 200 de astfel de gene considerate periculoase(1). Nu este o tehnică sigură şi nici completă, dar cel mai preocupant este costul său foarte ridicat, lipsa banilor putînd face o selecţie "naturală" nedorită, puţin compatibilă cu drepturile omului. În afară de faptul că o asemenea tehnică este potenţial periculoasă la nivel fizic şi psihologic - nu se ştie cu ce se umple golul lăsat de cele 200 de gene înlăturate - rămîn probleme etice şi juridice delicate de rezolvat. Un doctor ginecolog român, Vlad Tică, se întreba : pînă unde se poate merge cu tratamentul genetic(2)? Într-adevăr, modificarea embrionului nu duce către eugenism?

Mesajul din Gattaca este, totuşi, optimist. Filmul se concentrează pe eforturile unui om normal, nemodificat genetic, de a deveni astronaut. Cu ajutorul unui om îmbunătăţit genetic care - ce ironie a destinului - avusese un accident şi ajunsese într-un scaun cu roţile, reuşeşte cumva să păcălească sistemul şi să zboare în Cosmos, deşi nu era construit să facă asta, probînd astfel că lucruri imposibile se întîmplă în fiecare zi.

Nu există determinism genetic. Omul este o fiinţă a opţiunii şi nu o fiinţă a destinului.

Omul a intuit acest adevăr în urmă cu multe mii de ani. În Geneza ni se relatează că Adam a ales să mănînce din mărul cunoaşterii, schimbîndu-şi, astfel, viitorul.

"Pentru că ai mîncat din pomul din care ţi-am poruncit: «Să nu mănînci!», blestemat va fi pămîntul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din ele în toate zilele vieţii tale!" (Geneza 3 : 17).

Primul şi cel mai important motiv pentru care omul nu este o fiinţă predestinată genetic ţine chiar de genealogie şi de strămoşi.

Este evident pentru geneticieni şi pentru paleontologi că actuala populaţie de 7 miliarde de oameni a Terrei este rezultatul încrucişării celor în jur de 200 de homo sapiens care, în urmă cu aproximativ 35 de mii de ani, au plecat din nord - vestul Africii ocupînd, mai întîi, Asia Mică, apoi Europa, apoi Asia şi, la final cele două Americi (primii băştinaşi americani sunt atestaţi cu teste de Carbon 14 ca fiind prezenţi acolo în urmă cu 20 de mii de ani).

Dacă ne întoarcem în timp 10 generaţii (200-300 de ani) este posibil să descoperim că avem o mie de strămoşi. Dacă mergem mai mult înapoi în timp, să zicem, 1000 de generaţii, numărul strămoşilor se măreşte în progresie geometrică, devenind atît de mulţi încît ar putea depăşi numărul secvenţelor de ADN. De aici concluzia paradoxală că există unii strămoşi ai noştri de la care, cel mai probabil, nu am moştenit nicio urmă de ADN.

Aşadar, nu suntem pe deplin ţigani, evrei, negri sau europeni. Suntem cîte puţin dintr-o mică parte din strămoşii noştri. De fapt, aşa cum speculează geneticienii, fiecare dintre noi are cel puţin 40 de milioane de strămoşi.

Toţi cei care sunt în viaţă în prezent pe Pămînt au un strămoş comun feminin care a trăit în urmă cu 160 mii - 200 de mii de ani. Acest strămoş comun feminin poate fi trasat prin analiza ADN-ului mitocondrial, care se transmite doar pe latura feminină a genealogiei. De asemenea, avem toţi un strămoş comun masculin care a trăit în urmă cu 240 de mii - 580 de mii de ani. Acest strămoş comun masculin poate fi dibuit după analiza cromozomului Y care se trasmite doar pe linia masculină.

Eva mitocondrială este numele convenţional dat de geneticieni celui mai recent strămoş feminin comun (most recent common ancester, MRCA). Se estimează că Eva Mitocondrială a trăit în urmă cu 200 de mii de ani undeva în estul Africii(3).

Adam cu cromozomul Y este numele convenţional dat de geneticieni celui mai recent strămoş comun masculin. În mod logic, cei doi ar fi trebuit să trăiască în acelaşi timp pentru a fi putut formă un cuplu ...

Unii spun chiar că cel mai recent strămoş comun al tututor oamenilor care trăiesc acum pe pămînt este cineva care a trăit acum 3500 de ani(4). A fost, probabil, contemporan cu Moise. Oare ce vor fi zis bigoţii şi rasiştii noştri despre asta? Probabil că viaţa lor va fi lipsită de orizont cînd vor fi citit asta. Ei bine, le urez şedere plăcută în lumea reală.

Suntem toţi fraţi.

Din păcate, suntem rude şi cu Hitler.

A două motivaţie pentru care determinismul genetic este o teorie greşită este aceea că nu există puritate genetică a unei rase sau a unei populaţii.

Din teoria evoluţionistă a lui Darwin (o teorie cu multiple confirmări empirice şi experimentale care a ajuns să fie greu de combătut chiar şi de cei mai duri creaţionişti) se desprinde ideea că evoluţia se caracterizează prin aceste două fenomene: speciaţia şi hibridarea.

Speciaţia este procesul evolutiv prin care, dintr-un strămoş comun, se desprind două specii diferite. Acesta este, în limbajul contemporan al biologilor, un drift genetic. Prin speciaţie (drift genetic) s-au desprins dintr-un strămoş comun omul şi maimuţă.

Hibridarea este procesul evolutiv prin care două specii se reunesc într-un descedent comun. Este ceea ce biologii contemporani numesc flux genetic sau migraţie a speciilor. Dintr-un măgar şi o iapă rezultă un catîr. Dintr-un măr şi un par rezultă o mara - pară.

Geneticienii au descoperit că, în timp, organismele pot suferi mutaţii genetice, adică alterări ale secvenţei iniţiale de ADN (ale codului genetic). Este posibil, de exemplu, că pigmentul diferit al pielii, formă ochilor, înălţimea medie etc. să fie rezultate ale unor mici mutaţii genetice. Sau, aşa cum se va vedea mai jos, aceste modificări şi diferenţieri pot fi rezultatul unor factori exteriori, de mediu.

Speciaţia, hibridarea şi mutaţiile genetice sunt cauzate, cel mai probabil, de selecţia naturală. Sub presiunea nevoii de perpetuare a speciei, organismele se adaptează. Rezistă cel mai puternic. Supravieţuieşte cel mai capabil de adaptare.

Din acest punct de vedere, e interesant ce spunea Ulrich Bahnsen(5). Specia Homo sapiens este într-un proces de turbo-evoluţie. Civilizaţia, de la începutul erei timpurii, s-a accelerat de 100 de ori. Sunt zone ale genomului uman care s-au dezvoltat mult mai rapid şi mult mai mult decît ale oricărei alte primate. E foarte probabil că, în aceste condiţii, va urma o speciaţie. Iar, dacă urmează o speciaţie, înseamnă că trebuie să ne aşteptăm că omul actual va deveni (dacă nu cumva este deja) punctul nodal din care se va desprinde o altă specie de om, un ultra-om. Ce importanţă ar mai avea, într-o asemenea eventualitate, discuţiile despre puritatea rasei?

În plus, există o a treia motivaţie pentru care teoria determinismului genetic este greşită. Poate că această a treia motivaţie este, de fapt, cea mai puternică.

Atunci cînd Bill Clinton a anunţat, în 2000, că America a descifrat genomul uman (concept denumit de Clinton "Cartea vieţii", utilizînd un pic forţat şi cam blasfemiator un termen din Apocalipsa), el a ignorat, probabil involuntar, studiile de epigenetică şi, mai ales, a ignorat constatarea simplă a acestor studii că genomul nu este un text stabil pre-determinat. Nu poţi "citi" un om descifrîndu-i genomul, deci nu există predestinare genetică(6).

În realitate, (epi)genomul nostru este în permanentă construcţie şi modificare. Trupul şi sufletul, sănătatea, boală, dezvoltarea şi îmbătrînirea, toate sunt influenţate de o alternanţă genetică şi de factori externi a căror complexitate refuză orice model şi orice predicţie. Fiecare om, ba, mai mult, fiecare celulă a corpului sau, reprezintă un univers genetic în sine şi pentru sine(7). Fiecare celulă conţine o pereche de 23 de cromozomi X. La bărbaţi, se adaugă un cromozom Y. Arhitectura acestora este de o diversitate infinită.

Pe de altă parte, cromozomii nu conţin decît în proporţie de 50% molecule de ADN. Restul sunt proteine (histone) în jurul cărora se încolăcesc spiralele (helixurile) de ADN. Iar acestea pot fi supuse unor modificări externe. Aceste proteine sunt purtătoare de informaţii şi markeri epigenetici8. Aşadar, factorii de mediu înconjurător se pot "impregna" în moştenirea genetică. Este ceea ce în biologia moleculară se numeşte epigenetică(9).

Genele şi acel "ceva" în plus care compune, alături de gene, cromozomii, transmit şi moştenirea emoţională sau culturală. Este ceea ce ne învaţă epigenetica.

Este tulburător că aceste "semnături" genetice transmit nu doar modificări fizice, dar şi stări emoţionale (frică, fobiile, angoasele şi alte emoţii negative) şi chiar trăsături culturale şi talente artistice. Cercetările de epigenetică par să ducă la concluzia că evenimente traumatizante din trecutul nostru sau al strămoşilor noştri lasă "cicatrici" emoţionale la nivelul ADN-ului. Acestea nu sunt simple amintiri, ci determinanţi intrinseci ai unor trăiri similare la urmaşi. Ele nu dispar, chiar dacă sunt uitate. Cei doi inventatori ai conceptului de epigenetică (Szyf şi Meany) susţin că aceste stări emoţionale sunt ca un fel de "reziduu molecular", care rămîn parte din codul nostru genetic şi, deşi uitate, riscă să reapară la a două sau a treia generaţie ori chiar mai tîrziu. Ei susţin că ADN-ul rămîne la fel, dar tendinţele psihologice şi comportamentale, care pot fi moştenite, se pot modifică. Sau că, dimpotrivă, mecanismele epigeneticii nu ţin doar de deficit şi slăbiciune, ci şi de rezistenţă, forţă vitală şi educaţie.

Sub influenţa unor factori externi, prin gene se transmit trans-generaţional emoţii, cum ar fi teamă, angoasă, ura, suferinţă generate de foamete, efectele negative sau secundare ale medicamentelor, drogurilor şi fumatului ("păcatele tatălui"), dar şi "patern"-ul cultural şi apartenenţa la grup.

Sună ciudat, pare scenariu de film horror, dar este adevărat: fobiile, cum ar fi arahnofobia (teamă de păianjeni), claustrofobia (teamă de spaţii închise), şi chiar xenofobia (teamă de străini) pot fi moştenite. Moştenirea trans-generaţională epigenetică înseamnă transmiterea ereditară a informaţiilor exterioare, din mediul natural, social şi cultural în care au trăit strămoşii apropiaţi (4-5 generaţii). Aceste informaţii determină schimbări chimice ale genomului, nu atît de drastice încît să devină mutaţii genetice sau saltul de la o specie la altă, dar care afectează modul în care ADN-ul este "împachetat" şi replica la moştenitori, fără a-i altera secvenţă(10).

Epigenetica este la fel ca schimbările climei. Variaţii mici de temperatură, de presiune a aerului, de umiditate, lucruri mici care nu pot fi prevăzute "la faţa locului", pot provoca în lanţ, la capătul celălalt al planetei, consecinţe gigantice. Acesta este aşa-numitul "efect fluture" din teoria haosului: o simplă bătaie din aripi a unui fluture, un lucru atît de mic încît trece, de regulă, neobservat, poate provoca un taifun în Japonia. Dar variaţiile climatice, oricît de drastice, nu modifică climatul, acesta fiind un trend al climei care se modifică, adică suferă mutaţii ample, doar la intervale foarte mari de timp. Schimbarea climatului înseamnă trecerea într-o altă eră. Aşa a fost, spre exemplu, succesiunea glaciaţiune - potop - era actuală. Tot aşa, epigenetica nu modifică esenţial ADN-ul, nu generează mutaţii care să ducă la apariţia altei specii, ci modificări vizibile în perioade de timp ce acoperă 4-5 generaţii (100-150 de ani). Mutaţiile necesare apariţiei unor noi specii necesită, spre comparaţie, perioade lungi de timp, ere întregi.

Epigenetica transgeneraţională probează faptul că de la unii strămoşi putem să nu moştenim nicio genă. Mai mult, moştenirea epigenetică se transmite deseori în salturi (de la străbunic la strănepot), ca într-o legitate a haosului care refuză orice clasificări şi predicţii.

Transmiterea la strănepoţi a "păcatelor" străbunicului ar putea speria, deşi e clar că moştenirea culturală, a talentelor artistice (e posibil că într-o familie de rapsozi să existe mulţi membri fără niciun fel de talent pentru muzică, dar, de regulă, acest talent se transmite, şi nu doar prin educaţie, ci chiar prin moştenire epigenetică), a emoţiilor pozitive şi a rezistenţei epigenetice la intemperii ar trebui, dimpotrivă, să ne dea confort.

O explicaţie a acestor ciudăţenii pare a fi aceea că sperma poate fi impregnată cu markeri ("semnături") externi care transmit aceste modificări (mutaţii) genetice între 3-4 generaţii. Geneticienii denumesc acest tip de semnătură genetică "mecanism de metilare". Alimentarea celulelor cu mai mult sau mai puţin methyl, compus care se ataşează de histone şi care afectează expresia ADN-ului aflat în vecinătate, poate însemna că grupurile de methyl ataşează ADN-ului celular numai acele proteine particulare necesare acelei celule, care devine astfel : celulă pancreatică, hepatică, sanguină etc. O celulă a creierului conţine acelaşi ADN că şi o celulă a ficatului dar, cumva, "ştie" codul necesar pentru a se alimenta doar cu acele proteine care îi sunt necesare pentru a fi celulă a ficatului sau a creierului. Şi aceeaşi celulă este unică, irepetabilă. Grupurile de methyl sunt ataşate de gene, dar sunt, totuşi, separate de dublul helix al ADN-ului.

Este posibil că aceste modificări epigenetice să fie rezultatul unui tip special de iluzionism practicat de unele proteine care uneori "păcălesc" sistemul imunitar, emiţînd informaţia falsă că ar fi viruşi sau alţi agenţi infecţioşi cînd, în realitate, sunt proteine. Aceşti "iluzionişti" sub-moleculari se numesc prioni. Nu sunt viruşi sau alte organisme unicelulare, întrucît nu se pot reproduce singuri, ci proteine, fără ADN propriu. Se pare că aceste proteine au capacitatea de a determina unele celule să se auto-replice, fără "ajutorul" programului genetic impus de ADN, ceea ce, la om, poate cauza boli degenerative că Alzheimer, Parkinson, Creutzfeldt - Jacob (boală vacii nebune) sau demenţă. De asemenea, prionii par a avea capacitatea de a "îmbrobodi" unele proteine care conţin modificări ce ar putea dauna organismului, ascunzîndu-le efectele. Conform geneticianului american Susan Lindquist, prionii au capacitatea "aproape magică" de a ascunde efectele potenţial detrimentale ale unor proteine, făcîndu-le să pară că au dispărut, exact la fel cum un iluzionist ascunde un iepure în pălărie. Organismul este, cel puţin temporar, salvat, întrucît acele efecte sunt blocate. Prionii-iluzionişti se activează, după toate probabilităţile, în condiţii dramatice care ar putea afecta organismul la un moment dat. Spre exemplu, dacă organismul este supus unor temperaturi extreme. Lindquist a descoperit, experimental, că diformităţile unor insecte, absente la exemplarele normale, sunt cauzate de incapacitatea prionilor de a ascunde efectele unor proteine, şi nu unor mutaţii genetice. Adică, acele "mutaţii" ar fi putut există la toate acele insecte, dacă cele mai multe dintre ele nu ar fi avut prioni care să le ascundă eficient efectele (n.n. - e clar că nu mai vorbim de mutaţii, cînd aceste modificări ar putea apărea la toate exemplarele, dacă nu ar funcţiona mecanismul de ascundere "pus la punct" de prionii iluzionişti ...). În plus, Lindquist a demonstrat pe cale experimentală că aceşti iluzionişti au şi capacitatea de a înmagazina în interiorul genomului efectele ascunse, nedorite, ale unor proteine. Că nişte baterii mobile, aceste proteine "îmbrobodite" (cuvîntul în engleză este chaperoned, fiind derivat, probabil, din francezul chaperon = glugă, fes) se pot transmite la descendenţi. Iar la descendenţi, probabil, organismul receptor nu va mai fi capabil să ţină în mod eficient ascunse aceste efecte nedorite, de unde posibilă degenerescenţă(11). Sistemul imunitar interpretează informaţia că fiind corectă şi atacă aceşti prioni pe care îi consideră agenţi infecţioşi, de unde alte posibile modificări de ADN. Lupusul, spre exemplu, este o boală autoimună în care propriul sistem imunitar luptă contra organismului pe care, în mod normal, ar trebui să îl apere, dar face acest lucru anormal pentru că, probabil, este păcălit de aceşti "iluzionişti" de nivel infinitezimal, denumit prioni.

În altă ordine de idei, epigenetica probează experimental că tot ce mănînci, beai, ingerezi, inclusiv medicamente, tutun sau droguri, toate acestea pot afecta generaţiile viitoare. Acidul folic pe care îl iau femeile însărcinate pentru a evita riscuri ale unor defecte congenitale, precum şi cel pe care îl consumă copiii în laptele praf este un purtător de methyl, care poate determina modificări epigenetice. Toate cerealele pe care le mîncăm noi şi copii noştri sunt "fortificate" cu acid folic. În plus, luăm suplimente alimentare, de genul multivitaminelor, care sunt, de asemenea, determinanţi ai unor modificări epigenetice. Cu aceste medicamente, suplimente sau ingrediente "minune" se rezolva, teoretic, unele probleme ale generaţiei actuale, dar se generează risc de afecţiuni la generaţiile care vin, cum ar fi autismul, sindromul Down sau lupusul. Vaccinurile, de asemenea, ar putea avea efecte epigenetice. E posibil că înmulţirea numărului de cancere, depresii, Alzheimer, să fie cauzată şi de aceşti factori epigenetici angrenaţi de alimentaţia şi medicamentaţia ultimului secol. Nu se ştie încă. Moshe Szyf susţine chiar că "greutăţile ridicate [şi energizantele înghiţite, adaug eu] de tată pentru a face muşchi, dietele severe pe care le ţine mama pentru a slabi", toate acestea pot afecta nepoţii şi strănepoţii celor doi. E clar, însă că descoperirile epigeneticii probează că fiecare dintre noi avem o responsabilitate pentru integritatea genomului uman. Epigenetica ne spune că lucrurile mici din viaţă noastră pot avea efecte de mare amplitudine în viitor, în viaţă altora(12).

Jean-Baptiste Lamarck, biolog francez din sec XIX, un fel de concurent al lui Darwin, a susţinut că unele organisme degenerate transmit propriile defecte generaţiilor viitoare. Lamark a fost multă vreme (şi rămîne) ostracizat, întrucît, extrapolînd această idee la oameni, ea ar fi putut alimenta teorii rasiste. De altfel, unul dintre pionierii crimonologiei moderne, Cesare Lombroso, explică tentaţiile sau pulsiunile criminale ale indivizilor prin stigmatele pe care aceştia le purtau, moştenite fiind de la părinţi degeneraţi (aţi auzit, desigur, de "omul lombrosian", prezenţa episodică în romanele lui Emile Zola). Au fost, din păcate, chiar şi politicieni importanţi, în esenţă democraţi şi umanişti, care au luat de bune aceste teorii. Aşa a fost, spre exemplu, Theodore Roosevelt, fost preşedinte al SUA care, în anul 1913, spunea că societatea nu face nicio afacere dacă permite degeneratilor să-şi perpetueze specia. Iar de curînd, un specialist în biologie moleculară, Oliver Rando, de la Şcoala medicală din Worcester a Universităţii din Massachusetts, a ajuns, pe cale experimentală, la concluzia că acest gen de moştenire a "păcatelor tatălui" chiar se întîmplă în cazul unor animale(13).

Este cert un singur lucru. Că nu ştim. Nu se ştie de ce unii dintre nepoţii masculini ai unui bărbat sunt "beneficiarii" calviţiei bunicului, în timp ce alţii nu au această "şansă". Nu se ştie cu exactitate de ce, spre exemplu, unii dintre nepoţii unui bărbat care, în copilărie, a suferit de foame, sunt expuşi riscului de atac de cord cauzat de obezitate sau de ce femeile care au început să fumeze înainte de vîrstă de 11 ani au născut băieţi predispuşi la obezitate. Se ştie doar că fenomenul există şi se ştie că nu toţi descendenţii moştenesc aceste riscuri. Se pot întîlni şi "salturi" peste generaţii - spre exemplu, o modificare epigenetica găsită la stră-bunic se regăseşte peste patru generaţii, la strănepot, generaţiile intermediare "scăpînd" cumva acestei reprogramări epigenetice a străbunicului. Unele gene, pur şi simplu, scapă acestei influenţe externe. Spre exemplu, ochii albaştri sunt, după toate probabilităţile, modificări epigenetice. Un individ cu ochi albaştri poate proveni dintr-o familie de afro-americani în care nimeni din neamul sau aflat încă în viaţă nu are ochi albaştri şi poate avea urmaşi care să repete modificarea la cîteva generaţii distanţă şi, în orice caz, în mod selectiv. La fel este cazul albinoşilor. De aici şi formulă "epigenetica transgenerationala", întrucît aceste modificări nu se transmit din generaţie în generaţie, ci "sar" peste una sau mai multe generaţii.

Epigenetica nu este că un blestem al lui Cain. Ultrareligioşii nu trebuie să se entuziasmeze, chiar dacă în Biblie stă scris:

"Glasul sîngelui fratelui tău strigă către Mine din pămînt. [...] zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pămînt" (Geneza, 4 : 10,12).

"... tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, că tot cel care îl întîlni să nu-l omoare" (Geneza, 4 : 15).

Ca şi Cain, toţi suntem irepetabili. Şi, spre deosebire de Cain, foarte puţini oameni devin fratricizi în speranţa bizară de a se face plăcuţi lui Dumnezeu.

Epigenetica nu este nici că blestemul din Biblie, care îl urmăreşte pe osîndit nu doar pînă la moartea să, ci şi timp de 7 generaţii după el. Genomul este tiparul vieţii, dar epigenomul este schiţa acestuia tipar, software-ul care îl face să funcţioneze. "Scuturaţi-l îndeajuns de bine şi îl veţi putea curaţi, scăpînd astfel, de "blestemul" familiei"(14).

Poţi alege sau decide dacă eşti un om bun sau rău. Iar părinţii, comunitatea, amprenta culturală, toate acestea pot determina, în mai mare măsură decît genele, comportamentul şi destinul unui om.

Deşi trecutul alor noştri se regăseşte în noi, mai mult sau mai puţin evident, fiind purtat de noi prin moştenire emoţională sau culturală, epigenetica transgeneraţională ne învaţă că nu există un determinism genetic. Populaţiile şi indivizii se pot schimba, inclusiv prin acţiune conştientă.

Dacă credem prosteşte că genele ne determina viaţă şi destinul pierdem controlul asupra vieţii noastre. Or, noi (încă) avem posibilitatea de a opta. Omul e om tocmai pentru că poate opta, schimbîndu-şi viitorul.

Omul e o fiinţă a probabilului, nu una a destinului. Numai Cain îşi poartă pecetea pe frunte la nesfîrşit.

Nota

(1) A se vedea http://adevarul.ro/news/societate/cum-fost-creat-superbebe-metodele-motivele-interventiei-geneticienilor-britanici-micutului-lucas-neagu-1_555c97b2cfbe376e3568b29e/index.html. Ziaristul trage concluzia - cam prea entuziastă - că bebeluşul Lucas Neagu este primul copil complet sănătos din Europa...

(2) Ibidem.

(3) Cei religioşi s-ar putea să fie surprinşi de această constatare: în Biblie se vorbeşte de Eva mitocondriala. În Geneză, 3 : 20 stă scris: "Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adica viaţa, pentru ca ea era să fie mama tuturor celor vii".

(4) http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/4879-genealogia-pe-baza-adn-ului.html

(5) Ulrich Bahnsen, AND-ul: dispariţia unui mit, în Die Zeit, 12.06.2008, preluat pe site-ul Quibono, la adresa http://quibono.net/adn_disparitia_unui_.html.

(6) Este interesant că există, în prezent, încercări de a descifra epi-genomul uman. Proiectul Genomului Uman, condus de SUA şi făcut public în anul 2000 de Bill Clinton, a cartografiat peste 3 miliarde de perechi de baze nucleotide în ADN-ul uman. "Harta" rezultată, un volum uriaş de informaţie, ar fi o picatura într-un ocean faţă de o eventuală hartă epigenetică a omului. Markerii epigenetici sunt diferiţi în fiecare ţesut şi, în plus, se schimbă permanent. Un singur individ nu are un singur epigenom, ci o multitudine de epigenoame. Epigenomul este ca un software care este capabil sa induca hardware-ului ADN să "fabrice" o impresionantă varietate de celule, ţesuturi şi comportamente individuale. A se vedea Ethan Watters, DNA is not destiny : the new science of epigenetics, editorial, nr. din nov 2006, aici: http://discovermagazine.com/2006/ nov/cover.

(7) Ididem.

(8) Emma Whitelaw, citată aici: Ethan Watters, DNA is not destiny: The new science of epigenetics, editorial, http://discovermagazine.com/2006/nov/cover.

(9) Epigenetica este rezultatul juxtapunerii pe cuvîntul genetica a cuvântului epi din greaca veche care, conform Wikipedia, înseamnă de dincolo de-, din afară-; epi-genetica inseamnă, deci, de dincolo de genetică. Cuvântul a fost pentru prima dată utilizat de Moshe Szyf şi Michael Meany.

(10) Cei interesaţi pot vedea, pentru mai multe amănunte, un articol publicat în Revista Nature de Virginia Hughes: Epigenetics: The sins of the father. The roots of inheritance may extend beyond the genome, but the mechanisms remain a puzzle, 05 March 2014. Iată link-ul: http://www.nature.com/news/epigenetics-the-sins-of-the-father-1.14816.

(11) O parte din aceste concluzii sunt expuse aici: SL Lindquist, I Berlin, True HL, Epigenetic regulation of translation reveals hidden genetic variation to produce complex traits, Nature, sept 2004. Mult mai recent, concluzii şi analize ale subiectului se găsesc aici: Susan Linquist, Randall Halfmann s.a., Prions are common mechanism for phenotypic inheritance in wild yeasts, Nature, febr 2012. Wild yeast = drojdii salbatice. Despre odiseea cercetărilor efectuate de Lindquist încă din anul 1971, a se vedea un scurt material scris de Bijal P. Trivedi, Prions and chaperons : outside the fold, revista Nature, nr. din februarie 2012; articolul se găseste aici http://www.nature.com/news/ prions-and-chaperones-outside-the-fold-1.10026.

(12) Moshe Szyf, citat aici: Ethan Watters, DNA is not destiny: The new science of epigenetics, editorial, http://discovermagazine.com/2006/nov/cover. Mă întreb, retoric, desigur, dacă o fi posibil (sau o fi bine) să se caute un medicament epigenetic care să elimine acei markeri nedoriti? De exemplu, să dezinhibe toate simţurile, făcăndu-ne să vedem mai bine, să memorăm mai bine şi să învăţăm mai rapid, să fim mai rapizi şi rezistenţi? Sau să ştergem din istoria epigenetică proprie toate relele cu care s-au confruntat străbunicii noştri, toate războaiele, foametea, abandonurile care ar putea să ne afecteze viaţa şi, prin salt transgeneraţional, viaţa descendenţilor noştri?

(13) Ibidem.

(14) Dan Hurley, in Revista Discovery, nr.din mai 2013, editorial: Experienţele îsi lasă semnele epigenetice în genele tale. Iată şi linkul: http://discovermagazine.com/2013/may/13-grandmas-experiences-leave-epigenetic-mark- on-your-genes. E interesant, totuşi, ca în Biblie apare acest concept, nenumit, dar simţit deja încă de acum 3000 de ani, concept pe care noi, cei ce trăim în sec XXI, abia acum am reuşit să îl denumim epigenetica transgeneraţionala.

Opinia Cititorului ( 7 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Imi place domnu' Piperea ce minte agera aveti! Suntem cu totii frati! Fratele meu, avocat, cand vin la mata la cabinet sa planuim cum sa nu ma pacaleasca ceilalti frati ai mei de la banci, poti sa ma ajuti ca pe un frate? Adica gratis? Sau branza e pe bani?

    In alta ordine de idei, esti penibil. Adica, dupa rationamentul matale, pueril, persoana matale este frate cu amoeba. Ceea ce n-ar fi exclus. La cum gandesti. Si de fapt n-ai inteles nimic. Toti suntem frati cu Eminescu ca folosim aceleasi cuvinte, cu Shakespeare ca folosim aceleasi litere si cu Gauss si Euler ca folosim aceleasi cifre. Si de fapt suntem frati cu Nebuloasa M31 Andromeda, cu gaura neagra de la deal de noi si cu Bing-Bang-ul ca folosim aceleasi elemente atomice... 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Tot eu sunt. Adica, daca ma gandesc mai bine, eu sunt frate cu Dumnezeu. Discutabil. Da' mata, domnu' avocat, sigur esti frate cu Dumnezeu. Probabil fratele mai mare. Ca atunci cand fratele mai mic a zis-o pe aia cu lumina, matale erai cu radiatia in buzunar. Cumparata cu franci elvetieni. La cursul zilei. Zi? Care zi? Ca nu era lumina?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Are dreptate Piperatul,..." Exact la fel ar putea sta lucrurile cu manipularea in acordarea creditelor si apoi in "apararea" datornicilor. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Ne -am dat naibii...noi asteptam rezolutii, procese castigate si maestrul are veleitati de genetician ....maine poimaine il loveste si talentul modei sau cine mai stie ce...maibine ar studia cu zamfir directiva aia cu darea in plata a garantiei ca ori nu au inteles -o ori nu au tradus-o bine...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Imi place comment-ul dvs. Domnu' Piperea nu agreaza opinii contrare in general probabil fiind fascinat de Coreea de Nord. Daca va uitati din greseala ca mine pe contul domniei sale de Facebook veti constata in 5 minute de privit ca este mereu deranjat de opiniile contrare. Criticile de azi de acolo cred ca se refera la dvs, ha ha. Nu-l luati in seama, nu merita. Are un grup de aplaudaci acolo pe faceboook, ca n e nici o opinie contrara. Singurul care a indraznit e sfatuit sa 'se calmeze putin'. Domnu' Piperea nu faca fata criticilor.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Avocatule mai lasa vrajeala si pune mana si castiga procesele clientilor. Nu faci decat sa te acoperi de un aer fals, bannezi clienti pe Facebook, cine nu e cu tine este impotriva ta. O sa fi un potential Prakletos cand o sa-ti faci treaba ca un profesionist in litigiul colectiv cu Banca aia care are cele mai multe active. Bati pasul pe loc si faci jocul bancii, clientii tai platesc de 5 ani abuzuri fara sa le castigi nimic. Daca vrei sa te canonizeze BOR si sa-ti plimbe moastele, nu te retine nimeni. Dar cand te-ai bagat intr-o treaba serioasa care ti-a crescut prestigiu si esti astazi ceea ce esti ( "Sursa" cum spui acelui dosar), ar trebui sa fi onorat si sa intorci rasplata. Altfel, nu e decat demagogie. Apropo, nu sunt oaie cum m-ai denumit, ca te comentez negativ, te bat oricand doresti cu argumente.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    ...Blestemat vei fi de toate,

    Far' a prinde chiar de veste... 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită