marește imaginea  Sursa foto: Agerpres
     La presiunea media, Jandarmeria a prezentat efectele folosite în tratamentul aplicat protes­tatarilor în 10 august, în Piața Victoriei. Nu am folosit sintagma "reprimarea manifestației" pentru că aceasta a continuat și după utilizarea din belșug a mijloacelor din dotare.
     Să fi spus "iritarea populară" ar fi fost la fel de nepotrivit, pentru că specialiștii Ministerului de Interne ne-au asigurat public că substanțele chimice întrebuințate nu sunt nicidecum iritante, așa că enervarea generală n-a fost generată de factori fizici, ci s-a manifestat doar la nivel conotativ, la figurat.
     Maistrul militar Alexandru Dinică, plutonier adjutant la Serviciul Tehnic al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, cel care a fost pedepsit cu ingrata sarcină de a găsi eufemisme, litote și diminutive care să gratifice cât mai împăciuitor acțiunile aparatului represiv, a prezentat cât s-a priceput el de bine grenadele de mână cu corp de cauciuc, lansatorul de calibru 38, pulverizatorul de șapte litri, spray-urile de mână. 
     Paula Tănase, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, și-a depus candidatura la selecția organizată de Ministerul Justiției pentru funcția de șef al DNA.  click să citești tot articolul
Analiză Tradeville, primul semestru:
     Creșterea sistemului bancar din România se reflectă și în rezultatele înregistrate de două dintre instituțiile bancare listate la Bursa de Valori București (BVB), BRD - Groupe Societe Generale (BRD) și Erste Bank Group (EBS), ale căror activități de creditare au crescut, influențând pozitiv totalul veniturilor și profitul, relevă o analiză de specialitate, remisă astăzi Redacției noastre.  click să citești tot articolul
INADVERTENȚELE DIN RAPORTUL LUI CARMEN DAN:
     *  Falsul incident de la Springtime a premers emiterea ordinului scris al prefectului Speranța Cliseru
     
     Reprimarea violentă a mitingului din 10 august nu și-a stins încă ecourile. În urma intervenției în forță a Jandarmeriei, 452 de persoane au fost rănite și au fost depuse peste 300 de plângeri penale împotriva violențelor exercitate de forțele de ordine.  click să citești tot articolul
Alexis Tsipras:
     Grecia "își reia astăzi în mâini destinul", s-a felicitat astăzi premierul grec Alexis Tsipras, într-un mesaj televizat de pe Insula Itaca - simbolul lungii călătorii a lui Ulyse, relatează AFP.  click să citești tot articolul
     *  ACTUALIZARE 14:30 Ministrul de Interne, audiată în Parlament: "Poate că o să ajungem să vorbim și despre agresivitatea celor care au forțat intrarea în Guvern și care au pus o presiune constantă și foarte puternică pe dispozitivul de jandarmi".
     Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, audiată astăzi în comisia de apărare din Parlament în legătură cu modul de intervenție a forțelor de ordine la mitingul din 10 august, din Piața Victoriei, consideră că ar trebui să se vorbească la un moment dat și despre agresivitatea protestatarilor care au forțat cordonul de jandarmi și au încercat să intre în curtea sediului Guvernului. După un...  click să citești tot articolul
CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM:
     *  INS: "Rata locurilor de muncă vacante - în creștere, cele mai puține dintre acestea regăsindu-se în industria extractivă"
     
     Țara noastră dispune de tot mai puțină forță de muncă și, deși are competențe și calificare reduse, solicită salarii neadecvate în raport cu acestea, este de părere Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM). Domnia sa ne-a declarat: "Pe de o parte nu mai avem forță de muncă, deci rata șomajului este realistă (oamenii de afaceri angajează, în această situație, pe cine apucă, numai cine nu vrea nu se mai angajează astăzi),...  click să citești tot articolul
ÎN CONTEXTUL SANCȚIUNILOR IMPUSE DE SUA
     Guvernul iranian este în căutare de soluții ca să-și distribuie petrolul și să transfere veniturile astfel obținute după ce Statele Unite s-au retras din acordul nuclear cu Teheranul și au impus noi sancțiuni sectorului energetic din aceas­tă țară, respectiv celui bancar.  click să citești tot articolul
     Polonia și-a propus să devină un hub energetic în Europa Centrală și de Est, a declarat astăzi președintele polonez Andrzej Duda, cu ocazia unei vizite de stat în Australia și Noua Zeelandă, informează PAP.  click să citești tot articolul
     Dolarul este în scădere, astăzi, față de principalele valute, după ce președintele american Donald Trump a afirmat că Europa și China manipulează cursul monedelor lor, acesta criticând în remarci separate majorările de dobânzi ale Rezervei Federale (Fed), transmite Bloomberg.  click să citești tot articolul
Cazul pastorului Brunson:
     Administrația Trump a respins o ofertă a Turciei, care propunea eliberarea unui pastor american în schimbul opririi unor proceduri contra unei bănci turce, care ar putea să primească amenzi colosale în Statele Unite, dezvăluie Wall Street Journal (WSJ), relatează AFP.  click să citești tot articolul
Primul Semestru:
     Romaero București, companie de stat specializată în producție, servicii și cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile și militare de pasageri sau cargo, a raportat pierderi de 14,13 milioane lei în primul semestru, la jumătate față de cât fusese aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli, potrivit rezultatelor aprobate de Consiliul de Administrație.  click să citești tot articolul
     Grecia a ieșit, ieri, din al treilea plan de ajutorare, fără să fi terminat, însă, austeritatea și reformele, relatează AFP, conform News.ro.  click să citești tot articolul
     Senatorul PSD Mihai Fifor, Ministrul Apărării, afirmă că Dan Nica, europarlamentar, colegul său de partid, a fost amenințat cu moartea pentru că susține înființarea unei comisii parlamentare pentru analizarea evenimentelor din 10 august din Piața Victoriei.  click să citești tot articolul
LA JUMĂTATE DE SECOL DE VIAȚĂ A PRODUCĂTORULUI AUTO DE LA MIOVENI
     Peste 90% dintre automobilele fabricate de Dacia merg la export. Uzina de la Mioveni a sărbătorit, ieri, o jumătate de secol de la fabricarea primului autoturism marca Dacia, timp în care producția constructorului român de autovehicule a depășit 6 milioane de unități. În data de 20 august 1968 era inaugurată Uzina de Autoturisme Pitești (UAP), arată un comunicat citat de Agerpres. Conform acestuia, primul autoturism ieșit de pe porțile uzinei purta numele Dacia 1100 și era un vehicul produs după licența modelului Renault R8. Un an mai târziu, intra în fabricație Dacia 1300, care avea să fie modelul de bază al mărcii timp de aproape trei decenii.  click să citești tot articolul
     Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat o investigație cu privire la toate aspectele rezultate în urma informațiilor apărute în spațiul public privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat (Pilon II) în acțiunile Digi Communications, informează ASF printr-un comunicat remis Recației noastre.  click să citești tot articolul
     Dividendele plătite la nivel global au înregistrat o creștere de 12,9% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând o nouă valoare record de 497,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Janus Henderson Global Dividend Index, informează CNBC.  click să citești tot articolul
     "PepsiCo" Inc., al doilea mare producător mondial de sucuri, a decis să cumpere "SodaStream International" Ltd. pe 3,2 miliarde de dolari, obținând astfel tehnologia companiei israeliene pentru fabricarea băuturilor răcoritoare la domiciliu, pe fondul amplificării preocupărilor legate de deșeurile de plastic, informează Bloomberg.
     "PepsiCo" va plăti 144 de dolari în numerar pentru o acțiune "SodaStream", potrivit anunțului făcut ieri de cele două companii, cu 11% mai mult decât prețul de închidere al acestor titl­uri­ la data de 17 august, pe piața din Tel Aviv.  click să citești tot articolul
     *  Lipsă acută de oameni în sectorul siguranței feroviare
     *  Deficit bugetar de 95 milioane lei, înaintea negocierii contractului colectiv de muncă
     *  Contractul pe spațiile comerciale, necesar pentru bazele de tratament și de odihnă construite de sindicat
     
     Sute de sindicaliști de la metrou au protestat, ieri, în fața Ministerului Transporturilor. Conform unui comunicat de presă emis de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), angajații Metrorex sunt nemulțumiți de lipsa acută de personal, de deficitul bugetar...  click să citești tot articolul
AUTORITATEA PIEȚEI DE CAPITAL ȘI-A DAT AVIZUL
     Recent privatizata Bursă de Valori din Tel Aviv (Tel Aviv Stock Exchange - TASE) a obținut aprobarea autorității pieței de capital din Israel pentru înstrăinarea unei participații de circa 20% către fondul de investiții Manikay Partners și a aproximativ 19% către alți patru investitori străini.  click să citești tot articolul
BITDEFENDER:
     Specialiștii în securitate cibernetică ai Bitdefender au investigat, recent, o serie de atacuri care au vizat instituții financiar - bancare din Europa de Est și Rusia.  click să citești tot articolul
Cătălin Avramescu
     Încep prin a vă asigura că întâmplarea următoare este adevărată. Zilele trecute eram pe un website din acelea pe care le folosești pentru a găsi camere de hotel. Până să apuc să scriu ceva în caseta de căutare, site-ul mi-a prezentat câteva reclame. "Paris, 37 de euro". Și alta: "Mamaia, 121 de euro".
     Pare incredibil, nu-i așa?... Vă spun atunci alta, la fel de adevărată. Am petrecut o săptămână în Stiria, o regiune a Austriei. În ultima zi înainte să plec spre România am stat la Graz. Hotel nou de patru stele, în mijlocul orașului. Mic dejun luat în Hauptplaz, la o patiserie excelentă. Ne-a costat, în total, 89 de euro (cu cameră dublă).  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri
LA JUMĂTATE DE SECOL DE VIAȚĂ A PRODUCĂTORULUI AUTO DE LA MIOVENI
REFERITOR LA ORDONANȚA PRIVIND GARANTAREA PACHETELOR TURISTICE:
DUPĂ SUSPENDAREA CONTRACTELOR DE MUNCĂ PENTRU O PERIOADĂ DE ZECE ZILE LUCRĂTOARE
Internaţional
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a coborât cu 4,17 bani în fața monedei naționale.
     * Francul s-a depreciat la 4,0809 lei
     Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6434 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,49 bani, comparativ cu ședința anterioară, când euro a fost cotat la 4,6483 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni stagnează la 3,27%, valoarea înregistrată și în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.08.2018
BVB
     * Prime Transaction: "Săptămâna se deschide cu creșteri pentru toți indicii bursieri"
     
     Prima ședință de tranzacționare a Bursei de Valori București (BVB) din această săptămână s-a...  click să citești tot articolul
21.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, în baza speranțelor legate de rezultatele negocierilor comercicale China - SUA, care vor avea loc săp­tămâna aceasta.
     Titlurile gigantului...  click să citești tot articolul
20.08.2018
BVB
     * Prime Transaction: "Circa jumătate din rulaj, dat de titlurile Banca Transilvania"
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat în teritoriul pozitiv ultima zi de...  click să citești tot articolul
20.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ușor vineri, investitorii având temeri cu privire la situația băncilor din Italia. Sectorul bancar din Italia este în atenție din cauza îngrijorărilor ce privesc...  click să citești tot articolul
17.08.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice care a închis ședința de tranzacționare în teritoriu negativ
     
     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de...  click să citești tot articolul
17.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, pe fondul redresării prețurilor metalelor.
     În acest conext, titlurile "BHP Billiton" Plc., cel mai mare grup minier din lume, s-au apreciat cu 1,2%, la...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
Vezi harta temperaturilor
harta temperaturilor
     21.08.2018 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi în general frumoasă și călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar indicele de confort termic, temperatură-umezeală (ITU), va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, local în Câmpia de Vest și pe suprafețe mici în Câmpia Română. Cerul va fi variabil, însă după-amiaza și seara gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere și se va manifesta prin înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zona de deal și munte, pe arii restrânse în sud-sud-vest și cu totul izolat în rest. Punctiform se pot înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 35 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade. Dimineața și noaptea, în depresiunile din estul Transilvaniei, vor fi condiții de ceață.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi în general frumoasă și călduroasă, iar indicele de confort termic, temperatură umezeală (ITU), se va apropia și posibil va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara, când vor crește șansele pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 33 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade.
      
Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 august 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9655
2.3742
3.0947
4.0809
0.1804
0.6226
0.2250
4.6434
5.1688
1.4366
3.6561
0.2431
0.4782
1.0782
0.0599
0.4419
0.6566
4.0320
0.2801
1.0162
0.5889
0.0577
0.3604
0.2130
2.6875
0.0394
0.1455
1.0977
0.6258
0.1232
154.7773
5.6228
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
.