Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 10.09.2018
Brăila: 1.700 de porci au murit în incendiul din Tichilești
click aici
Sursa foto: Twitter
     

     Pompierii brăileni au reușit luni dimineață să stingă incendiul care cuprinsese o hală a uneia dintre cele mai mari ferme din județ, de la Tichilești, aproximativ 1700 de porci murind asfixiați sau arși.

     Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ștefan Stoian, focul care cuprinsese una dintre halele fermei de la Tichilești a fost lichidat, însă pompierii rămân la locul incendiului pentru a nu apărea noi focare.

     Misiunea de stingere a focului a fost extrem de dificilă din cauza suprafeței mari care a ars si a posiblității ca acoperișul clădirii să se prăbușească.

     Inițial, reprezentanții ISU Braila au anunțat că aproximativ 10.000 de porci sunt în ferma cuprinsă de foc. Însă ulterior, în urma cercetărilor, s-a stabilit că este vorba despre 2.500. Aproximativ 1.700 au murit prin asfixiere sau ardere, restul fiind salvați de pompieri și de muncitori ai fermei de la Tichilești.

     Cauza incendiului urmează a fi stabilită.

     De asemenea, poliția a demarat o anchetă și a întocmit dosar penal.

     La ferma de la Tichilești erau 35.000 de porci, însă după confirmarea pestei porcine africane, toate animalele trebuie ucise, acțiunea de sacrificare fiind în curs de desfășurare 
S.I.
 

 

.