Brexit: Londra şi UE încă nu au ajuns la un acord

V.D.
Internaţional /

Brexit: Londra şi UE încă nu au ajuns la un acord

Actualizare - May: Negocierea Brexitului se află în faza "deznodământului"

Premierul britanic Theresa May a dat asigurări că negocierea Brexitului între Londra şi Bruxelles se află în faza "deznodământului", într-un discurs pe care l-a susţinut ieri seară în faţa unor conducători ai pieţei financiare din City, relatează AFP.

"Negocierile retragerii noastre sunt acum la deznodământul lor. Lucrăm extrem de dur, toată noaptea, pentru a avansa în problemele rămase, care sunt importante", a declarat ea la banchetul anual al Lord Mayor of the City, potrivit unor fragmente din discurs transmise de serviciile sale.

Ea a catalogat drept "imens de dificile" aceste negocieri şi a avertizat că ea nu va accepta un acord "cu orice preţ".

Cele două părţi întârzie să se pună de acord asupra modului în care să păstreze o frontieră "invizibilă" între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, principalul obstacol în aceste negocieri.

Miniştrii însărcinaţi cu Afacerile Europene în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au fost informaţi ieri de negociatorul-şef al UE Michel Barnier că "nu s-a ajuns încă la un acord" şi că "eforturi intense în negocieri continuă".

(E.M.)

------

Uniunea Europeană şi Londra încă nu au ajuns la un acord asupra modalităţii în care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va părăsi blocul comunitar, dar negocierile între cele două părţi continuă, a anunţat luni negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit AFP şi dpa.

''Michel Barnier a explicat că eforturile intense din aceste negocieri continuă, dar că nu s-a ajuns încă la un acord'', a indicat Consiliul UE într-un comunicat, în contextul multiplicării în ultimele zile a speculaţiilor legate de şansele unui acord rapid între Bruxelles şi Londra.

''Câteva probleme cheie rămân în discuţie, în special o soluţie pentru a evita o frontieră fizică între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord'', se adaugă în comunicatul dat publicităţii la finalul unei reuniuni cu miniştrii afacerilor europene din UE.

Miniştrii au confirmat încă o dată că au încredere în Michel Barnier 'în aceste etape finale ale negocierilor' - a declarat ministrul austriac al afacerilor europene Gernot Blumel, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Aproximativ 80 de conservatori, cărora li s-au alăturat Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), au avertizat-o duminică pe Theresa May că vor vota împotriva oricărei propuneri despre Brexit pe care şefa executivului britanic o va trimite parlamentului dacă ea nu renunţă la acceptarea unei 'plase de siguranţă' provizorii privind frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord.

Theresa May a acceptat în principiu propunerea privind o 'plasă de siguranţă' pentru a se evita revenirea la o frontieră fizică între cele două părţi ale insulei irlandeze dacă până la finalul perioadei de tranziţie de 21 de luni, care începe după ce Marea Britanie iese din UE la 29 martie 2019, nu se va putea găsi o soluţie cu caracter permanent. Însă conservatorii şi DUP - formaţiune ce are zece aleşi în parlamentul britanic - se opun oricărui scenariu care ar lăsa Irlanda de Nord în aranjamente vamale diferite de restul Regatului Unit.

În negocierile privind Brexit-ul, frontiera irlandeză constituie unul dintre principalele obstacole în calea unui acord între Londra şi Uniunea Europeană, niciuna dintre părţi nedorind reintroducerea unei frontiere fizice în insula Irlanda de teama de a nu compromite acordurile de pace care au pus capăt unei perioade de aproape trei decenii de violenţe comunitare în Irlanda de Nord.

Regatul Unit va părăsi blocul comunitar european la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să nu fie creată o 'frontieră dură' între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât provincia Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europene. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Dacă se supără prea tare madama, cheamă cowboys și rezolvă problema

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită