Dezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţiiDezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţii

Brexit şi teoria alegerilor

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial /

Cătălin Avramescu

După o serie de decizii fără sens, Parlamentul britanic a adus ţara într-o situaţie imposibilă. Nimeni nu mai înţelege nimic. Iese sau nu iese Regatul Unit din Uniunea Europeană? Acum sau mai târziu? Un al doilea referendum? No-deal?

În realitate, ce s-a întâmplat are o explicaţie simplă, ce ţine de teoria sis­temelor de vot. Votul din Parlamentul de la Westminster se desfăşoară după un sistem normal în adunări şi comitete. Se supune la vot o "moţiune", se numără voturile pentru şi împotrivă, după care se stabileşte care parte a chestiunii a avut majoritatea.

Problema că astfel de sisteme "majoritare" au o vulnerabilitate atunci când opţiunile de vot sunt mai multe decât două. Când poate să apară un fenomen numit "divizarea votului" (vote-splitting).

Să presupunem că avem o mulţime care alege, prin vot, între două opţiuni: peşte prăjit (fish and chips) sau pizza. O mare majoritate, 60 la sută, alege pizza.

Acum să presupunem că un lider fără scrupule, sau lipsit de o minimă abilitate politică, decide să complice lucrurile. Şi îi întreabă pe oamenii aceia dacă se refereau la pizza cu ciuperci sau la pizza cu pepperoni. Aşa că reia votul. Iar majoritatea se împarte acum între suporterii celor două reţete de pizza. Să zicem că fiecare ia câte 30 la sută din voturi. Aşa încât, cu toate că există o majoritate clară pentru pizza, oamenii aceia se vor alege cu peşte prăjit.

Exact asta s-a petrecut în Parlamentul britanic. Britanicii au ales, la referendum, Brexit. Simplu şi clar. Însă Parlamentul - dominat de "remaineri" - a întrebat: Brexit dur sau Brexit soft? Acum sau peste câteva luni? În stil norvegian? Cu sau fără backstop? Cu sau fără un referendum separat asupra acordului final cu UE?

Că discutau politic aceste lucruri încă este de înţeles. Însă şmecheria a fost transformarea acestora în opţiuni de vot. Care au fost puse pe masa Parlamentului, simultan sau în rafală.

Orice student de anul 3 de la Ştiinţe Politice le-ar fi putut explica, cu creionul pe hârtie, pe spatele unui ambalaj de ciocolată, că datorită limitelor sistemului majoritar, acest fel de a proceda este iraţional. Că va produce doar haos. Că face posibile absurdităţi cum ar fi "majorităţi ciclice" (cyclical majorities).

Ştiau politicienii britanici asta? Ar fi trebuit, în orice caz, să ştie. London School of Economics and Political Science are una din cele mai bune facultăţi de ştiinţe politice din lume. Şi nici măcar de asta nu era nevoie. Teoria din spatele constatării de mai sus e foarte simplă, poate fi verificată pe telefonul mobil, în metrou.

Ştia Comisia Europeană asta? "Negociatorii" şi liderii UE au alimentat această sarabandă a opţiunilor, pănă ce, fatal, nimic nu mai avea sens. Cu sau fără backstop, cu sau fără vize, cu sau fără Airbus etc. Şi ei ar fi trebuit să ştie.

Fără să exclud rolul dominant al prostiei naturale, este clar că operaţiunea a fost planificată. Electoratul britanic votase Brexit, însă politicienii au decis ca noul Prim-ministru să fie Theresa May... O "remaineriţă". May, cu o ipocrizie care îţi taie respiraţia, a afirmat că "Brexit is Brexit". După care a dat fuga să negocieze cu liderii (ne-aleşi) ai Uniunii Europene un tratat ruşinos, care ţinea Marea Britanie legată cu lanţuri de UE.

Comisia Europeană, la rândul său, s-a prins în acest joc al absurdului. L-a numit drept negociator pe Michel Barnier, care a fost ales de fapt pentru sentimentele sale anti-britanice. Una dintre primele sale declaraţii, de o aroganţă totală, a fost aceea că misiunea sa este să "educe" publicul britanic cu privire la costurile Brexitului. Aşa încât, cu complicitatea birocraţilor din Foreign Office, tratatul "negociat" s-a transformat într-un document horror, cu sancţiuni şi limitări inacceptabile în relaţiile dintre state. După care şefii Uniunii au declarat orice discuţii închise. Take or leave it!

Mai mult: au avut chiar neruşinarea să sugereze că un Brexit fără un acord va duce la tulburări în Irlanda de Nord. Sau că Gibraltarul s-ar putea să nu mai fie britanic. Ori că avioanele venind din Marea Britanie nu ar mai putea primi permisiunea să aterizeze în statele UE.

De ce a acceptat Theresa May aceas­tă şaradă? Simplu. Pentru că scopul ei a fost de la început să producă un fudge. Literal, termenul desemnează caramelele acelea dulci care îţi taie foamea şi strică dinţii, figurativ sugerează un amestec care se scurge, o entitate fără formă precisă.

Cât despre Opoziţia Majestăţii-Sale, aici nici nu are sens să ne pierdem vremea... Liderul laburist Jeremy Corbyn este un extremist, un marxist dur, care prezidează peste un partid în derivă către un anti-semitism crud şi un socialism punitiv. Pentru el, haosul este o oportunitate despre care speră să îl propulseze la guvernare. Cu toate că personal este eurosceptic, a făcut tot ce a putut pentru a duce discuţia pe culmile non-sensului. Laburiştii au votat orice, cu excepţia soluţiei simple: respectarea alegerii electoratului şi ieşirea din UE.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility ForumConferinţa CCIB 'Excelena în afaceri. Modelul EFQM – soluţie pentru creşterea competitivităţii'
Cabinet de avocatTMPS