Gala BURSA 2018

British Museum, odă colecţionarului

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

British Museum, odă colecţionarului

Marius Tiţa

Multe se pot spune des-pre British Museum. În primul rând, este o instituţie în sine, nici numele nu i se traduce, este pur şi simplu British Museum. Aici găseşti tot ce vrei, urme de la orice civilizaţie de pe pământ, sculptură multă şi celebră, mai puţină pictură, dar bijuterii şi material arheologic la infinit. În celebra clădire a muzeului vedem o parte din uriaşele sale depozite. Obiectele beneficiind de o tratare profesionistă, studii ştiinţifice, punere în valoare, expunere chiar. În prezent, se anunţă 6 milioane de vizitatori anual. Vara este un ritm continuu, oamenii sunt o masă compactă care se mişcă brownian. Cu toate acestea, muzeul stă catastrofal cu aerul condiţionat, astfel că, în condiţiile de căldură excesivă din acest iulie, vizita la muzeu a fost chinuitoare, ca vizionarea unui documentar dintr-o cadă de proprie transpiraţie. Din loc în loc, supraveghetorii plictisiţi se chinuiau şi ei, mai ales că par a-şi urî munca. În plină vară, când e lumină cam până la ora 22, British Museum şi alte muzee londoneze închid la ora 18. De fapt închid deja pe la 18 fără 20, la 18 suntem deja perplecşi, înghesuiţi în faţa uriaşului muzeu, ocoliţi cu greu de personalul care o zbugheşte vertiginos.

British Museum a fost înfiinţat în 1753, fiind primul muzeu public naţional din lume. Este firesc, aşadar, să ne întrebăm dacă, fără British Museum, am fi avut astăzi astfel de instituţii, ar fi fost vreodată inventat muzeul deschis public, cu sau fără taxă de intrare? Pentru că de mai bine de un sfert de mileniu, de când funcţionează, British Museum are intrare gratuită. Şi în Londra taxele la muzee sunt enorme, de la vreo 18 lire sterline în sus. Iar acum, nu numai muzeele au taxe mari, vine şi Palatul Buckingham cu programul său de vizitare de vară, se plăteşte şi la intrarea în monumentala catedrală St. Paul şi în multe alte locuri de atracţie şi de interes. Muzeele publice, ale căror cheltuieli le achită statul, deci au intrare gratuită, au cam început să îţi scoată ochii că accesul este gratuit, solicită destul de imperativ câte o donaţie "de cel puţin 5 lire" sau organizează pur şi simplu expoziţii temporare cu piesele cele mai importante din propriile colecţii, mixate cu piese pe aceeaşi temă, de multe ori foarte inspirate, aduse de la alte muzee de prestigiu. La British Museum, de exemplu, putea fi vizitată o expoziţie excelentă, "Rodin and the Art of Ancient Greece", care muta în zona plătibilă multe sculpturi antice greceşti de excepţie, inclusiv de Fidias, şi aducea şi de la Paris, de la Musee Rodin, o serie de lucrări interesante, ceea ce mi-a tăiat din lista de vizite din acest an reputatul spaţiu de atelier devenit muzeu.

Să ne întoarcem, însă, în Bloomsbury. British Museum şi ideea de muzeu public pornesc de la pasiunea de colecţionar a unui om, Sir Hans Sloane. În ciuda prenumelui german, era irlandez şi, la moartea sa, în 1753, la 93 de ani, adunase peste 71 de mii de obiecte de interes ştiinţific din întreaga lume. A călătorit mult, mai ales pentru studii. Se stabileşte în Jamaica, inventează ciocolata cu lapte, sau măcar un sortiment de început al ei, face avere. Cu această avere cumpără "cabinetele de curiozităţi" adunate de mai mulţi pasionaţi asemenea lui. În 1753, colecţia sa cuprinde, pe lângă speciile de plante şi alte ciudăţenii naturale, cărţi şi manuscrise în număr de 50 de mii, numis-matică şi medalistică, vreo 32 de mii de bucăţi, camee şi multe altele. Acordul cu statul prevedea ca urmaşii săi să primească, totuşi, 20 de mii de lire sterline, o avere spun unii, mult mai puţin decât făcea colecţia, spun mulţi alţii. Evoluţia peisajului muzeografic, mai ales britanic, a dus la separarea unor părţi ale colecţiei pentru a crea noi muzee. Astfel, cărţile şi manuscrisele sunt la British Library, iar ierbarele la impresionantul Muzeu de Istorie Naturală, şi el din Londra. Astfel, putem spune că Sir Hans Sloane se află la baza a două mari muzee, iar colecţia sa în trei.

George al II-lea a acceptat donaţia, în condiţiile respective, iar banii au fost strânşi în urma unei loterii naţionale. Muzeul a fost înfiinţat printr-un Act al Parlamentului, pornind, în primul rând, de la donaţia lui Sir Hans Sloane, căreia i s-au alăturat şi alte colecţii mai mici. Chiar George al II-lea a dat şi el vechea bibliotecă a regilor Angliei, astfel că British Museum s-a putut deschide în 1759, pe locul pe care se află şi acum, dar, desigur, nu în aceeaşi clădire. Construcţia de bază are deja aproape două secole, în tot acest timp fiind ridicate noi spaţii speciale de expunere.

La British Museum afli aproape totul despre mumiile egiptene şi tot aici se află frizele Partenonului, sau marmurele Elgin, după lordul ce le-a luat de la turcii ce stăpâneau Grecia în secolul al XIX-lea. Mormântul egiptean din Nebanum are picturi mai clare ca un fotoreportaj, piatra Rosetta este cea pe baza căreia Champollion a des-cifrat hieroglifele, basoreliefurile asiro-babiloniene sunt în număr uriaş, bine păstrate şi incredibil de interesante. La British Museum vedem moai din Insula Paştelui, brăţări identice cu celebrele brăţări dacice de la noi, dar care nu sunt deloc dacice, camee de excepţie, cum este vasul Portland, artă creştină timpurie, artă japoneză într-un pavilion aflat în refacere, grecii antici în Italia, Africa şi Asia din toate peninsulele sale, Americile, cu amerindieni, azteci, mayaşi şi incaşi. Piesele din Ciprul antic sunt însoţite de o fotografie în care apare atât "colecţionarul", şeful britanic al insulei, un colonel cu un prenume de război, Falkland, alături de trei localnici. În cel mai pur stil comunist sau de corectidudine contemporană politică, ni se spune că prezenţa celor trei în fotografie demonstrează, nici mai mult, nici mai puţin decât rolul localnicilor în descoperirile aflate acum la... Londra. Britanicii s-au dovedit mari colecţionari, au adunat de peste tot, mai cu forţa, mai cu banul, şi mult din agonisala lor se află în muzeele londoneze.

Chiar la intrare în British Museum, în partea dreaptă, după unul dintre magazinele din muzeu, se află două mari spaţii destinate colecţionarilor. Prima expoziţie explică cum se lucra la început în muzeu, a doua, Waddesdon Bequest, cuprinde donaţia baronului Ferdinand Rothschild, din antepenultimul an al secolului al XIX-lea.

Un ultim cuvânt despre British Museum: la 11 octombrie, peste vreo două luni deci, la British Museum, la Stevenson Lecture Theatre, va avea loc o "lecture" cu tema "The making of united Romania: a 100 year journey", o "special talk" susţinută de "historian and President of the Romanian Academy Ioan-Aurel Pop". Cum să nu iubeşti British Museum când face mai multe pentru Centenar decât facem noi, adevăraţii patrioţi geto-daci?

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Bm reprezinta efortul mai multor generatii de a face ceva

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    "Azi, 12 decembrie 2013, am avut neplăcerea să-l ascult, la New York, pe Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, Rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca (sau cum i-a plăcut să-l numească: „Kolozsvár”) vorbind, dintr-o perspectivă “academică”, despre valorile multiculturale din Transilvania, create de români, germani, maghiari, evrei şi alte naţionalităţi, de-a lungul veacurilor.

     

    Spre surprinderea mea, nu a menţionat nici un nume românesc de creator de cultură sau artă din Transilvania. 

     

    Tot de la emeritul profesor român (?) am aflat cu surprindere că Transilvania a aparţinut Ungariei pâna la anul 1688, când a fost ocupată de imperiul Habsburgic. Oare emeritul profesor român nu a auzit de Paşalâcul de la Buda din anul 1526? Sau poate o fi fost şi un Paşalâc la Kolozsvár ?! 

     

    L-am întrebat de ce nu vorbeşte şi despre daci, când în inima Transilvaniei sunt rămăşiţele Statului Dac la tot pasul, iar domnul profesor mi-a răspuns că aici se discută numai de Transilvania, începând cu perioada de când a primit acest nume de la unguri, în secolul al XI-lea (!) 

     

    I-am replicat că Laonic Chalcocondil (1423—1490), unul dintre cei mai de seamă istorici bizantini din secolul al XV-lea (sic!), numeşte “Transilvania”, Dacia peonilor, dovedind o cunoaştere exactă a realităţilor etnice (populaţia predominant „dacă”) dânsul nu părea să-şi aminteacă numele de Dacia Peonică, dar a ţinut, academic, să-mi corecteze pronunţarea numelui lui Laonic Chalcocondil, cu toate că atunci când se referea la Făgăraş pronunţa numele acestuia foarte ciudat… „Fogaras” (!?!)  

     

    Când, în pauză, îi spuneam unui prieten că: „Cine vrea să mă asculte,/ Sfatul meu îi poate prinde bine,/ Se pot spune prostii multe/ Şi-n cuvinte mai puţine!”, un colaborator al distinsului Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP (Rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca), tocmai trecea prin spatele meu, şi nu a putut să se abţină să menţioneze că... m-a auzit. Sigur că frica m-a cuprins pe loc (!)...  

    Aşa că, acum, doresc să-i dau un răspuns, în scris, domnului Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, Rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, cu privire la multiplele erori voite (sic!) din prezentarea domniei sale. Și o fac din două motive: o dată pentru că îi respect pe maghiari deopotrivă cu românii şi apoi pentru că Mişcarea Dacologică iubeşte adevărul.  

     

    Maghiarii au pretenţii teritoriale la toţi vecinii. Dacă aceste pretenţii sunt întemeiate sau nu, dacă ele sunt corecte şi argumentate istoric, e treaba istoricilor maghiari, sloveni, slovaci, austrieci, sârbi, croaţi şi ucrainieni. Pe mine mă priveşte Transilvania.  

     

     

    În şcolile române şi maghiare din Transilvania se învaţă faptul că, la venirea maghiarilor – la începutul secolului X – în Transilvania, era vid de populaţie. Asta e principala teorie pentru care maghiarii în ziua de azi revendică Transilvania. Astfel pentru maghiari:  

     

    - nu are nici o importanţă faptul că populaţia majoritară – de aproape 80% (şi nu de 45 % cum ne explică academic domn’ Profesor) – din Transilvania e de origine română; 

    - nu are nici o importanţă că în inima Transilvaniei sunt rămăşiţele statului DAC la tot pasul; 

    - nu are nici o importanţă că românii vorbesc şi astăzi limba lor străveche ( şi NU o „new latin language”, cum academic ne explică domn’ Profesor Pop), deşi sunt în mijlocul unor state de origine slavă; 

    - nu are nici o importanţă că într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea şi membru al Comisiei Teologice Internaţionale, unul din oamenii care au avut acces la documente secrete din arhiva Vaticanului, a făcut o declaraţie surprinzătoare: „Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.a.)”; 

    - nu are nici o importanţă că Transilvania însăşi poartă un nume latin şi nu maghiar, şi nu are importanţă că Transilvania nu a făcut parte niciodată din Ungaria (iar nu aşa cum ne explică academic Pop că inclusiv după Paşalâcul de la Buda, Transilvania a făcut parte tot din Ungaria, până la ocuparea ei de către Imperiul Habsburgic în anul 1688); 

    - nu are absolut nici o importanţă că ungurii însăşi se recunosc pe sine ca migratori, venind din Asia şi asediind o mare parte din Europa. 

     

    Nu! Ei spun că Dacii au dispărut din istorie şi că Transilvania era goală când s-au refugiat ei, în urma războiului cu moravii şi bulgarii, care i-au împins spre Nord.  

     

    Documentul care consfinţeşte aceste convingeri maghiare este celebra: “Gesta Hungarorum” a lui Anonimus. Problema e că până şi această scriere vorbeşte de lupta de 200 de ani a maghiarilor pentru a cuceri Panonia şi mai târziu Transilvania şi de faptul că s-au luptat cu ducii Menumorut şi Glad, iar în anii 904 au de-a face în Transilvania cu un localnic pe nume Gelu care conduce o formaţiune statală locală. 

     

    G.D. Iscru aminteşte de o informaţie din sec. IV transmisă prin cartea “Origines Hungaricae”, scrisă de Franciscus Foris Otrokocius, la 1693, referitoare la limbile vorbite la curtea regelui hunilor: limbile gotice şi ausonica, unde prin limba ausonilor se înţelege dacică care este, de fapt latina vulgară, potrivit prelatului maghiar Otrokocius. 

     

    Attila Hunul (406-453 d.Hr.) însuşi se intitula „rege al hunilor, al meduşilor, al goţilor şi al dacilor”, dovadă că dacii existau şi erau recunoscuţi de Attila. 

     

    Să nu uităm şi de Memoriul din 1784 al grofilor şi al baronilor unguri, care, simţindu-se, pe bună dreptate, venetici în Transilvania, cerând ajutor armat de la administraţia habsburgică, pentru înăbuşirea revoluţiei vlahilor de la anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, recunoşteau că: „Părinţii noştri, veniţi din Sciţia, au cucerit cu lupte victorioase şi cu sângele lor această scumpă patrie şi după ce au supus şi au făcut iobagi pe părinţii vlahilor care s-au revoltat astăzi, 1784, asupra noastră, dânşii (n.a. adică ungurii) au domnit liniştit peste ei, ţinându-i totdeauna într-o aspră disciplină.“ 

     

    Domnule Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, Rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca (sau Kolozsvár, cum vă place să-l numiţi), sunteţi o cruntă dezamăgire pentru un profesor care îşi primeşte salariul lunar de la statul român, din munca milioanelor de români, şi pentru cetăţenii românii care îşi trimit copiii la dumneavoastră pentru învăţătură!  

     

    În final, ce trebuie ştiut este că, de-a lungul zecilor, sutelor şi miilor de ani, dacii şi urmaşii lor legitimi de azi, noi românii, nu am avut nevoie de migratori, ci migratorii au avut nevoie de noi. Și, ceea ce le cerem noi, azi, este puţin respect! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită