Gala BURSA 2018

BROKERII ESTIMEAZĂ:"În cel mult cinci ani, BVB va deveni piaţă emergentă"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

"În cel mult cinci ani, BVB va deveni piaţă emergentă"

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Investiţiile la bursă trebuie să devină un fenomen de masă, decât unul de nişă, cum este acum" 

Piaţa noastră de capital, catalogată în prezent drept piaţă de frontieră, va accede, în cel mult cinci ani, în categoria celor emergente, estimază brokerii activi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), consultaţi de Ziarul BURSA.

Indiferent de agenţia de rating avută în vedere, FTSE Russell sau MSCI, brokerii au subliniat că principalul obstacol în calea obţinerii statutului de emergentă pentru piaţa noastră de capital este dat de lichiditatea redusă, aceasta fiind de altfel cea mai mare rană a BVB.

Bursa noastră se apropie de dezideratul intrării în categoria celor emergente, ne-a transmis Ovidiu Dumitres­cu, director general adjunct în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, care menţionează că există opinii conform cărora piaţa de la Bucureşti îndeplineşte deja criteriile minime impuse de către MSCI, iar FTSE Rusell a inclus-o, deja, pe lista de monitorizare pentru reclasificarea din categoria Pieţe de Frontieră în categoria Pieţe Emergente Secundare.

"Referior la FTSE, se pare că BVB îndeplineşte opt din nouă criterii pentru reclasificare, cea de-a noua condiţie fiind legată de lichiditate. În ceea ce priveşte upgrade-ul în categoria pieţelor emergente a MSCI, contează numărul companiilor care depăşesc pragurile privind capitalizarea, free-float-ul şi lichiditatea. Considerăm că, pe termen mediu, circa 3 - 5 ani, accederea la statutul de piaţă emergentă este o evoluţie naturală pentru piaţa de capital din România. Principalul impediment în acest moment este, în opinia noastră, criteriul lichidităţii generale a pieţei", a punctat directorul de la Tradeville.

La rândul său, Simion Tihon, broker în cadrul Prime Transaction, ne-a declarat: "Luna aceasta se împlinesc doi ani de când România a fost inclusă pe watchlist-ul (n.r. listă de monitorizare) agenţiei FTSE Russell, pentru reclasificare din piaţă de frontieră în piaţă emergentă, mai exact «Secondary Emerging (n.r. emergentă secundară) »".

Pe de altă parte, MSCI a făcut, în iunie anul acesta, un upgrade al pieţei locale pentru trei criterii: reglementări, flux de informaţii şi trading, fără însă a ne include în categoria râvnită, a pieţelor emergente, a spus brokerul, adăugând: "Ne confruntăm, însă, cu veşnica problemă a lichdităţii. Deşi, pe măsură ce trece timpul, şi nu vedem un avans semnificativ al lichidităţii, este greu să ne păstrăm optimismul, anul 2020 cred că este o ţintă realizabilă pentru ca piaţa de capital din România să treacă la statutul de piaţă emergentă, atât din perspectiva FTSE, cât şi a MSCI".

În ceea ce priveşte elementele care ar spori şansele pieţei noastre de a trece de la categoria pieţelor de frontieră la cea emergentă, Ovidiu Dumitrescu de la Tradeville ne-a spus: "Dacă am reuşi să aducem la bursă un număr de investitori semnificativ mai mare decât cel curent şi dacă s-ar lista încă o companie de anvergura Hidroelectrica am avea, în opinia mea, şanse mari să fim incluşi în indicii pieţelor emergente. Ne păstrăm optimismul că acest lucru se va petrece, însă este o realizare pentru care atât actorii pieţei, cât şi societatea în general (de exemplu guvernul, investitorii care nu s-au alăturat încă fenomenului bursier) trebuie să contribuie. Practic, bursa în România trebuie să devină un fenomen de masă, nu unul de nişă, cum este acum".

Pe lângă listarea unor companii mari, în primul rând Hidroelectrica, Simion Tihon de la Prime Transaction menţionează şi creşterea free float-ului (numărul de acţiuni ale unui emitent ce se tranzacţionază liber la bursă) companiilor care respectă sau au şanse să respecte criteriile FTSE şi MSCI, drept elemente ce sporesc şansele ca piaţa noastră să fie inclusă în categoria celor emergente.

"Accederea pieţei noastre în categoria celor emergente va duce la creşterea preţurilor acţiunilor listate la BVB", estimează brokerii

Legat de beneficiile trecerii BVB de la statutul de piaţă de frontieră la cel de emergentă, Ovidiu Dumitrescu de la Tradeville ne-a spus: "Suntem de părere că trecerea BVB la statutul de piaţă emergentă ar avea, printre efectele pozitive, un influx semnificativ mai mare de capital din partea fondurilor administrate pasiv (ETF-uri) specializate pe pieţele emergente. Activele acestor fonduri sunt de circa 100 de ori mai mari faţă de cele care se focalizează pe pieţele de frontieră (inclusiv BVB)".

Ovidiu Dumitrescu a adăugat: "O lichiditate mai mare şi mai multă atenţie din partea analiştilor, printre altele, ar atrage mai multe investiţii şi din partea investitorilor de retail sau a instituţionalilor care investesc activ.

În acest fel, având mai mult capital disponibil, am putea vedea preţuri mai mari pentru acţiunile locale, dar şi mai multe listări de companii, ceea ce ar putea conduce la un ciclu virtuos în care sunt atrase mai multe companii ca noi emitenţi la BVB, iar acest lucru atrage şi mai mulţi investitori şi, deci, şi mai mult capital. Bursa noastră ar deveni, într-o astfel de ipoteză fericită, o sursă importantă de finanţare pentru economia României".

Potrivit lui Simion Tihon, ne aflăm într-un cerc vicios. Brokerul de la Prime Transaction a explicat: "Avem nevoie de lichiditate pentru a deveni piaţă emergentă, iar dacă devenim piaţă emergentă, printre primele aşteptări în privinţa efectelor este chiar creşterea lichidităţii, în contextul în care am intra pe radarul unor fonduri ce au la dispoziţie un capital foarte mare".

Totodată, trecerea în categoria pieţelor emergente ar putea să însemne o creştere a preţurilor acţiunilor, a spus brokerul explicând: "În momentul de faţă, multiplii de piaţă la care se tranzacţionează companiile din România sunt semnificativ sub cei ai companiilor similare incluse în categoria pieţelor emergente, iar un upgrade ar însemna că piaţa noastră ar tinde spre echilibrarea acestor indicatori şi astfel ne putem aştepta la o creştere a preţurilor acţiunilor".

Conform brokerului de la Prime Transaction, pentru un succes real, în cazul în care am deveni piaţă emergentă, avem nevoie şi de puţin noroc, fiind de preferat ca accederea în acestă categorie să vină într-un moment favorabil sau măcar neutru în pieţele internaţionale.

La finalul săptămânii trecute, minis­trul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat că ţara noastră are în vedere obţinerea statutului de piaţă emergentă de către bursa de la Bucureşti, subliniind că obţinerea acestui statut ar aduce ţării noastre mai mult interes din partea marilor investitori, iar valoarea de piaţă a companiilor listate pe bursă ar creşte substanţial.

Pentru agenţia MSCI, criteriile minime în ceea ce priveşte dimensiunea şi lichiditatea pentru ca o piaţă să acceadă în categoria celor emergente sunt: existenţa a cel puţin trei companii cu o valoare de piaţă de minim 1.526 milioane de dolari, un free-float de cel puţin 763 de milioane de dolari, precum şi un indicator ATVR (Annualized Traded Value Ratio) de 15%, potrivit unui raport prezentat în luna martie de Fondul Proprietatea.

Agenţia FTSE Russell cere existenţa a minimum trei companii care să îndeplinească anumite criterii de mărime, free-float şi lichiditate, precum şi ca lichiditatea medie a pieţei să fie de peste 15% din capitalizare (calculată ca procent al rulajului pieţei realizat într-un an/capitalizare).

Potrivit lui Adrian Tănase, directorul general al BVB, în prezent, lichiditatea medie a bursei noastre este de circa 12 - 13%.

Opinia Cititorului ( 11 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. OK cât este suma minima de a deschide cont la Tradeville?

    Oamenii abia reușesc sa strângă bani în conturile de la bănci și nu cred ca pot rezista volatilității de pe bursa București.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Care este suma minima pentru deschiderea unui cont de tranzactionare la BVB?

      Suma minima pentru deschiderea unui cont de tranzactionare la BVB este de 10.000 RON. Aceasta suma va apartine si poate fi folosita pentru cumparare de instrumente financiare. Imediat ce contul este deschis aveti acces la o platforma online Startrade 2.0 (varianta light/extinsa) care va sintetizeaza evolutia activelor pe BVB. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Nu facem o cheta?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Citeam mai devreme accesul oamenilor din România la calculatoare este sub media europeana.

    Educația financiara inexistenta.  

    Yolo fără perspective de viitor și mulți din cei ce au un bănuț prefer sa îl lasă într-un depozit.  

    Dar safim serioși 2500 euro sa deschizi un cont. Lăsați suma la 5000 sau 2000 de lei. De ce nu?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Bine măcar ca brokerii sunt realiști cu promovarea BVB ca piata emergenta și nu înaintează termene utopice.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Se uita cazurile cand investitorii au fost FURATI pe bursa! La Oradea ASF a blocat proprietatile investitorilor, esti FURAT din Depozitar fara sa ai contract cu vreun SSIF, la Rm Valcea stia de ani de zile ASF ca se practica folosirea detinerilor clientilor in tranzactii pentru administratorii si actionarii preferati si i-a lasat complice sa functioneze in continuare, la Pitesti brokerul a falsificat semnaturile investitorilor si paguba nu a fost recuperata nici dupa 7 ani de la banca actionar principal, cand anchetele DIICOT treneaza cu anii si investitorii pagubiti sunt obligati de ASF sa vina cu bani noi sa angajeze avocati, contrar Directivelor europene, populatia va fugi de bursa ca dracul de tamaie!!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Cum derivate nu sunt, dau si brokerii o prognoza ca doar nu costa nimic ...!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Brokerii Sa umble dupa clienti, nu sa trandaveasca toata ziua. Dar le este Lene si analiza nu stiu sa faca, in cel mai bun Caz trag doua linii pe un grafic.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Cum am. Zis mai sus 10.000 lei sa deschizi un cont.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Contul e 10000, parerea e gratis!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Pana atunci, vezi ca te-a trimis sa duci gunoiu.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită